Află provocările din e-commerce și care este viitorul domeniului în cadrului unui eveniment, marca Startup Grind Chișinău

Comunitatea Startup Grind Chișinău își dă întâlnire offline, pe 26 mai cu Dan Sturza, antreprenor și partener la Fribourg Capital, în cadrul evenimentului „Provocările din e-commerce și viitorul domeniului”. Cu o bogată expertiză în comerțul online, Dan ne va relata despre potențialul startup-urilor în e-commerce, cum acestea au potențial de scalare, e-commerce în 2022 și schimbări ce se vor produce în domeniu în anii care vin.

Dan Sturza a absolvit Universitatea din Bath, Marea Britanie, specializarea Administrarea Afacerilor în 2012. Ulterior, a obținut certificarea financiară CFA în 2015. El și-a început cariera în calitate de analist de investiții la Fribourg Capital, a avansat ca asociat senior, iar în 2020 a devenit partener.

În ultimii ani, Dan a fost activ implicat și pe scena start-up-urilor. El a gestionat înființarea Spherik Accelerator, în calitate de reprezentant Fribourg Capital, unul dintre partenerii proiectului. De asemenea, Dan a dezvoltat mai multe start-up-uri și a facilitat investiții în companii din tehnologie precum SEO Monitor, Planable, Upswing sau Baro.

În prezent, activitatea principală a lui Dan este în cadrul Elefant.ro, având funcția de vice președinte pentru dezvoltarea afacerilor, fiind responsabil de implementarea proiectului de marketplace, care este unul transformațional pentru întreaga companie.

Evenimentul „Provocările din e-commerce și viitorul domeniului” va fi moderat de Olga Melniciuc, expertă în accesarea resurselor financiare.

Olga conduce compania de consultanță Gradient Consulting SRL, marca „investitii.md”, care își propune să combine oportunitățile de investiții cu cei care doresc să înceapă sau să dezvolte propria afacere și să ajute antreprenorii să stăpânească resursele financiare disponibile. Până în prezent, compania ei a ajutat companiile locale să primească peste 10 milioane de lei investiții.

Agenda:

18:30 - Networking

19:00 - Fireside chat cu Dan Sturza și Olga Melniciuc.

20:00 - Networking, vin și pizza

Așadar, te așteptăm la Orange Kitchen - JOI, 26 mai la 18:30. Evenimentul are o taxă de participare simbolică, care va acoperi pizza și băuturile din cadrul sesiunii de networking.

NOTĂ: Evenimentul va avea loc în limba română.

Bilete găsești aici: https://bit.ly/3MU324S 

Startup Grind Chișinău este pilonul local al comunității globale Startup Grind, care s-a lansat în Moldova în 2016, organizat de Dreamups până în prezent. Partner General al organizației Dreamups - Orange Systems.

La nivel internațional, Startup Grind este recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari comunități de startup-uri din lume, care educă activ, inspiră și conectează 215.000 de fondatori din peste 200 de orașe prin intermediul evenimentelor, media și parteneriatelor cu organizații precum Google for Entrepreneurs.

Până în prezent, Startup Grind a ajutat milioane de antreprenori să-și găsească mentorii potriviți, să se conecteze la diferiți parteneri, să angajeze, să obțină finanțări și să ajungă la noi utilizatori.

Alătură-te și tu comunității Startup Grind Chișinău și fă-ți prieteni noi, împărtășește experiențe și contribuie la dezvoltarea comunității locale de antreprenori și startup-uri.