SC. Summit Events

Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică” anunță concurs pentru suplinirea postului vacant de jurisconsult în cadrul Direcției guvernanță, transformare digitală și investiții inteligente în TI (Secția elaborare și conformare cadru normativ, al


INSTITUȚIA PUBLICĂ „AGENȚIA DE GUVERNARE ELECTRONICĂ” anunță concurs pentru suplinirea postului vacant de jurisconsult în cadrul Direcției guvernanță, transformare digitală și investiții inteligente în TI (Secția elaborare și conformare cadru normativ, aliniere UE)

 Cerințe minime obligatorii:

  • Cetățenia Republicii Moldova și domiciliul permanent în Republica Moldova;
  • Studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul juridic. Actele de studii superioare absolvite cu diploma de licență sau echivalentă, obţinute în străinătate se vor prezenta, în caz de necesitate la solicitarea Agenției de Guvernare Electronică, însoţite de certificatul de recunoaştere şi echivalare, eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire;
  • Experiență profesională de minimum 5 ani în domeniul juridic;
  • Cunoașterea cadrului normativ care reglementează domeniile informatizării și al resurselor informaționale de stat, al modernizării serviciilor publice și a e-Transformării guvernării; a cadrului normativ de reglementare a structurii și activității Guvernului, organizării și funcționării administrației publice centrale de specialitate, a procesului de creație legislativă;
  • Experiență în elaborarea și promovarea proiectelor de acte normative. Experiența în elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul informatizării și al resurselor informaționale de stat, precum și a proiectelor de acte normative din domeniul modernizării serviciilor publice și a e-Transformări guvernării va constitui un avantaj;
  • Experiență juridică în armonizarea legislației naționale cu acquis‑ul UE va constitui un avantaj;
  • Experiență de avizare juridică a proiectelor de acte normative. Experiența de avizare juridică multiaspectuală a proiectelor de acte normative, inclus prin prisma corespunderii acestora cu cadrul normativ care reglementează domeniile informatizării și al resurselor informaționale de stat și cel al modernizării serviciilor publice și a e-Transformării guvernării, al corespunderii cu cadrul normativ al UE va constitui un avantaj;
  • Abilități IT: Suita Microsoft 365 - inclusiv aplicațiile de productivitate (Word, Excel, PowerPoint, Outlook), instrumentele de colaborare și management al documentelor (SharePoint Online, OneDrive, Microsoft Teams) și cele de planificare / urmărire a proiectelor (Planner, Microsoft Project);
  • Cunoașterea limbii române (scris/vorbit) și a limbii engleze (minimum nivelul B2).

Abilități/ atitudini:

  • Capacitate de lucru eficient atât în echipă, cât și individual;
  • Exprimare clară, argumentare fundamentată și rezolvare constructivă a divergențelor;
  • Planificare riguroasă și asumarea responsabilității pentru activitățile de muncă;
  • Abilități de a colecta informații, a le structura și a le prezenta concis;
  • Spirit pro‑activ, gândire creativă, propunere de soluții pentru îmbunătățirea activităților de muncă;
  • Concentrare pe livrarea la timp a rezultatelor activităților profesionale;
  • Responsabilitate, disciplină, imparțialitate și respectarea eticii profesionale;
  • Capacitatea de a reacționa rapid la schimbări și de a menține o atitudine pozitivă.

Principalele atribuții:

  • Elaborarea și promovarea proiectelor de acte normative prin prisma corespunderii acestora cu cadrul normativ care reglementează domeniile informatizării și al resurselor informaționale de stat și cel al modernizării serviciilor publice și a e-Transformării guvernării;;
  • Avizarea juridică a proiectelor de acte normative primite spre coordonare prin prisma corespunderii acestora cu cadrul normativ care reglementează domeniile informatizării și al resurselor informaționale de stat și cel al modernizării serviciilor publice și a e-Transformării guvernării;
  • Asistență juridică internă pentru conducerea AGE și subdiviziunile sale;
  • Elaborarea și promovarea reglementărilor pentru alinierea cadrului normativ național din domeniile informatizării și al resurselor informaționale de stat, și cel al modernizării serviciilor publice și a e-Transformării guvernării la cadrul normativ al UE;;
  • Elaborarea ghidurilor și notelor interpretative pentru implementarea unitară a politicilor digitale;
  • Raportarea progresului acțiunilor din documentele strategice și de control intern managerial;
  • Alte atribuții cu caracter juridic delegate de către conducere, conform domeniilor de competență ale AGE.

 Beneficiile oferite de AGE:

  • Experiență profesională într-o instituție publică modernă;
  • Oportunități extinse de dezvoltare profesională;
  • Mediu de muncă modern și prietenos;
  • Procese de activitate digitalizate;
  • Flexibilitate în programul de muncă;
  • Pachet salarial competitiv;
  • Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.

CONDIŢII: angajare în bază de contract individual de muncă, full-time.

Pentru participare la concurs se depune următorul dosar:

  • Scrisoare de intenție prin intermediul căreia se va explica interesul față de funcție și contribuția profesională care poate fi adusă de către candidat la suplinirea postului vacant (maxim 2 pagini);
  • Curriculum Vitae după modelul EUROPASS care poate fi accesat la acest link (https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae) și care va include obligatoriu următoarea declarație: „Datele înscrise în CV sunt veridice, accept verificarea acestora”.

    Dosarul urmează a fi depus până la data 15.08.2025, ora 17:00, la adresa de email hr@egov.md. Tot la această adresă pot fi transmise și mesaje de clarificare cu referință la concursul de angajare.

Bibliografie:

  • Legea nr.234/2021 cu privire la serviciile publice
  • Legea nr.133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal
  • Legea nr. 142/2018 cu privire la schimbul de date și interoperabilitate
  • Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare și la resursele informaționale de stat
  • Legea nr.71/2007 cu privire la registre
  • Legea nr. 124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere
  • Hotărârea Guvernului nr.760/2010 cu privire la Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică”
  • Hotărârea Guvernului nr. 306/2025 cu privire la aprobarea Programului național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029
  • Hotărârea Guvernului nr.650/2023 cu privire la aprobarea Strategiei de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030
  • Hotărârea Guvernului nr.308/2025 cu privire la aprobarea Programului de implementare, pe anii 2025-2027, a Strategiei de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030
  • Hotărârea Guvernului nr. 260/2025 cu privire la aprobarea Agendei de reforme aferente Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027
  • Hotărârea Guvernului nr. 324/2022 cu privire la serviciul guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă (EvoSign)
  • Hotărârea Guvernului nr. 5/2024 cu privire la aplicația guvernamentală integrată a serviciilor electronice EVO
  • Hotărârea Guvernului nr.291/2024 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (consolidarea ecosistemului guvernamental de identitate digitală)
  • Hotărârea Guvernului nr.822/2012 cu privire la serviciile sistemului de poștă electronică al autorităților administrației publice
  • Hotărârea Guvernului nr.201/2017 privind aprobarea Cerințelor minime obligatorii de securitate cibernetică
  • Hotărârea Guvernului nr. 491/2022 cu privire la aprobarea modului de recunoaștere a semnăturilor electronice calificate create utilizând un certificat calificat al cheii publice eliberat de un prestator de servicii de încredere dintr-un stat membru al Uniunii Europene
  • Hotărârea Guvernului nr.562/2006 cu privire la crearea sistemelor și resurselor informaționale automatizate de stat
  • Hotărârea Guvernului nr.414/2018 cu privire la măsurile de consolidare a centrelor de date în sectorul public și de raționalizare a administrării sistemelor informaționale de stat (pct.22)
  • Hotărârea Guvernului nr.128/2014 privind platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud)
  • Hotărârea Guvernului nr.823/2020 cu privire la optimizarea și eficientizarea centrelor de date din sectorul public, precum și la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului
  • Hotărârea Guvernului nr.211/2019 privind platforma de interoperabilitate (MConnect)
  • Hotărârea Guvernului nr.1090/2013 privind serviciul electronic guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass)
  • Hotărârea Guvernului nr.405/2014 privind serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign)
  • Hotărârea Guvernului nr.280/2013 cu privire la unele acțiuni de implementare a Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice (MPay)
  • Hotărârea Guvernului nr.708/2014 privind serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog
  • Hotărârea Guvernului nr.305/2024 cu privire la platforma de găzduire și partajare a documentelor (MDocs)
  • Hotărârea Guvernului nr.153/2021 pentru aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Registrul resurselor și sistemelor informaționale de stat” și a Regulamentului privind modul de ținere a Registrului resurselor și sistemelor informaționale de stat
  • Hotărârea Guvernului nr.323/2021 pentru aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Catalogul semantic” și a Regulamentului privind modul de ținere a Registrului format de Sistemul informațional „Catalogul semantic”
  • Reglementarea tehnică „Procesele ciclului de viaţă al software-ului” RT 38370656 - 002:2006, aprobată prin Ordinul Ministerului Dezvoltării Informaționale nr.78/2006.



PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola