A.O. „Femei pentru Femei” este în căutarea unui asistent/unei asistente pentru programul de sprijin psihosocial pentru femeile și fetele care au experiența violenței în bază de gen
DESPRE NOI
Femei pentru Femei este o organizație non-profit feministă care dezvoltă programe pentru a promova, pentru a susține și pentru a proteja drepturile femeilor și demnitatea acestora. Suntem o organizație bazată pe colaborare, suroritate, profesionalism, schimbarea la firul ierbii și respect reciproc. Misiunea noastră este de a însoți femeile și fetele în drumul lor spre autonomie și pentru a ne atinge misiunea, ne conducem după valorile: feminism, empatie și echitate.
DESPRE OPORTUNITATE
Pornind de la misiunea de a însoți femeile în drumul lor spre autonomie și reieșind din necesitățile identificate, organizația Femei pentru Femei (FpF) dezvoltă un program de sprijin psihosocial pentru supravețuitoarele violenței în bază de gen. Programul psihosocial va fi axat pe nevoile și interesele supraviețuitoarelor violenței și va fi compus din două componente principale: sprijin psihologic (grupuri de sprijin facilitate de un/o psiholog/ă și consiliere individuală) și sprijin social pentru femei și fete în comunitățile lor de origine, unde pot crește solidaritatea cu alte femei, se pot sprijini una pe alta și pot deveni implicate activ în promovarea, sprijinirea și exercitarea drepturilor lor.
În vederea implementării proiectului și activităților aferente, FpF selectează un asistent/o asistentă de program care va asigura buna implementare a proiectului. Programul de sprijin psihosocial va fi elaborat în baza necesităților identificate de către echipa FpF și în colaborare cu organizații care dețin expertiză importantă în acest domeniu. Echipa FpF va oferi tot suportul și informația necesară în acest sens.
Responsabilitățile și sarcinile vor include:
N.B.: SARCINILE MAI JOS MENȚIONATE VOR FI REALIZATE ÎN PERIOADE DIFERITE ALE PROGRAMULUI.
- Asigurarea suportului administrativ și logistic pentru realizarea tuturor activităților în cadrul proiectului;
- Asigurarea pregătirii, elaborării și colectării materialelor necesare pentru realizarea activităților;
- Asigurarea gestionării și menținerii bazei de date cu privire la activitățile realizate și grupul de fete și femei implicat în proiect;
- Elaborarea proceselor verbale, datelor statistice și a altor documente relevante în cadrul proiectului;
- Participarea la ședințele de planificare ale activităților în cadrul proiectului;
- Asigurarea facilitării comunicării cu partenerii locali și cu grupul de femei și fete implicat în proiect;
- Colaborarea strânsă cu coordonatoarea de proiect;
- Contribuirea la elaborarea rapoartelor proiectului;
- Realizarea altor activități și sarcini relevante postului.
Criterii de selecție: - Abilități foarte bune de organizare și autonomie;
- Înțelegerea violenței în bază de gen, a feminismului și a programelor de sprijin psiho-social pentru fete și femei;
- Abilitatea de a lucra în mod independent și conform unui program flexibil;
- Pregătirea de a lucra cu grupuri vulnerabile de persoane, afectate de traumă și violență;
- Adaptabilitatea la situații neprevăzute și reziliență, ținând cont de specificul lucrului;
- Cunoașterea avansată a limbii române, abilități excelente de comunicare;
- Cunoașterea limbii ruse și / sau engleze va constitui un avantaj, dar nu este esențială;
Termeni și condiții de activitate: - Asistentul/Asistenta va fi contractat/contractată prin contract individual de muncă cu o implicare inițială de 70% pe o perioadă de 2 ani. În funcție de implicarea și rezultatele obținute, contractul poate fi extins.
Pachetul de aplicare va include următoarele:
- CV-ul actualizat;
- Scrisoare de intenție;
- referințe de la joburi precedente (date de contact email și/sau nr de telefon)
CUM POȚI APLICA - Cererile pot fi depuse până la 23 septembrie 2024, ora 23:59, fusul orar al Republicii Moldova la următoarea adresă de e-mail: office@fpfmd.org. Vă rugăm să menționați „Asistent/ă program sprijin psiho-social” în subiectul email-ului. Pentru detalii, vă rog să ne contactați la adresa de e-mail: office@fpfmd.org.
- Cererile trimise după termenul limită sau incomplete nu vor fi luate în considerare. Doar candidaturile preselectate vor fi contactate.
ASIGURAREA EGALITĂȚII ȘI A NON-DISCRIMINĂRII - Contractantul/a este obligat/ă să se abțină de la incitarea la violență sau la ură și de la discriminare pe motive de sex, naționalitate, vârstă, origine etnică, religie, orientare sexuală, etc. Această obligație se aplică tuturor activităților întreprinse de contractant/ă, inclusiv celor care nu intră în cadrul prezentului contract. Orice încălcare a obligației menționate mai sus justifică rezilierea imediată a prezentului contract de către FpF și oferă dreptul FpF să solicite rambursarea integrală a contribuției sale.
- Toți/oate subcontractanții/tele care lucrează la executarea prezentului contract trebuie să respecte prezenta obligație.
TOLERANȚĂ ZERO FAȚĂ DE EXPLOATOAREA ȘI ABUZUL SEXUL -
-
Femei pentru Femei are o toleranță zero față de exploatarea sexuală și abuzul sexual. Orice abuz comis va fi motiv de reziliere imediată a prezentului contract de către Femei pentru Femei și de întreprindere a măsurilor corespunzătoare. Toate/toți prestatorii/oarele de servicii sunt obligate/ți să adere la Codul de conduită, care includ principiile EAS, în orice moment (atât în timpul orelor de lucru, cât și în afara orelor de lucru).
Familiarizarea cu Codul de conduită și aderarea la acesta reprezintă o cerință esențială pentru prestatorii/oarele de servicii, pe lângă instruirea obligatorie. Toate/toți prestatorii/oarele de servicii trebuie să se asigure că înțeleg și acționează în conformitate cu această clauză.
-