Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
ECC Moldova angajează Consilier/ă juridic/ă (full-time)
TERMENI DE REFERINȚĂ
Apel privind angajarea unui/unei consilier/e juridic/e (full-time)

- CONTEXT
Asociația Obștească „Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova” (ECC Moldova) a fost fondată în mai 2024, în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorilor în Republica Moldova”, al cărui obiectiv de bază este creșterea gradului de înțelegere și aplicare a drepturilor consumatorilor. Proiectul este implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu sprijinul Delegației Uniunii Europene și Fundației Soros Moldova.
ECC Moldova este o organizație necomercială, independentă și apolitică, care oferă asistență juridică gratuită și calificată consumatorilor, în special pe marginea litigiilor transfrontaliere, contribuind la soluționarea amiabilă a acestora. Asociația facilitează cooperarea activă între autoritățile publice competente, mediul de afaceri și societatea civilă pentru a promova și consolida drepturile consumatorilor. Totodată, contribuie la alinierea legislației naționale privind protecția consumatorilor la standardele europene și implementează activități de informare și educare a publicului larg şi mass-mediei pentru creșterea gradului de cunoaștere și conștientizare a drepturilor consumatorilor. O componentă importantă a activității ECC Moldova vizează analiza cadrului normativ național și european, formularea propunerilor de politici publice și de îmbunătățire a legislației, participarea la procesele de consultare publică, elaborarea studiilor și analizelor juridice, precum și promovarea alinierii cadrului național la acquis-ul Uniunii Europene.
În vederea consolidării capacității juridice a organizației, ECC Moldova anunță concurs pentru ocuparea poziției de consilier/ă juridic/ă cu normă întreagă.
2. DESCRIEREA POZIȚIEI
Scopul poziției este de a asigura suport juridic calificat pentru activitățile ECC Moldova în domeniul protecției consumatorilor, politicilor publice și armonizării legislative cu standardele Uniunii Europene. Consilierul juridic va fi implicat, în proporții comparabile, în:
- gestionarea cazurilor individuale și acordarea asistenței juridice consumatorilor;
- soluționarea amiabilă a litigiilor dintre consumatori și profesioniști;
- analiza legislației și elaborarea documentelor juridice;
- cercetare juridică și elaborarea studiilor, analizelor și documentelor de politici publice;
- activități de advocacy și consultări publice;
- cooperarea cu autorități publice, organizații și alte părți interesate;
- activități de informare, instruire și comunicare juridică.
Poziția presupune capacitatea de a gestiona sarcini juridice complexe și de a elabora documente juridice de calitate, cu un grad semnificativ de responsabilitate profesională. Activitatea se va desfășura sub coordonarea directoarei executive și/sau a directorului de program, în funcție de domeniul și complexitatea sarcinilor atribuite. Consilierul juridic va avea responsabilitatea pregătirii și gestionării substanțiale a dosarelor și documentelor repartizate. Documentele instituționale cu impact extern vor fi coordonate și asumate potrivit procedurilor interne.
3. RESPONSABILITĂȚI SPECIFICE
Consilierul juridic va avea, în principal, următoarele responsabilități:
- Asistență juridică și gestionarea cazurilor consumatorilor
- Recepționarea, examinarea și gestionarea sesizărilor, reclamațiilor, petițiilor și solicitărilor adresate ECC Moldova;
- Analizarea situației de fapt și a documentelor prezentate de consumatori, identificarea cadrului juridic aplicabil și formularea soluțiilor juridice;
- Acordarea consultațiilor juridice consumatorilor, inclusiv prin telefon, e-mail, întâlniri și alte canale utilizate de organizație;
- Gestionarea cazurilor naționale și transfrontaliere din domeniul protecției consumatorilor;
- Informarea consumatorilor privind drepturile, remediile disponibile, autoritățile competente și căile de soluționare a litigiilor;
- Monitorizarea termenelor relevante și asigurarea continuității gestionării cazurilor până la finalizarea acestora.
- Soluționarea amiabilă a litigiilor
- Analizarea oportunității soluționării amiabile a litigiilor dintre consumatori și profesioniști;
- Redactarea reclamațiilor prealabile, notificărilor, solicitărilor și altor documente adresate profesioniștilor;
- Comunicarea și negocierea cu profesioniștii în vederea identificării unor soluții conforme legislației și intereselor legitime ale consumatorilor;
- Sprijinirea consumatorilor în utilizarea mecanismelor de soluționare alternativă a litigiilor, atunci când acestea sunt disponibile;
- Documentarea rezultatelor obținute și identificarea problemelor recurente constatate în practica de soluționare a cazurilor.
- Redactarea documentelor juridice
- Elaborarea reclamațiilor, petițiilor, sesizărilor, demersurilor, notificărilor, solicitărilor și răspunsurilor juridice;
- Elaborarea opiniilor juridice, notelor juridice, notelor de poziție și memorandumurilor;
- Pregătirea proiectelor de contracte, acorduri, memorandumuri de cooperare și alte documente juridice necesare activității organizației;
- Pregătirea, după caz, a proiectelor de documente procedurale aferente litigiilor sau altor proceduri juridice în care este implicată organizația;
- Revizuirea juridică a documentelor elaborate de ECC Moldova sau transmise organizației spre consultare.
- Analiză legislativă și politici publice
- Monitorizarea și analiza proiectelor de acte normative relevante pentru protecția consumatorilor și domeniile conexe;
- Elaborarea opiniilor juridice și avizelor asupra proiectelor de acte normative supuse consultărilor publice;
- Identificarea lacunelor, neclarităților, contradicțiilor și problemelor de aplicare ale legislației;
- Formularea propunerilor de modificare a cadrului normativ și a recomandărilor de politici publice;
- Analizarea compatibilității legislației naționale cu dreptul și standardele Uniunii Europene;
- Contribuirea la activitățile ECC Moldova aferente procesului de integrare europeană și armonizării legislative, inclusiv în domeniile relevante pentru Capitolul 28 al acquis-ului Uniunii Europene;
- Participarea la consultări publice, grupuri de lucru, ședințe și alte procese de elaborare sau evaluare a politicilor publice.
- Cercetare juridică
- Efectuarea cercetărilor juridice privind legislația Republicii Moldova, dreptul Uniunii Europene și standardele internaționale relevante;
- Analizarea practicii administrative și judiciare relevante;
- Cercetarea jurisprudenței instanțelor naționale și, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a altor organisme europene relevante;
- Identificarea și analizarea bunelor practici din alte state;
- Contribuirea la elaborarea studiilor, analizelor, rapoartelor, policy paper-urilor și altor documente de cercetare ale ECC Moldova;
- Sistematizarea informațiilor și formularea concluziilor și recomandărilor bazate pe cercetare juridică.
- Cooperare instituțională și advocacy
- Participarea la comunicarea și cooperarea ECC Moldova cu autoritățile publice centrale și locale, autoritățile de supraveghere, organizațiile societății civile, mediul de afaceri și alte părți interesate;
- Pregătirea pozițiilor, notelor de discuție și materialelor de fond pentru reuniuni și consultări;
- Participarea, la solicitarea conducerii, la ședințe, consultări publice, grupuri de lucru, mese rotunde, conferințe și alte evenimente;
- Prezentarea pozițiilor și analizelor ECC Moldova în limitele mandatului acordat;
- Contribuirea la inițiativele de advocacy promovate de organizație;
- Identificarea problemelor sistemice rezultate din cazurile individuale și formularea propunerilor de intervenție instituțională sau legislativă.
- Informare, instruire și comunicare juridică
- Elaborarea și revizuirea ghidurilor, materialelor informative, explicațiilor juridice, articolelor și altor materiale destinate consumatorilor sau profesioniștilor;
- Adaptarea informației juridice complexe într-un limbaj clar și accesibil publicului larg;
- Pregătirea prezentărilor, materialelor și suporturilor pentru instruiri și evenimente;
- Participarea, după caz, în calitate de formator sau vorbitor la instruiri, lecții publice, webinare și alte activități organizate de ECC Moldova;
- Oferirea suportului juridic pentru conținutul public și activitățile de comunicare ale organizației.
- Evidență, raportare și activități organizaționale
- Asigurarea evidenței corecte și actualizate a cazurilor și documentelor gestionate;
- Sistematizarea informațiilor relevante rezultate din activitatea juridică;
- Contribuirea la colectarea și analiza datelor privind cazurile consumatorilor și problemele identificate în practică;
- Elaborarea informațiilor necesare rapoartelor de activitate ale ECC Moldova;
- Participarea la ședințele interne și la planificarea activităților juridice ale organizației;
- Respectarea cerințelor privind confidențialitatea, protecția datelor cu caracter personal și evitarea conflictelor de interese;
- Îndeplinirea altor atribuții juridice conexe activității ECC Moldova, stabilite în limite rezonabile de conducerea organizației.
4. TERMENII DE CONTRACTARE ȘI PROGRAM DE ACTIVITATE
Contractarea se va realiza în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă. Programul de muncă va constitui, de regulă, 40 de ore pe săptămână, conform programului intern al ECC Moldova și legislației muncii aplicabile. Locul de muncă este sediul ECC Moldova din mun. Chișinău, str. Mihai Eminescu 6. În funcție de necesitățile organizației și de natura activităților, poate fi convenită o componentă de muncă la distanță, conform regulilor interne ale ECC Moldova. Poziția presupune disponibilitate pentru participarea la ședințe, evenimente și deplasări de serviciu organizate în Republica Moldova și, după caz, în afara țării. Perioada de probă și alte condiții subsidiare vor fi stabilite în contractul individual de muncă, în conformitate cu legislația aplicabilă.
5. CERINȚE PRIVIND CALIFICAREA
Cerințe minime obligatorii:
- Studii superioare finalizate în drept, confirmate prin diplomă de licență;
- Minimum 3 ani de experiență profesională relevantă în domeniul juridic;
- Cunoașterea bună a cadrului juridic și instituțional al Republicii Moldova;
- Capacitatea de a analiza și interpreta acte normative și de a formula concluzii juridice argumentate;
- Experiență demonstrabilă în redactarea documentelor juridice;
- Capacitate de cercetare juridică și de analiză a unor volume mari de informații;
- Abilități foarte bune de exprimare scrisă și verbală în limba română;
- Cunoașterea limbii engleze și a limbii ruse la nivel de lucru;
- Competențe digitale bune și capacitatea de utilizare eficientă a instrumentelor de cercetare și productivitate;
- Capacitatea de organizare a activității și gestionare concomitentă a mai multor sarcini și termene;
- Capacitate de lucru în echipă, responsabilitate, integritate și atenție la detalii.
Cerințe care constituie un avantaj:
- Studii de masterat în drept sau într-un domeniu relevant;
- Experiență în domeniul protecției consumatorilor;
- Experiență în drept administrativ, drept civil, procedură civilă sau politici publice;
- Experiență în elaborarea opiniilor juridice, avizelor asupra proiectelor de acte normative sau propunerilor legislative;
- Experiență în cercetare juridică și elaborarea studiilor, analizelor sau documentelor de politici publice;
- Experiență de colaborare sau interacțiune cu autoritățile publice;
- Experiență în sectorul asociativ;
- Experiență în soluționarea amiabilă, negocierea sau medierea litigiilor;
- Cunoașterea dreptului Uniunii Europene și a procesului de armonizare legislativă;
- Cunoașterea acquis-ului Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor;
- Experiență în activități de advocacy, consultări publice sau grupuri de lucru;
- Experiență în reprezentarea intereselor unei organizații în raport cu autorități, profesioniști sau alte instituții;
- Experiență de formator, vorbitor sau autor de materiale juridice destinate publicului larg.
6. DOSARUL DE APLICARE
Dosarele de aplicare vor fi transmise prin e-mail la adresa contact@ecc.md, până la data de 25 august 2026, ora 18:00, și vor conține:
- CV-ul actualizat;
- Scrisoare de motivare, de maximum două pagini, în care candidatul va descrie experiența relevantă, interesul pentru poziție și principalele competențe profesionale relevante;
- Copia diplomei de licență în drept;
- Opțional, copii ale diplomelor sau certificatelor care confirmă studii sau formări profesionale suplimentare;
- Opțional, una sau două scrisori de recomandare;
- Opțional, exemple sau linkuri către publicații, studii, analize ori alte materiale juridice relevante, cu respectarea obligațiilor de confidențialitate.
Întrebările de clarificare pot fi transmise la aceeași adresă de e-mail, până la data de 18 august 2026, ora 18:00.
Mai multe informații aici: https://www.ecc.md/ro-anun-de-angajare-consilier-juridic-full-time/
Doar candidații preselectați vor fi contactați pentru participarea la etapele următoare ale concursului. ECC Moldova își rezervă dreptul de a prelungi termenul concursului, de a relua procedura de selecție sau de a anula concursul în cazul în care dosarele recepționate nu permit selectarea unui candidat care să corespundă cerințelor poziției.






