- Detalii
- Categorie: Instruiri
Aplică la Școala Organizatorului Comunitar!
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Ce reprezintă Școala Organizatorului Comunitar?
Școala Organizatorului Comunitar (ȘOC) este un program de instruire în organizare comunitară pentru activiști și cetățeni cu inițiativă care doresc să organizeze activitatea unui grup civic și să contribuie la rezolvarea problemelor locale prin comunicare cu autoritățile publice locale și centrale.
Ne propunem să organizăm instruiri periodice pentru circa 10-12 activiști, timp de 4 – 5 luni, în care vor fi abordate principiile generale ale organizării comunitare, dar și exerciții practice în teren. Instruirile vor fi gratuite.
Fiecare instruire va avea durata de o zi, organizat nu mai frecvent de 1 dată pe lună. Ca rezultat al ȘOC, participanții vor avea un set de cunoștințe și deprinderi necesare pentru a asigura funcționarea unui grup civic care va interacționa cu autoritățile publice locale.
Participanții trebuie să întrunească următoarele cerințe:
- Competențe de comunicare și lucru în echipă
- Responsabilitate și spirit de inițiativă
- Deschidere spre interacțiune cu autoritățile publice locale
Prioritar sunt invitați să aplice persoane active din raioanele: Glodeni, Fălești, Drochia, Florești, Șoldănești, Rezina, Orhei, Telenești, Călărași, Ungheni, Nisporeni, Cahul, dispuși și motivați să participe la toate instruirile și lucrul în teren. În același timp, încurajăm persoanele active și din alte regiuni să aplice.
Notă: Absolvenții ȘOC, care vor demonstra rezultate în activitățile practice, vor putea fi ANGAJAȚI în calitate de organizatori comunitari, în cadrul programului PUNE UMĂRUL.
Cum aplici?
Pentru a te înscrie, te invităm să completezi FORMULARUL ONLINE. Înscrierea se face până la data de 12 martie 2020, ora 22:00.
Persoanele selectate vor fi contactate de către organizatori.
Pentru detalii suplimentare contactați-ne la numărul 060599921 sau adresa puneumarul@gmail.com
- Expert/ă în dezvoltarea mecanismului de monitorizare a educației online a copiilor refugiați
- BNM angajează Economist principal, responsabil de controlul financiar
- "Mă Implic, Phase 2" project is hiring a Legal Advisor on National Reforms and Public Administration
- OEAPM-REOI-National Consultant for consultancy services to improve the communication skills and media relations of the State Hydrometeorological Service
- Psiholog AO IFIS
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md







