Organizații vizate:
- Detalii
- Categorie: Instruiri
Anunț privind înscrierea la atelierele de formare a formatorilor în domeniul participării copilului
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Anunț privind înscrierea la atelierele de formare a formatorilor în domeniul participării copilului
Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului anunță concurs de înscriere la un program de formare de formatori în domeniul participării copilului. Programul este destinat tinerilor și tinerelor, cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care sunt interesați/interesate să-și dezvolte abilitățile de facilitare a activităților de susținere și ghidare a copiilor să-și cunoască drepturile, să le monitorizeze și să facă pledoarie pentru avansarea respectării lor.
Centrul de Informare și Documentare pentru Drepturile Copilului (CIDDC) este o organizație nonguvernamentală, fondată în 1999. Inspirăm adulții să asculte vocea fiecărui copil și colaborăm cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a elabora și aplica soluții bazate pe drepturile copilului. Pentru mai multe informații, accesați www.drepturilecopilului.md.
Programul de formare în domeniul participării copilului va fi desfășurat în perioada iulie-decembrie 2024 și presupune participarea la 6 ateliere de formare offline cu durata de 1.5 sau 2.5 zile. De asemenea, participanții/participantele vor avea posibilitate să participe la sesiunile de dezvoltare a agendelor de lucru pentru activitățile cu grupurile de copii ghidate de CIDDC și să-și pună în practică abilitățile de formare în cadrul activităților cu aceste grupuri.
În cadrul atelierelor de formare de formatori, participanții/participantele vor avea posibilitate:
- să învețe despre conceptele cheie în domeniul drepturilor copilului, cu accent pe participarea copilului,
- să analizeze situația curentă privind respectarea dreptului copilului la participare
- să învețe despre și să aplice tehnici de facilitare a activităților cu grupuri de copii
- să cunoască și să exerseze dezvoltarea instrumentelor de monitorizare și pledoarie pe care cu scopul de a ghida grupuri de copii să le aplice
Pentru realizarea activităților practice, la solicitare, persoanele selectate vor putea beneficia de mentorat, ce poate fi oferit în întâlniri suplimentare celor rezervate pentru ateliere de formare.
Toate cheltuielile de transport, cazare și alimentare sunt acoperite de către organizatori.
Pentru a te putea înscrie la program, completează formularul [link aici].
Termen de aplicare: 23.06.2024, ora 00:00.
Persoanele care vor fi selectate vor primi mai multe detalii despre organizarea primului atelier, care va avea loc în perioada 19-21 iulie 2024.
Pentru mai multe detalii, o poți contacta prin email: caimacrodica22@gmail.com sau la telefon +373 68659581 pe Rodica Caimac, coordonatoarea Programului Participarea copilului.
Această activitate este realizată în cadrul proiectului „Consolidarea și Protejarea Drepturilor Copilului în Republica Moldova”, implementat, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2024, de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în cooperare cu Ambasada Germaniei în Republica Moldova și cu suportul financiar oferit de Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei.
- INTERSOS is hiring Technical Manager - medical
- Proimagine angajează Social Media Manager(ă)
- Redactor(ă)-șef(ă), Emisiuni de actualitate și dezbateri (radio)
- Caritas Moldova is hiring a Human Resources Officer
- Gender-Centru contractează consultant/ă pentru instruirea și consolidarea capacităților echipelor multidisciplinare în domeniul combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md









