Organizații vizate:
Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
Instituția Publică Centrul Național pentru Energie Durabilă anunță prelungirea termenului de aplicare la concurs pentru funcția specialist principal în cadrul Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM)

Prelungire termen de aplicare pentru concursul privind ocuparea funcției vacante de specialist principal al Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) - până pe data 07.12.2025
Context general
Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor fondului locativ și valorificării surselor de energie regenerabilă. Instituția urmărește atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea proiectelor de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale (blocuri locative și case individuale de locuit), precum și asigurarea implementării acestor proiecte, contribuind astfel la un mediu durabil și la reducerea impactului schimbărilor climatice.
Scopul general al postului
Participarea activă la implementarea și monitorizarea proiectelor finanțate din Programul FEERM pentru creșterea eficienței energetice și valorificarea surselor regenerabile în fondul locativ, prin suport tehnic, monitorizare și raportare.
Responsabilități principale
- Comunicarea și colaborarea cu beneficiarii acceptați spre finanțare, cât și cu antreprenorii care prestează servicii și lucrări finanțate din Programul FEERM, în vederea implementării proiectelor de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale, inclusiv prin vizite în teritoriu.
- Elaborarea specificațiilor tehnice pentru contractarea serviciilor și lucrărilor finanțate.
- Monitorizarea contractelor de finanțare încheiate cu beneficiarii Produselor de finanțare, asigurând respectarea obligațiilor contractuale.
- Monitorizarea lucrărilor de construcții din cadrul proiectelor de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale și suport la monitorizarea verificării calității lucrărilor de construcții.
- Monitorizarea contractelor de prestări servicii (privind elaborarea expertizei tehnice, a documentației de proiect și a serviciilor de control al calității) în scopul implementării proiectelor finanțate, asigurând verificarea calității serviciilor.
- Pregătirea rapoartelor și informațiilor aferente domeniului de activitate, conform solicitărilor conducătorului direct sau administrației instituției.
Cerințe pentru candidați
Studii: Superioare de licență în domeniile: construcții și inginerie civilă, urbanism și arhitectură, ingineria instalațiilor sau alte domenii tehnice conexe.Experiență: Minim 3 ani experiență profesională în domeniul construcției clădirilor; experiența în implementarea proiectelor de eficiență energetică în clădiri reprezintă un avantaj.
Cunoștințe suplimentare:
- Legislația națională și standardele în domeniul construcțiilor clădirilor;
- Limba română – nivel avansat (scris/vorbit);
- Limba rusă și engleză – nivel intermediar;
- Utilizare avansată a pachetului Microsoft Office.
Competențe și abilități:
- Capacitate de analiză și sinteză;
- Abilități excelente de comunicare, negociere și convingere;
- Capacitate de lucru în echipă;
- Luare de decizii și asumare a responsabilităților;
- Organizare eficientă a timpului și respectarea termenelor;
- Rezistență la sarcini repetitive și adaptabilitate la schimbare;
- Spirit de inițiativă și orientare spre dezvoltare profesională.
Condiții de eligibilitate:
- Cetățean al Republicii Moldova;
- Cunoașterea limbii române și limbilor oficiale de comunicare interetnică în limitele stabilite de lege;
- Capacitate deplină de exercițiu;
- Studii conforme cu cerințele postului;
- Fără antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- În ultimii 5 ani, fără încetarea contractului individual de muncă din motive disciplinare.
Tip de angajare: Perioadă nedeterminată.
Dosarul de concurs trebuie să conțină:
- CV în format Europass;
- Copia buletinului de identitate;
- Copii ale diplomelor de studii și certificatelor de perfecționare profesională;
- Declarație pe propria răspundere privind respectarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
- Documentele ce atestă experiența profesională;
- Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Formular 1);
- Declarația pe proprie răspundere (Formular 2).
Modalitatea de aplicare
Dosarele pot fi depuse până la 07.12.2025, ora 17:00, prin una dintre următoarele metode:
- Personal sau prin poștă la adresa: Chișinău, str. Albișoara 38, et.4, MD-2005;
- Prin e-mail: office@cned.gov.md
Persoană de contact Onici Natalia – telefon: 022499444, ext. 6
Etapele concursului
- Evaluarea dosarelor;
- Interviul (doar candidații selectați vor fi invitați);
Rezultatele vor fi comunicate prin e-mail sau telefon.
Remunerarea:
- Salariul de funcție 18 900 lei brut;
- Salariul suplimentar (spor la salariul de bază stabilit în rezultatul evaluării trimestriale, spor pentru implicare în activități din proiecte, spor pentru titluri științifice, premii unice cu prilejul sărbătorilor, precum și alte plăți reglementate de actele interne ale IP CNED).
- UNDP Qu25/03044: DTSP/National Consultant to conduct an institutional needs assessment
- GIZ - Junior Advisor on Operations and Local Coordination
- Instituția Publică Centrul Național pentru Energie Durabilă anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de specialist principal al secției Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM)
- The Delegation of the European Union to the Republic of Moldova is looking for an Administrative Support Agent in the Administration section
- Concurs prelungit pentru selectarea consultantului local tematic în vederea implementării Reformei 4.6.17–18 „Îmbunătățirea calității prestării serviciilor de sănătate la nivel național”
Angajări pe Telegram
Nu pierdeți niciun anunț de angajare postat pe site! Urmăriți Canalul dedicat pe Telegram:

Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md






