Apel de selectare a OSC-urilor regionale, lansat de People in Need Moldova



Apel de selectare a OSC-urilor regionale

People in Need (PIN) este o organizație cehă internațională, non-profit, care lucrează pentru a proteja drepturile omului și libertatea democratică în regiunile de criză din întreaga lume, oferind în același timp ajutor de urgență și asistență pentru dezvoltare. Activitățile organizației se concentrează pe patru domenii majore: ajutor de urgență și cooperare pentru dezvoltare; sprijin pentru drepturile omului; programe de integrare socială; programe educaționale și de informare. PIN activează în Moldova din 2003. Aceasta sprijină dezvoltarea societății civile, promovează integrarea socio-economică a populațiilor vulnerabile și consolidează dezvoltarea agricolă regională.

În cadrul componentei educaționale, PIN urmează metodologia dezvoltată de departamentul One World in Schools[1] (OWIS), care include o bază de date cu documentare utilizate în scopuri educaționale. În Georgia și Moldova, PIN intenționează să deruleze programul OWIS pentru a contracara dezinformarea și a sprijini dezvoltarea competențelor de gândire critică în comunitățile dominante și non-dominante prin intermediul de instruiri și acordare granturi mici pentru campanii.

Informații despre apel

Proiectul caută organizații locale care sunt interesate să învețe mai multe despre educația în domeniul mass-media și metodologiile de educație non-formală, iar apoi să împărtășească aceste informații în cadrul unei serii de ateliere cu membrii sau beneficiarii lor. Participanții la ateliere vor avea apoi posibilitatea de a solicita un mic grant pentru a-și realiza propriul proiect media cu sprijin profesional.

Proiectul își propune să selecteze 4 organizații non-profit de pe teritoriul Republicii Moldova. Organizația relevantă trebuie să aibă experiență de lucru cu, cel puțin, unul dintre aceste grupuri țintă: tineri, femei, minorități etnice și/sau refugiați.

Componenta de consolidare a capacităților

Organizațiile regionale selectate vor fi instruite în domeniul educației în domeniul mass-media și al luptei împotriva dezinformării, utilizând metodologia filmului documentar. Formarea formatorilor, documentarele cu subtitrări și materialele pentru ateliere vor fi disponibile în limbile română și/sau ucraineană/rusă.

Componenta de grant:

În urma finalizării cu succes a cursului de formare, organizațiile vor avea șansa de a solicita fonduri (1000 - 6000 EURO) pentru a implementa proiectul în propriile comunități. Cu ajutorul acestor fonduri, acestea vor trebui să organizeze 7 ateliere de lucru (pentru grupuri țintă locale, cu aproximativ 20 de participanți pe sesiune), campanii media, creație media (bloguri, podcasturi, video bloguri), expoziții și publicații (care vor avea ca scop sensibilizarea comunității locale). PIN Moldova va furniza materiale de instruire.

Criterii de eligibilitate:                

Concursul este deschis organizațiilor non-profit care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova și care lucrează cu unul dintre aceste categorii de public țintă: tineri, femei, minorități etnice și refugiați.

Organizația eligibilă trebuie să aibă:

  • Cel puțin 1 an de experiență în implementarea de proiecte educaționale non-formale; experiența de lucru cu filme documentare va constitui un avantaj;
  • Cel puțin doi membri ai personalului care vor facilita atelierele de lucru în urma formării;
  • Experiență adecvată în gestionarea granturilor (raportare, gestionare financiară etc.);
  • Motivația și disponibilitatea organizațională de a continua să utilizeze metodologia OWIS și modulul de educație mediatică după finalizarea proiectului.

Etapele apelului:

În prima etapă, organizațiile vor transmite un formular electronic de cerere completat (în limba română, rusă sau engleză) și o scrisoare de consimțământ a conducerii organizației privind participarea la proiect (copie semnată și scanată pe antetul organizației).

Documentele de mai sus trebuie trimise la adresa de e-mail:  Moldova-CSA@peopleinneed.cz, cu mențiunea "Media Literacy" în linia de subiect.

În cea de-a doua etapă, candidații preselectați vor fi chemați la interviu. 

Termenul limită pentru depunerea cererilor este 6 decembrie 2022.

În cazul în care aveți întrebări legate de procesul de selecție a aplicațiilor, ne puteți contacta la următorul număr de telefon: +373 69 21 57 38, sau scrieți-ne la: Moldova-CSA@peopleinneed.cz.

Informația privind decizia finală de selectare a organizațiilor va fi transmisă prin e-mail până la data de 16 decembrie 2022.

Reclamațiile legate de procesul de selecție a participanților sau de proiectele implementate de People in Need pot fi transmise la PIN prin e-mail: cfrm.moldova@peopleinneed.net.

 

[1] One World in Schools (OWIS) este o metodologie PIN de educație civică și pentru drepturile omului care utilizează filme documentare pentru a iniția exerciții de gândire critică în școli și în comunitate. Până în prezent, OWIS a fost implementat în 13 țări din întreaga lume, iar din 2016, OWIS și-a extins metodologia pentru a include un pachet extins de educație mediatică, axat pe sprijinirea tinerilor și a comunităților pentru a analiza critic mass-media și a contracara dezinformarea.

 

kons logo Resilient 2f


telegram