Urmărește CIVIC.MD în Google
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.

Asociația Obștească „CASMED”, în parteneriat cu AO „Fiecare Contribuie pentru Schimbare (FCPS)”, cu sprijinul ATAS Nord, ATAS Centru și al Direcțiilor de Educație din raioanele Criuleni și Ocnița, invită profesioniștii din cele două raioane să participe la un program gratuit de formare privind implementarea Programului de parenting și suport psihoemoțional pentru copii și familii.
Programul de formare este organizat în cadrul inițiativei „ARIPI - Abilitare pentru reziliență, incluziune, parenting și învățare”, implementată de Asociația Obștească „CASMED” în cadrul proiectului „BOOST: o experiență extrașcolară memorabilă”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu APSCF și Junior Achievement Moldova.
Programul se va desfășura în perioada august-septembrie 2026 (orientativ 19 august – 9 septembrie 2026) și va include 4 sesiuni de instruire, desfășurate în a doua parte a zilei, pentru a facilita participarea profesioniștilor la activitate.
Formatul instruirii este mixt:
Sesiunile cu prezență fizică vor avea loc:
Limba de instruire va fi română și/sau rusă, în funcție de componența grupului de participanți.
Sunt invitați să participe:
Participarea la program este gratuită și include:
La finalul programului, participanții vor putea:
Participând la program veți avea oportunitatea să:
Solicitanții trebuie să:
Selecția participanților va avea loc în baza următoarelor criterii:
|
Experiența de lucru direct cu copii și familii, în special din grupuri vulnerabile (inclusiv comunități rome și copii cu părinți plecați peste hotare) |
50 puncte |
|
Motivația și disponibilitatea de a participa integral la instruire și de a aplica ulterior metodele în activitatea profesională |
30 puncte |
|
Relevanța funcției și potențialul de a utiliza programul de parenting și sprijin psiho-emoțional în comunitate |
20 puncte |
|
Total |
100 puncte |
Completați formularul de înscriere la:
https://forms.gle/nrNzWsmutWBkPa8G7
Termen-limită pentru înscriere: 14 august 2026.
Notă: Persoanele selectate vor fi contactate individual și vor primi agenda detaliată, informațiile logistice și linkurile de conectare pentru sesiunile online.
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.

90 de copii din Ocnița și Criuleni au primit rucsacuri cu rechizite prin proiectul „ARIPI”, marcând începutul cluburilor „Eroi în Siguranță”.

Atelier online gratuit despre inteligența artificială pentru tineri 12-16 ani, cu certificat de participare, pe 23 octombrie 2026.

Centrul Lingvistic American oferă cursuri de engleză personalizate pentru companii, axate pe comunicare profesională și vocabular de specialitate.

Începe pregătirea online pentru examenele Cambridge B2/C1 și IELTS cu profesori experți. Cursuri din 14 septembrie 2026, 2 luni, 5800 MDL.

Participă la concursul „Biblio-R.A.F.T. electoral” 2026 pentru biblioteci din Moldova, promovând educația civică și electorală în comunitate.