frule

Oportunitate de grant: Dorești să deschizi o creșă de tip familial? Programul nostru îți oferă mentoratul și finanțarea de care ai nevoie - până la 50 000 MDL

Termen de aplicare extins: 12 iulie 2024, ora 23:59

Ai visat vreodată să ai propriul mic univers de bucurie și zâmbete copilărești, un loc unde fiecare zi aduce o nouă aventură în învățarea și creșterea celor mici? Ei bine, visul tău poate deveni realitate. Centrul pentru Dezvoltare Personală (CPD) în parteneriat cu Street Child și UBS Optimus Foundation lansează Programul de Mentorat pentru Prestatorii de Servicii Alternative de Îngrijire a Copiilor de Tip Familial (creșe de tip familial).

Acest program ambițios este gândit să te ghideze pas cu pas în parcursul de la vis la realitate, începând cu informarea completă privind legislația în vigoare și până la lansarea propriu-zisă a creșei. Vei primi instruirea necesară pentru a naviga prin procesul de înregistrare, pentru a organiza și echipa corespunzător spațiul de îngrijire și pentru a te asigura că facilitățile oferite de tine sunt la standardele dorite.

Iar pentru că dorim să te susținem nu doar cu informații, programul nostru include și un suport financiar considerabil. Fiecare participant/ă selectat/ă va primi echipamente esențiale, de la paturi confortabile și scaune de masă, până la truse medicale, jucării educative și cărți, toate în valoare de până la 50 000 MDL pentru a deschide una dintre cele 19 creșe de tip familial pe care le vizăm.

Nu îți face griji pentru cheltuielile suplimentare – toate costurile legate de instruiri, deplasări și actele necesare pentru înregistrarea serviciului de îngrijire vor fi rambursate. Ceea ce cerem în schimb este timpul și dedicarea ta. Urmează 6 luni intensive în care împreună cu tine vom lucra la realizarea visului tău. Mai jos vezi etapele programului nostru de suport. 
Serviciile alternative de îngrijire de tip familial sunt concepute să fie acordate într-un cadru intim și personalizat, direct la domiciliul îngrijitorilor, limitate la un număr maxim de cinci copii. Acest aspect asigură o îngrijire focalizată și o atenție sporită pentru fiecare micuț, creând un mediu familial, sigur și stimulativ pentru dezvoltarea lor.

Pentru cei/cele interesați/te să contribuie la acest efort și să se alăture programului nostru, vă încurajăm să vă înregistrați utilizând linkul de înregistrare AICI (Ro) formularul în limba rusă AICIși să începeți drumul către a deveni un prestator/prestatoare de servicii de îngrijire de excepție. Termen extins: 12 iulie

Dacă ai visat vreodată să contribui activ la comunitatea ta prin deschiderea unei creșe, aceasta este ocazia ta. Nu rata această oportunitate unică de a aduce schimbare și de a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Te așteptăm în program!

Pentru detalii, contactează-ne: cpd@progen.md

___________________

Acest apel are loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie pentru populația de refugiați ucraineni”, implementat de către #CPD, cu susținerea Street Child și UBS Optimus Foundation.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola