MYDA a participat la reuniunea organizațiilor de tineret din Europa, organizată de Asociația Națiunilor Unite din Danemarca



 

Organizația de tineret Moldavian Youth for Development Association (MYDA) a participat la ultima sesiune, numită Networking coffee a proiectului ”First Step” organizat de Asociația Națiunilor Unite din Danemarca și finanțat  de programul Youth in Action al Comisiei Europene care a avut loc la una din pensiunile din Vadul lui Vodă, pe data de 16 iunie.

Alături de alți lideri ai organizațiilor de tineret, reprezentanții MYDA, Iulia Brad și Dumitru Condrea au avut posibilitatea de a prezenta organizația pe care au fondat-o și în cadrul căreia activează, referindu-se, ca și ceilalți participanți, în special, la scurta descriere, obiectivele pe termen lung și pe termen scurt, grupul țintă al organizației, cât și planurile de viitor ale acesteia. ”Întâlnirea dintre tinerii de la diferite organizații din cadrul țărilor membre ale Parteneriatului Estic, precum și din țările membre ale Uniunii Europene, a fost foarte binevenită. În timpul acestei întâlniri MYDA a reușit să stabilească relații bune cu persoane care ne-ar putea ajuta la crearea și implementarea proiectelor actuale cât și a celor potențiale ale MYDA. Pe parcursul evenimentului am reușit să facem un schimb de impresii, informație și experiență”, subliniază Dumitru Condrea, președinte al MYDA.

Scopul acestei întâlniri, a fost stabilirea noilor parteneriate și sporirea activității de tineret din Europa.

Proiectul organizat de Asociația Națiunilor Unite din Danemarca care a presupus realizarea a 10 sesiuni de training s-a desfășurat în perioada 8-18 iunie cu participarea a 20 de tineri din Danemarca, Romania, Moldova, Ucraina, Georgia și Lituania. Acesta a avut drept scop promovarea democrației și a participativității civice a tinerilor prin oferirea de instrumente pentru înființarea și conducearea unei organizații locale, liderilor de tineret din țările participante. Totodată, obiectivele principale ale acestui proiect internațional au fost înțelegerea de către participanți a valorilor democratice în lucrul cu tinerii la nivel local, organizarea discuțiilor, întîlnirilor cu tinerii la nivel intern și extern, desfășurarea activităților de lobby și advocacy, colecatrea de fonduri și finanțare și conlucrarea strategică dintre organizațiile de tineret existente.

Training DenmarkTinerii participanți au beneficiat de o frumoasă ocazie să prezinte țara de unde vin dar și să facă cunoștință cu țara noastră, beneficiind de excursii la Orheiul Vechi, Țâpova, Saharna. Ei au îmbinat cu succes studiul și recreerea, reușind să învețe temeinic lucruri utile despre democrație și angajamentul civic, despre elementele de bază ale unei asociații, strategii și planul organizațional, implicarea și motivarea membrilor, managementul proiectelor, lobby și advocacy, networking (crearea de rețele), designul proiectelor, cât și construirea de noi parteneriate între organizații. ”Locul desfășurării training-urilor a fost foarte bine ales, pentru că după o zi întreagă de muncă puteai și să te odihnești”, afirmă Mari Sisvadze, lider de tineret, reprezentantă a Georgiei.

Interesant este că una din regulile de fier ale acestui proiect a fost utilizarea strictă în comunicarea cu ceilalți a limbii engleze, iar în cadrul selectării participanților, deși a fost oferită prioritate reprezentanților din Găgăuzia, Transnistria, Osetia de Sud și Abhazia, aceștia, nu au aplicat.

Moldavian Youth for Development Asociation este una din organizațiile de tineret din Moldova care optează pentru reînvierea activității, cooperării dintre tineri la nivel local, național și intenațional prin atragerea și sporirea interesului față de evenimentele și fenomenele din mediul social și cultural care au loc în țara  noastră. Reprezentanții organizației afirmă că în viitorul apropiat, vor organiza în Republica Moldova un eveniment similar.

Pentru informații adiționale și fotografii accesați:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150866100606109.398151.689821108&type=3
http://ong.md/index.php?mact=News,cntnt01,detail,0&cntnt01articleid=1879&cntnt01detailtemplate=detalii_stire&cntnt01returnid=70

Iulia BRAD