Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
Societatea de Cruce Roșie din Moldova angajează CVA Focal Point (Cash and Voucher Assistance)

Societatea de Cruce Roşie din Moldova (SCRM) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică, auxiliară autorităților publice care activează mai bine de 97 de ani funcţionând în baza Convenţiilor de la Geneva din 1949, în respectul celor 7 principii ale Mișcarii Internationale de Cruce Roșie și a legii 139-XV/2001, activitatea sa principală fiind de a preveni şi alina suferințele persoanelor vulnerabile din Moldova.
În scopul realizării misiunii umanitare și o obiectivelor stabilite, Societatea de Cruce Roșie din Moldova lansează următorul concurs de angajare:
Denumirea funcţiei: CVA Focal Point (cash and voucher assistance)
Termenul contractului: determinat, cu posibilitate de extindere
Scopul funcției
Oferirea de suport tehnic pentru dezvoltarea, implementarea și monitorizarea Planului de Pregătire pentru Asistență Financiară și Vouchere (CVAP) al SCRM, cu accent pe Planul de Acțiune (PoA). Rolul este esențial pentru consolidarea capacităților interne ale organizației de a răspunde eficient și responsabil nevoilor umanitare.
Responsabilități principale
- Integrarea și promovarea sistemului CVA (cash & voucher assistance) în activitatea SCRM, prin colaborare interdepartamentală eficientă;
- Elaborarea și actualizarea planului CVA al organizației;
- Implementarea activităților prevăzute în Planul de Acțiune (PoA);
- Redactarea rapoartelor lunare și trimestriale privind progresul implementării.
- Elaborarea ghidurilor și procedurilor operaționale privind implementarea CVA;
- Instruirea personalului și voluntarilor SCRM în domeniul CVA;
- Adaptarea ghidului operațional al Federației Internaționale cu Cruce Roșie și Semilună Roșie „Cash in Emergencies” la contextul Republicii Moldova;
- Selectarea și contractarea furnizorilor de servicii financiare (FSP);
- Elaborarea și punerea în aplicare a unui plan de dezvoltare a capacităților interne în CVA.
- Coordonarea distribuțiilor de numerar și vouchere;
- Supravegherea procesului de identificare, înregistrare, distribuire și monitorizare a beneficiarilor;
- Coordonarea procesului de monitorizare și evaluare: inclusiv monitorizare post-distribuție, focus grupuri și raportare.
- Participarea la întâlniri interne și externe (inclusiv cu autoritățile și partenerii din grupurile de lucru CVA);
- Facilitarea schimbului de informații despre răspunsul umanitar CVA;
- Reprezentarea organizației în cadrul întâlnirilor strategice pe teme de protecție socială și asistență financiară.
- Crearea de materile informaționale clare, precise și actualizate;
- Coordonarea colectării, analizei, stocării și arhivării datelor;
- Identificarea riscurilor și oportunităților legate de procesele IM.
Cerințe și calificări
- Minimum 2 ani de experiență profesională relevantă (sector public, ONG, etc.);
- Cunoaștere avansată a limbilor română și engleză (scris și vorbit);
- Studii superioare în domenii precum: asistență socială, economie, finanțe, științe sociale, relații internaționale, analiză de date etc.;
- Abilități de advocacy și de susținere a procesului decizional la nivel strategic;
- Competențe analitice avansate și experiență în gestionarea datelor;
- Cunoștințe solide de MS Office (Excel, Word, PowerPoint);
- Cunoștințe de bază în instrumente de colectare și vizualizare a datelor (ex. Power BI);
- Înțelegerea principiilor privind calitatea și protecția datelor;
- Dorință și deschidere pentru învățare prin mentorat și coaching.
Doar candidații selectați vor fi contactați pentru etapele ulterioare ale procesului de recrutare. SCRM își rezervă dreptul de a selecta unul sau mai mulți candidați din cadrul acestui anunț. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a păstra aplicațiile primite și de a lua în considerare candidații pentru alte poziții similare în cadrul organizației, care au nivel de responsabilitate, experiența și cerințele educaționale similare.
Dacă sunteți pasionat(ă) de a conduce schimbări pozitive prin abordări incluzive și implicarea activă a comunităților și îndepliniți cerințele prezentate, vă încurajăm să aplicați pentru această poziție.
Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-urile pană la data de 31.01.2026 la adresa hr@redcross.md cu indicarea în subiectul e-mailului a poziției pentru care optați: CVA Focal Point.






