Banner Audit Juridic CICO 300 x 250 px 2

Concurs de Selectare a 40 de adolescenți pentru participarea în schimbul intercultural în Trogen, Elveția


FAM Trogen

Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova cu suportul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” (Elveția), anunță concurs de selectare a 40 de adolescenți pentru participarea la schimbul intercultural, care va avea loc în sătucul copiilor, s. Trogen, Elveția, în perioada deplasării 25 mai – 12 iunie 2025 (perioada aflării în Trogen 28 mai – 10 iunie 2025).

Activitatea are loc în cadrul proiectului „Sprijin social, educațional și psihologic pentru copiii romi de vârstă preșcolară și școlară pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ general”, faza 2. Participanții vor fi implicați în activități de educație non-formală împreună cu alți tineri din țările în care se implementează proiectele cu suportul Fundației pentru Copii Pestalozzi (Elveția, Bosnia si Herțegovina, Macedonia, Serbia, Polonia sau Ucraina). 

POŢI PARTICIPA DACĂ:

  • Te-ai născut în anii 2010 – 2012;
  • Ai pașaport biometric valabil cel puțin până în noiembrie 2025;
  • Ești captivat de tematica interculturalității;
  • Eşti gata să împărtășești cunoștințele dobândite la întoarcere: să organizezi o activitate de follow-up pentru colegii tăi de școală, prieteni etc.
  • Părinții au posibilitatea să achite parțial cheltuielile de transport tur-retur Moldova – Elveţia;
  • Ai un nivel bun de comunicare în limba engleză (toate activitățile vor avea loc în limba engleză). 

NOTĂ: În cazul în care nu înveți în una din școlile partenere proiectului – va trebui să organizezi, adițional, o activitate de Follow-up  (format online) pentru elevii din școlile partenere proiectului nostru). 

AI MAI MULTE ȘANSE SĂ FII SELECTAT(Ă) DACĂ:

  • Participi activ în viața școlii, ești voluntar(ă)  sau membru(ă)  activ(ă)  în cadrul Consiliului școlar sau unui Centru pentru Tineri, Consiliu local al elevilor/tinerilor din localitatea ta, etc;
  • Reprezinți un grup etnic minoritar;
  • Ai participat la activitățile organizate în cadrul proiectului „Sprijin social, educațional și psihologic pentru copiii romi de vârstă preșcolară și școlară pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ general”, în una din cele 12 școli – partenere proiectului. 

PROCESUL DE SELECȚIE VA FI ÎN 2 ETAPE:

ETAPA 1:

Candidații vor:

  1. Completa online formularul de participare de la acest link: https://ee.kobotoolbox.org/x/SIu0dpHv
  2. Elabora o scrisoare de motivație/ intenție în limba engleză: „De ce ei consideră că sunt candidații potriviți pentru a fi selectați pentru programul intercultural?” (maxim o pagină A4). *Candidații care vor utiliza inteligența artificială pentru scrisoarea de motivație/ intenție, vor fi descalificați.

Pe lângă informația care candidații doresc să o menționeze în scrisoarea de motivație/ intenție, ei trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

  • Ce cunosc ei despre Programul de Schimb Intercultural din sătucul copiilor Trogen, Elveția; 
  • Dacă sunt/au fost implicați în activitățile proiectului care se implementează în școala lor (în cazul în care școala este partener al Fundației pentru Dezvoltare);
  • De ce ei vor să participe în programul de Schimb Intercultural.

Înregistrarea online și Scrisoarea de intenție trebuie să fie transmise până la data de 5 martie 2025. Întrebările suplimentare sau de clarificare vor fi adresate pe adresa de e-mail:  liliana.martin@fam.md 

 

ETAPA 2:

Doar candidații preselectați vor fi invitați să participe la un interviu online.

DETALII COSTURI:

Participanții selectați, trebuie să achite o contribuție de 8,500 MDL care va fi utilizată pentru acoperirea parțială a cheltuielilor de transport Chişinău – Trogen – Chişinău (tur-retur), cazare la mijloc de traseu (1 noapte în Budapesta și 1 noapte în Viena). Fundația își rezerva dreptul să ajusteze contribuția per copil, în dependență de costurile transportatorilor în luna mai  2025.

Organizatorii achită programul educațional, cazarea şi alimentarea participanților pe durata aflării în Trogen, Elveția.

 

PERIOADELE ESTIMATIVE:

Termen limită de depunere a dosarelor 05 martie 2025
Interviurile în format online 06 – 16 martie 2025
Selectarea listei finale de participanți 07 aprilie 2025
Ședință cu părinții cu copii selectați 

(cu prezență fizică la Chișinău)

12 aprilie 2025 
Plecarea spre Trogen 25 mai 2025
Revenirea în țară 12 iunie 2025

Așteptăm formularul completat online de către candidat și scrisoarea de intenție/ motivație până la 05 martie 2025, iar pentru detalii persoana de contact este Liliana Martin, adresa de e-mail liliana.martin@fam.md .




PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la administrator@civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Hostingul pentru portalul CIVIC.MD este oferit gratuit de compania Starnet

 starnetlogo

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola