frule

Termeni de Referință. Concurs de selectare a experților/-lor în domeniul drepturilor copilului

TERMENI DE REFERINȚĂ

Concurs de selectare a experților/-lor în domeniul drepturilor copilului

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) anunță concurs de selectare a experților/-lor în domeniul drepturilor copilului care vor oferi suport, în perioada septembrie 2024 – februarie 2025, echipei de implementare a proiectului și instituțiilor partenere în vederea promovării activităților proiectului în conformitate cu abordarea bazată pe drepturile copilului. 

  1. CONTEXT

CIDDC este o organizație nonguvernamentală, fondată în 1999. Inspirăm adulții să asculte vocea fiecărui copil și colaborăm cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a elabora și aplica soluții bazate pe drepturile copilului. Pentru mai multe informații, accesați www.drepturilecopilului.md.

În contextul actual al crizei din Ucraina și al incluziunii copiilor și adolescenților refugiați din Ucraina în școlile din Republica Moldova, este la fel de important ca întotdeauna să ne asigurăm că școlile sunt spații sigure și incluzive pentru toți copiii și că profesioniștii din sectorul educației au abilitățile, instrumentele și mecanismele necesare de a asigura acest lucru. Prin urmare, este importantă consolidarea capacităților instituțiilor de învățământ cu referire la salvgardarea și protecția copilului. În acest scop, CIDDC își propune să contribuie la îmbunătățirea înțelegerii de către instituțiile de învățământ a conceptelor de salvgardare și protecție a copilului și să le susțină în elaborarea și/ sau actualizarea mecanismelor, politicilor și procedurilor interne de prevenire, identificare și intervenție în cazurile de violență.

Activitățile se realizează de către Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Organele locale de specialitate din domeniul învățământului, în cadrul proiectului “Împuternicirea instituțiilor de învățământ: salvgardarea și protecția copiilor și adolescenților din Republica Moldova și Ucraina”, implementat cu suportul financiar oferit de Disasters Emergency Committee, Plan International și World Vision, în perioada 1 august 2024 – 28 februarie 2025.

  1. SARCINI ȘI LIVRABILE

Experții/-ele selectați/-e vor avea următoarele sarcini și responsabilități:

  • Participarea la ședințele organizatorice privind implementarea proiectului;
  • Suport echipei de implementare a proiectului în alinierea planului de implementare al activităților din perspectiva abordării bazate pe drepturile copilului;
  • Elaborarea rapoartelor de activitate și pregătirea unui set de recomandări de îmbunătățire a actelor normative în domeniul protecției și salvgardării copilului în mediul educațional, participarea copilului și elaborarea materialelor prietenoase copilului și comunicarea instituțiilor cu mass – media (aceste tematici sunt abordate în cadrul programelor de formare cu profesioniștii din domeniul educațional, recomandările vor fi formulate în baza nevoilor și lacunelor identificate de către participanții proiectului), din perspectiva abordării bazate pe drepturile copilului;
  • Consultarea setului de recomandări cu echipa de implementare a proiectului și experții/-ele implicate în promovarea programelor de formare;
  • Oferire de suport/ consultanță experților/-lor din cadrul proiectului în elaborarea agendelor de facilitare și a materialelor de formare pentru profesioniștii din sectorul educațional;
  • Participarea la sesiunile de formare/ mentorat;
  • Respectarea cerințelor menționate în acești Termeni de Referință în timp util și la cele mai înalte standarde.
  1. CALIFICĂRI ȘI ABILITĂȚI

Cerinţe faţă de candidat/-ă: 

  • Cunoașterea cadrului legal în domeniul educației și a drepturilor copilului (aplicarea standardelor internaționale și naționale); 
  • Competențe de valorizare a demnității umane, drepturilor omului și diversității; 
  • Studii universitare în domenii relevante; 
  • Cunoștințe și experiență de aplicare a abordării bazate pe drepturile copilului; 
  • Abilități analitice, capacitatea de a sintetiza și de a prezenta cu claritate procese și aspecte complexe abordate în documentele scrise (agende, rapoarte); 
  • Bune abilități de organizare a timpului și sarcinilor, capacitate de a respecta termene limită; 
  • Abilități de lucru în echipă; 
  • Cunoașterea limbilor română și rusă.  
  1. DOSARUL APLICANTULUI ȘI PROCEDURA DE SELECTARE

Toate ofertele trebuie să conțină: 

  • CV-ul actualizat, incluzând date privind experiența în domeniu; 
  • Scrisoare de intenție;  
  • Codul de conduită (anexat) completat și semnat. 

Codul de conduită poate fi descărcat aici. 

Selectarea a experțului/-tei se bazează pe angajamentul nostru ferm cu privire la protecția copilului față de toate formele de violență în cadrul proiectelor și activităților CIDDC, precum și în afara organizației. CIDDC are o politică de protecție a copilului; expertul/-a selectată va semna o declarație prin care se vor angaja să respecte prevederile acesteia.  

Selectarea se va realiza în baza următoarelor criterii:  

  • Respectarea termenului limită pentru depunerea dosarului; 
  • Respectarea documentației de înscriere indicate în termenii de referință; 
  • Experiența experților/-telor în prestarea serviciilor solicitate; 
  • Experiența de aplicare a abordării bazate pe drepturile copilului; 

Dosarul va fi prezentat în format electronic la adresa de email: adriana.pasat@ciddc.md cu mențiunea  „Expert/-ă privind drepturile copilului”, până la data de 23 septembrie 2024, ora 12:00

Dosarele incomplete sau expediate după termenul limită nu vor fi evaluate. 

Pentru informații adiționale, nu ezitați să ne scrieți la adresa adriana.pasat@ciddc.md sau suna la numărul de telefon: 068182551. 

Notă: CIDDC prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Prin expedierea dosarului, dvs., sunteți de acord că datele dvs. personale vor fi utilizate în procesul de recrutare.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola