GRANTURI ȘI FINANȚĂRI
- Detalii
- Categorie: Granturi
Fundația Est-Europeană oferă granturi pentru organizațiile societății civile care promovează incluziunea romilor

1. Context
Fundația Est-Europeană implementează proiectul „Implicare Civică pentru Guvernare Democratică și Coeziune Socială”, care are drept scop sporirea participării societății civile în procesele de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice, precum și în promovarea unei guvernări responsabile, transparente și incluzive. Proiectul este finanțat de Norvegia.
Persoanele de etnie romă din Republica Moldova se confruntă cu o vulnerabilitate multidimensională, determinată de suprapunerea dezavantajelor economice, accesului inegal la servicii și participării civice reduse. Potrivit studiului „Moldova Inegală” (2025) două treimi dintre persoanele rome au declarat dificultăți majore în acoperirea unei cheltuieli modeste pentru medicamente, peste jumătate au evitat să solicite asistență medicală chiar și în situații urgente, iar rata participării civice a fost de doar 7,2%.[1]
Aceste vulnerabilități sunt amplificate de persistența prejudecăților și a stigmatizării sociale. Persoanele de etnie romă înregistrează un indice destul de semnificativ al distanței sociale, reflectat în reticența unei părți importante a populației de a le accepta în relații sociale apropiate, precum cele de familie, prietenie sau vecinătate.[2]
În acest context, una din activitățile proiectului „Implicare Civică pentru Guvernare Democratică și Coeziune Socială” urmărește să sprijine eforturile de advocacy ale organizațiilor societății civile rome, astfel încât acestea să își consolideze capacitatea de a participa în mod sistematic la elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor publice, de a formula și promova recomandări bazate pe nevoile comunităților, astfel contribuind la promovarea coeziunii sociale, reducerea inegalităților şi combaterea prejudecăților fată de persoanele de etnie romă.
2. Obiectiv
Scopul acestui program de granturi este de a sprijini eforturile OSC-urilor care reprezintă interesele persoanelor de etnie romă pentru a facilita incluziunea efectivă a perspectivelor și intereselor persoanelor rome în documentele de politici publice şi în procesele decizionale.
3. Activități eligibile
- Analiză de Politici și Legislație: partenerii vor analiza proiecte de legi și politici (inclusiv angajamente de aderare la UE) și vor elabora documente de poziție și analize de expertiză.
- Monitorizare: se va urmări progresul implementării legilor și a reformelor prioritare și se va încerca obținerea recomandărilor agreate de decidenți prin rapoarte periodice.
- Mobilizare și Advocacy: organizarea campaniilor de advocacy pentru soluționarea problemelor identificate.
- Dezvoltare organizațională: activităţi de analiză şi dezvoltare a capacităților organizaționale ale organizației care depune dosarul.
4. Eligibilitate
Sunt eligibile pentru acest concurs organizațiile neguvernamentale, necomerciale și apolitice, ale persoanelor rome, înregistrate în Republica Moldova care:
- demonstrează experiență în activități de advocacy și în analiza politicilor publice din domeniul tematic al grupului vulnerabil reprezentat;
- dispun de resurse umane și logistice pentru gestionarea proiectului la nivel național.
5. Procesul de luare a deciziei
Proiectele recepționate vor fi evaluate de către un grup independent de experți. Solicitanții și propunerile de proiect vor fi evaluate în mod egal și echitabil, fiind apreciate în mod obiectiv și independent.
Fundația Est-Europeană își rezervă dreptul de a refuza acordarea de granturi în cazul în care calitatea propunerilor depuse nu va corespunde cerințelor de eligibilitate și/sau criteriilor de selecție sau în cazul în care fondurile vor fi retrase de donator.
Criteriile de selecție a propunerilor
În cadrul procesului de evaluare se va ține cont de următoarele criterii cantitative și calitative:
Criterii cantitative:
- numărul estimat de politici publice care vor fi analizate din perspectiva incluziunii persoanelor de etnie Romă;
- numărul de documente de politici publice a căror implementare va fi monitorizată;
- numărul de inițiative de advocacy care vor fi desfășurate în cadrul proiectului.
Criterii calitative:
- relevanța, originalitatea și caracterul inovator al propunerii;
- capacitatea de analiză, monitorizare și influențare a politicilor publice din perspectiva incluziunii persoanelor de etnie romă;
- integrarea dimensiunii de gen în analiza problemelor, activitățile propuse şi rezultatele preconizate.
6. Buget
Fundația va acorda cel puțin 2 granturi de până la 30,000 Euro fiecare, inclusiv o sumă fixă de maximum 5,000 Euro pentru dezvoltarea capacităților organizaționale ale organizației care depune dosarul. Bugetul total disponibil pentru acest program de granturi este de 60,000 Euro.
Cheltuieli eligibile:
- salarii pentru angajații proiectului, experți contractați temporar;
- logistică (evenimente, consultări, comunicare);
- onorarii pentru facilitatori/experți implicați punctual;
- activități de advocacy, comunicare și documentare;
- monitorizare și raportare.
- activităţi de dezvoltare organizațională.
- alte costuri legate direct de implementarea proiectului.
Bugetul va fi elaborat și prezentat în Euro, utilizând modelul anexat la prezentul Anunț și Termenii de referință ai Concursului.
7. Durata proiectelor și utilizarea fondurilor
Durata maximă a proiectului nu va depăși 12 luni.
Resursele financiare primite în rezultatul semnării Contractului de grant trebuie să fie utilizate conform activităților și bugetelor proiectelor aprobate și nu pot fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor instituționale/administrative ale organizației ce nu țin nemijlocit de proiect. Granturile nu trebuie să fie folosite ca ajutor financiar pentru organizația beneficiară și personalul acesteia și/sau plata datoriilor.
8. Cheltuieli neeligibile
Următoarele categorii de cheltuieli nu sunt eligibile:
- Datoriile, penalitățile și alte costuri legate de aceste datorii;
- Amenzi și cheltuieli privind dispute legale și litigii;
- Pierderile financiare sau potențialele datorii care pot apărea în viitor;
- Achiziționarea de terenuri sau clădiri;
- Pierderile ce țin de rata de schimb;
- Credite oferite părților terțe;
- Salarii pentru demnitari sau funcționari publici.
Acțiuni neeligibile
Următoarele tipuri de acțiuni nu sunt eligibile:
- acțiuni care se referă numai sau în principal la sponsorizări individuale pentru participarea la ateliere, seminarii, conferințe, congrese;
- acțiuni care se referă numai sau în principal la acordarea de burse individuale pentru studii sau cursuri de formare;
- acțiuni în sectorul educației formale, cu excepția situațiilor speciale;
- conferințe unice: conferințele pot fi finanțate numai dacă fac parte dintr-o gamă mai largă de activități care trebuie realizate în timpul implementării proiectului. În acest scop, activitățile pregătitoare pentru o conferință și publicarea lucrărilor conferinței nu constituie, ele însele, "activități mai largi";
- acțiuni destinate atragerii de fonduri sau promovării vizibilității solicitantului sau a partenerului (partenerilor) acestuia;
- acțiuni care constau în principal din cercetare sau studiu;
- acțiuni care constau exclusiv sau în principal în cheltuieli de capital, de ex. terenuri, clădiri, echipamente și vehicule, cu excepția situațiilor speciale;
- acțiuni care discriminează indivizi sau grupuri de persoane pe bază de gen, orientare sexuală, convingeri religioase sau lipsa acestor convingeri, sau originea lor etnică;
- acțiuni care sprijină partidele politice;
- acțiuni care includ prozelitism.
Nu vor fi finanțate proiectele care nu se înscriu în obiectivele acestui program, cele cu caracter religios, proiectele incomplete sau depuse de organizaţii ineligibile. În cadrul acestui program de granturi Fundaţia nu va finanța cereri de ajutor umanitar şi proiecte de cercetări tehnico-ştiinţifice, nu va oferi granturi pentru suport general instituțiilor şi organizațiilor, și va susține doar proiecte concrete care se vor încadra în obiectivele programului de granturi.
9. Prezentarea propunerilor de proiect
Solicitanții vor depune un dosar care va conține următoarele documente:
- Formularul standard de aplicare al Fundației Est-Europene. În cazul când formularul nu a oferit spațiu suficient, solicitantul de grant poate include informațiile necesare în formă liberă într-o anexă la formular, indicând compartimentul din formular la care se referă informația;
- Bugetul total solicitat în baza formularului standardizat de buget al Fundației Est-Europene;
- Copia statutului şi certificatului de înregistrare al organizației;
- Alte materiale pe care le considerați relevante (dovezi ale activității organizaţiei - buletine, ziare, pliante, articole, etc.)
10. Procedura de depunere a dosarelor
Dosarele vor fi trimise prin email la adresa: concurs@eef.md cu mențiunea „Advocacy pentru incluziunea romilor” în subiectul mesajului până la data de 23 octombrie 2026, ora 23:59.
Pentru mai multe informații despre activitățile Fundației Est-Europene vă rugăm să accesați site-ul www.eef.md.
[1] CPD, FEE (2025). Moldova inegală: Realitatea vulnerabilităților anului 2025 și calea de urmat, accesibil online la https://eef.md/media/files/posts/Moldova-inegala-2025_roen_21194188.pdf
[2] CPD, FEE (2024). Acceptarea socială în 2024: cum stă Moldova în fața diversității?, accesibil online la https://eef.md/media/files/posts/Cpd_distanta-sociala_2024_74027588.pdf
Pentru a descărca anexele, vă rugăm să accesați următorul link:
Granturi pentru organizațiile societății civile care promovează incluziunea romilor - FUNDAȚIA EST-EUROPEANĂ.





