Acțiune pentru Justiție, ediția 6! (instruiri gratis)



A.O. ”Acțiune pentru Justiție” cu susținerea oferită de către Fundaţia Hanns Seidel - Republica Moldova lansează cea de-a șasea ediție a programului „Acțiune pentru Justiție”.

Acțiune pentru Justiție este platforma națională de formare a tinerilor juriști și lideri politici, ce are drept scop formarea profesională și personală prin intermediul educației nonformale și relaționarea cu instituții și actori din sistemul de drept.

Unul dintre obiective este dezvoltarea unei rețele de tineri activi, cu un înalt nivel de profesionalism și integritate în cariera ce o vor urma.

Apelul este deschis pentru toți tinerii studenți sau absolvenți a Facultăților de Drept, precum și ai Facultăților de Relații internaționale și științe politice cu vârsta de până la 35 de ani.

Aflat deja la cea de-a VI-a ediție, programul „Acțiune pentru Justiție” se mândrește cu o rețea de peste 100 de absolvenți, activi în domeniile statului și dreptului (avocați, funcționari publici, juristi, procurori, lideri de organizații ș.a.)

👉 În continuare, cea de-a șasea ediție a proiectului „Acțiune pentru Justiție” oferă următoarele module de formare:

MODUL I

1. Etica, deontologia și comunicarea interprofesională

2. Lupta Anticorupție și politici de Integritate într-un stat de drept

3. Litigare strategică și aspecte teoretice și practice privind CtEDO

MODUL II

4. Tehnica legislativă și analiza cadrului normativ

5. Contracte civile. Aspecte practice privind nulitatea clauzelor contractuale

6. Ingineria constituțională și sisteme electorale

MODUL III

7. Cyber law și securitatea cibernetică

8. Protecția datelor cu caracter personal

9. Regimul juridic a proprietății intelectuale

Totodată, programul „Acțiune pentru Justiție” va organiza, pentru participanții ediției a VI-a, vizite de studiu în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Institutul Național de Justiție și Ministerul Justiției.

Durata programului: 25 martie 2023 – 04 iunie 2023, instruirile se vor organiza în zilele de sâmbătă, cu excepția zilelor oficiale de sărbătoare.

🧐Modul de aplicare: Selecția participanților se va desfășura în două etape:

Etapa I:

Fiecare aplicant va completa un formular de participare, pentru care vor fi pregătite următoarele informații:

- CV personal (în format PDF);

- Scrisoarea de motivare (maxim 2pg.).

❗️Formularul urmează a fi completat până pe 18 martie 2023, ora 23:59.

Etapa a II-a

Pentru evaluarea obiectivă a fiecărui aplicant, interviul va fi desfășurat în format online de către membrii Consiliul de Administrație A.O. Acțiune pentru Justiție în perioada aprx. 20 - 21 martie. Scopul acestei etape este de a determina responsabilitatea, determinarea și pregătirea aplicantului.

Odată cu evaluarea finală, vor fi selectați aproximativ 20 de participanți.

Rezultatele finale vor fi comunicate persoanelor selectate prin e-mail sau telefon până la data de 22 martie.

ÎNSCRIEREA ESTE GRATUITĂ, grăbește-te să o faci până pe 18.03.23, ora 23:59!

👉Link formular de aplicare: https://forms.gle/1Cd6DvodG7mxXuBN8
https://www.facebook.com/AOAPJ

Mult succes aplicanților!

_______

Proiectul ,,Acțiune pentru justiție VI" este implementat de către Asociația Obștească „Acțiune pentru justiție”, cu sprijinul financiar al Fundaţia Hanns Seidel - Republica Moldova.

Contact: actionforjustice2@gmail.com
https://www.facebook.com/AOAPJ

Articol adaugat de: Acțiune pentru Justiție