Participă și promovează educația prin jocuri de masă în regiunea TA



ACTAsociația pentru Inovare, Educația și Dezvoltarea Tineretului invită tinerii din comunitățile rurale ale țării (zona nord, centru, sud), reprezentanți/te ai consiliilor de elevi, lideri/e ai grupelor de inițiativă și activiști/ste comunitari de pe întreg teritoriul țării, să aplice în cadrul proiectului ACT (activiști comunitari tineri).

  • Perioada desfășurării instruirii: 15-17 septembrie 2023
  • Locația: Chișinău- cazarea și alimentarea sunt asigurate de organizatori
  • Termen limită de aplicare: 08 septembrie 2023
  • Pentru aplicare completează formularul: https://forms.gle/q4gPmy219Swq9uiu5

Atenție! vor fi selectate doar 20 de persoane!

Organizatorii vor selecta 20 de participanți/te de pe întreg teritoriul țării, care în urma instruirii vor primi câte un set de jocuri de masă, cu ajutorul căruia vor organiza 3 activități pentru minim 40 tineri din comunitatea de baștină de proveniență ale beneficiarilor.

În urma cursului participanții vor:

  • desfășura 3 activități în localitățile pe care le reprezintă, unde vor implica în total minim 40 tineri;
  • raporta online 3 activități de follow-up;
  • primi un set de jocuri de masă (10 jocuri), pentru realizarea activații de multiplicare;
  • participa la Hackatonul Jocurilor de Societate.

Criterii de selectare pentru participanți:

  • Deține unul dintre următoarele roluri: tinerii din comunitățile rurale ale țării (zona nord, centru, sud), reprezentanți/te ai consiliilor de elevi, lideri/e ai grupelor de inițiativă și activiști/ste comunitari;
  • Este locuitor/rezident al unei comunități rurale din Republica Moldova;
  • Deține scrisoare de delegare din partea unei instituții de învățământ, ONG sau altă instituție care deleagă participantul/a;
  • Disponibil de a participa pe toată durata cursului de instruire;

Pentru detalii adiționale ne puteți contacta la adresa de email-ul: asociatiaaied@gmail.com  sau nr. de telefon 068093861, Anișoara, coordonatoare de proiect.

Scopul proiectului: Sporirea gradului de participare comunitară, pentru 20 de tineri, din 20 de comunități rurale ale Republicii Moldova, prin intermediul activităților de educație non-formală și jocurilor de societate.

Proiectul ACT (activiști comunitari tineri) este implementat de AO Asociația pentru Inovare, Educația și Dezvoltarea Tineretului, cu suportul financiar al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret prin intermediul Programului de Granturi 2023 pentru organizațiile de tineret.