Organizații vizate:
- Detalii
- Categorie: Evenimente
„Întreabă-mă dacă sunt bine”: Spectacol de Teatru Social
Coaliția Națională „Viață fără Violență”, împreună cu Teatrul Republican „Luceafărul”, vă invită la premiera spectacolului social „Întreabă-mă dacă sunt bine”. Pe 23 octombrie, începând cu ora 19:00, nouă adolescente și adolescenți din întreaga țară vor pune în scenă o piesă despre violența psihologică în școli. Timp de două luni, adolescenții au lucrat la spectacol, iar la repetiții vulnerabilitatea lor s-a transformat în curaj.
Spectacolul „Întreabă-mă dacă sunt bine” e bazat pe experiențele de bullying, prejudecată, rușine și ură ale tinerilor în școli. Când 86,8% dintre elevii claselor a 6-a – a 12-a din Republica Moldova sunt afectați, într-o formă sau alta, de aceste forme de abuz, devine clar că problema e una sistemică, care ne privește pe toți.
Spectacolul montat de tineri este o reflecție a societății și se va discuta cum în instituțiile de învățământ încă există discriminare, frică și abuz. Pentru a avea o societate sigură, în care nu mai există violență, avem nevoie de discuții publice despre subiecte incomode. În cazul bullying-ului, care afectează preponderent adolescenții, este important ca aceștia să fie implicați direct și activ în aceste dialoguri.
Indiferent dacă ești elev/ă, profesor/ă, frate, soră, părinte sau reprezinți o autoritate, e responsabilitatea noastră individuală să înțelegem complexitatea bullying-ului, să fim solidari cu cei care trec prin fenomen și să lucrăm, colectiv, spre soluționarea acestei probleme.
E dreptul fiecărei fete și băiat să învețe într-o școlă inclusivă, unde se cultivă bunătatea, curiozitatea și respectul. Vino la spectacol și participă la o discuție publică despre bullying și violență în școli cu tinerii noștri.
Biletele pentru spectacolul „Întreabă-mă dacă sunt bine” pot fi achiziționate sub forma unei donații în valoare de 200, 300 sau 500 de lei pe platforma unde.io. Donațiile vor fi direcționate către Fondul „Ana”, care oferă sprijin fetelor careu au trecut prin violență și le ajută să-și recupereze puterea și independența.
Spectacolul este produs cu sprijinul Guvernului Elveției. Conținutul acestuia nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorului.
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md