Urmărește CIVIC.MD în Google
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.

Cum împăcăm lupul cu oaia
Atelier practic de Comunicare Nonviolentă despre medierea conflictelor, nevoi și soluții neașteptate
Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 16:30
Holly Nest Coffee & Events, str. Calea Ieșilor 6D, Chișinău
Participarea este gratuită
Înscriere: https://forms.gle/geXsUgeYHZo9KUAy9
Vrei să ai dreptate sau vrei să găsim o soluție? ![]()
Ai fost vreodată într-un conflict în care ambele părți aveau dreptate, dar nimeni nu se simțea înțeles?
Sau poate te-ai trezit la mijloc, între doi oameni de care îți pasă, fiecare cu propria versiune a adevărului, fiecare așteptând să-i dai dreptate?
Poate conflictul nici măcar nu este între două persoane. Poate este în interiorul tău, între două voci care își doresc lucruri diferite și nu reușesc să ajungă la un acord.
Cum împăcăm lupul cu oaia când fiecare are dreptatea sa? Și cum facem asta fără să sacrificăm nevoile unuia pentru liniștea celuilalt?
Te invităm la un atelier experiențial de Comunicare Nonviolentă (CNV), dedicat medierii conflictelor, în care explorăm cum putem transforma confruntarea într-un dialog și cum creăm spațiu pentru soluții care țin cont de nevoile tuturor.
Ce vom explora împreună?
Ce se ascunde în spatele „dreptății” noastre? De ce ținem atât de mult la propria poziție și ce încercăm, de fapt, să protejăm?
De ce nu reușim să ne auzim? Ce se întâmplă cu capacitatea noastră de ascultare atunci când ne simțim atacați, neînțeleși sau nedreptățiți?
Ce ne poate „spăla urechile”? Cum să ascultăm dincolo de reproșuri, acuzații și judecăți, pentru a descoperi ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare.
Cum rămânem imparțiali când ne pasă de ambele părți? Cum susținem un dialog fără să devenim judecători, salvatori sau aliații uneia dintre părți?
Cum mediem un conflict? Pași concreți pentru a crea conexiune, a identifica nevoile din spatele pozițiilor și a facilita căutarea unor soluții comune.
Pentru cine este acest atelier?
Pentru tine, dacă:
• te afli în mijlocul unui conflict și nu mai știi cum să ieși din el;
• ești prins între doi oameni de care îți pasă și ai vrea să-i ajuți să se înțeleagă, fără să alegi o tabără;
• trăiești un conflict interior și îți este greu să împaci nevoi, dorințe sau decizii contradictorii;
• ești părinte, partener, coleg, manager, profesor sau facilitator și te întâlnești frecvent cu situații tensionate;
• vrei să înveți cum să susții un dialog între oameni care nu se mai pot auzi;
• ești curios să descoperi cum poate fi transformat un conflict într-o oportunitate de înțelegere și cooperare.
Dar dacă vii doar ca să demonstrezi că ai dreptate?
Te primim și pe tine! Poate descoperim împreună că în spatele nevoii de a avea dreptate se ascunde ceva foarte prețios, care merită să fie auzit.
Nu promitem că lupul și oaia vor deveni cei mai buni prieteni. Dar vom exersa cum să creăm un spațiu în care fiecare poate fi ascultat, fără ca unul să fie nevoit să-l înghită pe celălalt.
Facilitatoare:
Diana Vrabie – trainer internațional în proces de certificare în Comunicare Nonviolentă (CNV), trainer în educația nonformală, fondatoarea CNV Moldova
Ecaterina Braghiș – participantă în programul „Formare de Facilitatori și Promovarea Nonviolenței în Comunități” și facilitatoare în cadrul Caravanei CNV 2026
Atelierul se bazează pe principiile Comunicării Nonviolente și face parte din Caravana CNV – Ediția a III-a, prin care Comunicarea Nonviolentă ajunge mai aproape de oameni și creează spații de dialog, empatie și conexiune în Chișinău și în comunități din Republica Moldova.
Vino cu un conflict. Poate pleci cu o altă perspectivă asupra lui. ![]()
![]()
Această activitate se desfășoară în cadrul proiectului „Formare de Facilitatori și Promovarea Nonviolenței în Comunități”, implementat de A.O. Comunicare Nonviolentă Moldova cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2026, susținut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.
Promo
Coaching dedicat liderilor ONG-urilor pentru susținere și reflecție, ajutând la prevenirea burnout-ului și la regăsirea echilibrului personal și profesiona

Innovate Moldova oferă granturi pentru companii care dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare în comerțul electronic din Moldova.

Crucea Roșie din Moldova caută furnizor pentru echipamente medicale și materiale de igienă destinate unui centru rezidențial din Chișinău.

Fundația Regina Pacis selectează expert pentru mecanism de feedback și participare a beneficiarilor în servicii sociale din Moldova.

Fundația Regina Pacis din Chișinău caută expert în protecția datelor personale pentru elaborarea politicilor și instruirea echipei.