A.O. „Femei pentru Femei” este în căutarea unei psihologe/unui psiholog pentru programul de sprijin psihosocial pentru femeile și fetele care au experiența violenței în bază de gen

DESPRE NOI 

Femei pentru Femei este o organizație non-profit feministă care dezvoltă programe pentru a promova, pentru a susține și pentru a proteja drepturile femeilor și demnitatea acestora. Suntem o organizație bazată pe colaborare, suroritate, profesionalism, schimbarea la firul ierbii și respect reciproc. Misiunea noastră este de a însoți femeile și fetele în drumul lor spre autonomie și pentru a ne atinge misiunea, ne conducem după valorile: feminism, empatie și echitate.  

DESPRE OPORTUNITATE 

Pornind de la misiunea de a însoți femeile în drumul lor spre autonomie și reieșind din necesitățile identificate, organizația Femei pentru Femei (FpF) dezvoltă un program de sprijin psihosocial pentru supravețuitoarele violenței în bază de gen. Programul psihosocial va fi axat pe nevoile și interesele supraviețuitoarelor violenței și va fi compus din două componente principale: sprijin psihologic (grupuri de sprijin facilitate de un/o psiholog/ă și consiliere individuală) și sprijin social pentru femei și fete în comunitățile lor de origine, unde pot crește solidaritatea cu alte femei, se pot sprijini una pe alta și pot deveni implicate activ în promovarea, sprijinirea și exercitarea drepturilor lor. 

În vederea implementării proiectului și activităților aferente, FpF selectează o psihologă care va asigura planificarea, evaluarea și desfășurarea componentei de asistență psihologică. Programul de sprijin psihosocial va fi elaborat în baza necesităților identificate de către echipa FpF și în colaborare cu organizații care dețin expertiză importantă în acest domeniu. Echipa FpF va oferi tot suportul și informația necesară în acest sens.  

Responsabilitățile și sarcinile vor include:   

N.B.: SARCINILE MAI JOS MENȚIONATE VOR FI REALIZATE ÎN PERIOADE DIFERITE ALE PROGRAMULUI. 

Psihologa în cadrul Programului:  

  • Supervizează și sprijină activitățile planificate (sesiunile de grup și individuale cu femeile supraviețuitoare violenței în bază de gen).  
  • Desfășoară activitatea conform unui plan și metodologii elaborate și aprobate cu echipa de proiect.  
  • Realizarea ședințelor de consiliere și evaluare psihologică în acord cu politicile organizaționale (inclusiv confidențialitatea și protecția a datelor cu caracter personal)  
  • Monitorizează și raportează progresul și impactul activităților și respectarea termenelor stabilite în planul de acțiuni. Participă în cadrul ședințelor de echipă și de planificare. 
  • Criterii de selecție: 

    • Studii superioare (masterat) în psihologie și formare specializată; 
    • Experiență de minim 3 ani în consiliere de  grup și/sau  individuală cu femei, supraviețuitoare ale violenței în bază de gen, precum și, prestarea serviciilor de evaluare psihologică și elaborare a rapoartelor; 
    • Înțelegerea violenței în bază de gen, a feminismului și a programelor de sprijin psihosocial pentru fete și femei; 
    • Abilitatea de a lucra în mod independent și conform unui program flexibil; 
    • Pregătirea de a lucra cu grupuri vulnerabile de persoane, afectate de traumă și violență; 
    • Abilități de lucru la calculator (obligatoriu Microsoft Office); 
    • Adaptabilitatea la situații neprevăzute și reziliență, ținând cont de specificul lucrului; 
    • Cunoașterea avansată a limbii române; 
    • Cunoașterea limbii ruse va constitui un avantaj, dar nu este esențială. 

      Termeni și condiții de activitate: 

      Persoana angajată va fi contractată prin contract de prestări servicii, implicarea inițial va fi de aproximativ 50% din programul de lucru. În funcție de implicarea și rezultatele obținute, contractul poate fi extins.  

      Pachetul de aplicare va include următoarele: 

      - CV-ul actualizat; 

      - Viziune  a unui program de sprijin psihologic pentru fete și femei (maxim 500 cuvinte); 

      - Acte demonstrative de absolvire a instituției specializate și a formărilor în domeniu; 

      - 2 referințe de la joburi precedente (date de contact: e-mail și/sau nr de telefon). 

      CUM POȚI APLICA 

      Dosarele pot fi depuse până la 6 octombrie 2024, ora 23:59, fusul orar al Republicii Moldova la următoarea adresă de e-mail: office@fpfmd.org. Vă rugăm să menționați „Psiholog/ă program sprijin psiho-social” în subiectul email-ului. Pentru detalii, vă rog să ne contactați la adresa de e-mail: office@fpfmd.org.  

      Cererile trimise după termenul limită sau incomplete nu vor fi luate în considerare. Doar candidaturile preselectate vor fi contactate. 

      ASIGURAREA EGALITĂȚII ȘI A NON-DISCRIMINĂRII 

      Contractantul/a este obligat/ă să se abțină de la incitarea la violență sau la ură și de la discriminare pe motive de sex, naționalitate, vârstă, origine etnică, religie, orientare sexuală, etc. Această obligație se aplică tuturor activităților întreprinse de contractant/ă, inclusiv celor care nu intră în cadrul prezentului contract. Orice încălcare a obligației menționate mai sus justifică rezilierea imediată a prezentului contract de către FpF și oferă dreptul FpF să solicite rambursarea integrală a contribuției sale. 

      Toți/oate subcontractanții/tele care lucrează la executarea prezentului contract trebuie să respecte prezenta obligație. 

      TOLERANȚĂ ZERO FAȚĂ DE EXPLOATOAREA ȘI ABUZUL SEXUL 

      Femei pentru Femei are o toleranță zero față de exploatarea sexuală și abuzul sexual. Orice abuz comis va fi motiv de reziliere imediată a prezentului contract de către Femei pentru Femei și de întreprindere a măsurilor corespunzătoare. Toate/toți prestatorii/oarele de servicii sunt obligate/ți să adere la Codul de conduită, care includ principiile EAS, în orice moment (atât în timpul orelor de lucru, cât și în afara orelor de lucru).    

      Familiarizarea cu Codul de conduită și aderarea la acesta reprezintă o cerință esențială pentru prestatorii/oarele de servicii, pe lângă instruirea obligatorie. Toate/toți prestatorii/oarele de servicii trebuie să se asigure că înțeleg și acționează în conformitate cu această clauză.    

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola