Program de instruire // Jurnaliștii pe terenul violenței în familie. Cum relatăm profesionist despre acest fenomen?



Vrei să fii printre jurnaliștii care scriu documentat, relevant și cu impact la subiectul violenței în familie? Vrei ca materialele tale să contribuie la o schimbare în societate, să respecte normele deontologice, să fie lipsite de etichetări, stereotipuri sau prejudecăți? Vrei să înveți toate aceste lucruri de la practicieni în domeniu? Atunci acest training este pentru tine.

Dacă ești jurnalist sau jurnalistă din presa scrisă, online, radio sau TV și ești preocupat/ă de tematica socială, te invităm, în perioada 15-16 iulie 2021, să participi la Programul de instruire „Jurnaliștii pe terenul violenței în familie. Cum relatăm profesionist despre acest fenomen?”, organizat de Centrul de Drept al Femeilor (CDF) în colaborare cu Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Instruirea va fi susținută de unii dintre cei mai buni specialiști din domeniu, care te vor învăța cum să relatezi corect despre violența în familie în materialele jurnalistice, astfel încât prin ceea ce scrii și cum scrii să contribui la prevenirea și diminuarea fenomenului. În calitate de experți-formatori vor participa:

Alina Radu, directoarea săptămânalului Ziarul de Gardă;
Oana Sandu, reporteră Decât o Revistă (DoR), România;
Arina Țurcan, avocată CDF;
Sergiu Toma, psiholog, Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale.
 
De ce este important să participi la acest program?

Pentru că jurnaliștii sunt cei care pot pune umărul la prevenirea și combaterea violenței în familie, prin redarea corectă a faptelor, prin documentarea adecvată a situației și prin  promovarea în societate a toleranței zero față de acest fenomen. Programul de instruire este unul mixt, în cadrul căruia partea teoretică va fi valorificată împreună cu partea practică, în baza unor cazuri de violență identificate în prealabil de Centrul de Drept al Femeilor.

Ce vei învăța?

Care este legătură dintre lipsa egalității de gen și violența în familie?
Ce este violența în familie și în ce forme se poate manifesta?
Cum a evoluat fenomenul violenței în familie în perioada pandemiei de COVID-19?
Care este dinamica relației dintre victimă și agresor?
Cum să scrii cu impact, respectând normele deontologice?
Care sunt limitele peste care nu trebuie să treacă un jurnalist atunci când scrie despre cazurile de violență în familie?
La ce surse poți apela pentru o mai bună documentare?
Cum alegi problematicile și ce detalii incluzi pentru a aduce plusvaloare materialului jurnalistic?
Cum poate fi implicată comunitatea în promovarea toleranței zero față de fenomenul violenței în familie?
Ratificarea Convenției de la Istanbul: ce face Moldova pentru a diminua fenomenul violenței în familie? 
 
Resurse informaționale

Jurnaliștii vor primi acces la o serie de resurse ce îi vor ajuta să documenteze subiectele legate de violență în mod echidistant, cu respectarea normelor deontologice.

Când: 15-16 iulie 2021

Unde: Complexul Turistic Costești, s. Costești, raionul Ialoveni

Ce urmează?

După instruire, participanții vor avea la dispoziție trei luni pentru a pune în practică cunoștințele acumulate, documentând și realizând cel puțin un material jurnalistic pe tema violenței în familie. Până pe 31 octombrie 2021, materialele publicate urmează a fi expediate organizatorilor, care le vor evalua în funcție de respectarea normelor deontologice și a cunoștințelor acumulate în cadrul instruirii.

Premii:

Cele mai bune 5 materiale pe tema violenței în familie vor fi premiate cu câte 8.000 de lei. Jurnaliștii interesați de subiect se pot înscrie la program până pe data de 9 iulie 2021, completând acest formular. Participanții vor fi selectați în funcție de numărul locurilor disponibile, dar și de motivația manifestată.

Limba de comunicare: româna. Jurnaliștii vorbitori de rusă și care cunosc limba română sunt încurajați să aplice.

Pentru detalii suplimentare ne puteți scrie pe adresa comunicare@ijc.md. Persoana de contact: Mariana Tabuncic, manageră de program, CJI.

Programul de instruire este organizat de Centrul de Drept al Femeilor în colaborare cu Centrul pentru Jurnalism Independent și cu suportul Suediei.



Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet