Extindere termen - Școala de Jurnalism din Moldova anunță concurs pentru selectarea unui expert/expertă în domeniul Planificare de Afaceri
Școala de Jurnalism din Moldova anunță concurs pentru selectarea unui expert/expertă în domeniul Planificare de Afaceri, cu scopul de a dezvolta și pilota un curs nou destinat managerilor instituțiilor de presă
Școala de Jurnalism din Moldova (ȘJM) își propune să lanseze în viitorul apropiat un program de instruire cu accent pe dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților manageriale în redacții.
În acest context, ȘJM solicită oferte din partea persoanelor interesate pentru a dezvolta și preda cursul Planificarea Afacerilor (concept, curriculum, suport de curs), adaptat la specificul activității redacțiilor. Beneficiarii unui astfel de curs vor fi managerii/managerele din presă și aspiranții/aspirantele la astfel de funcții. Scopul cursului este de a învesti participanții cu practici în dezvoltarea și implementarea planurilor de afaceri eficiente.
Oferta va conține următoarele:
- Nota conceptuală pentru dezvoltarea cursului*
- Conceptul și structura cursului: Elaborarea unui concept comprehensiv pentru un curs cu o durată de cel mult 30 de ore, precizând scopul, obiectivele de învățare, durata optimă și structura cursului, cu descrierea rezultatelor așteptate ale învățării pentru participanți la finalizarea cursului.
- Teme și conținut: Identificarea și definirea principalelor subiecte propuse pentru a fi abordate în cadrul cursului. Asigurarea relevanței și actualității conținutului, adaptat la specificul activității beneficiarilor.
- Metodologie: Descrieți metoda/metodele de predare, inclusiv strategii de implicare a participanților în cadrul cursului, sesiuni interactive, exerciții practice, studii de caz, activități de grup și utilizarea oricăror tehnologii sau instrumente în timpul cursului.
- Evaluare și feedback: Propuneți metode de evaluare care vor măsura înțelegerea și aplicarea de către participanți a materialului cursului. Descrieți modul în care va fi evaluat progresul participanților și sugerați modalități de a oferi feedback constructiv.
*Precizăm că metoda de predare-învățare la ȘJM este de preferință experiențială (learning by doing), cu accent pe implementarea imediată a teoriei în practică.
- Bugetul
Formatorii interesați sunt invitați să furnizeze o propunere de buget (suma impozabilă, în dolari), pentru:
- Dezvoltarea conceptului de curs, a curriculumului și a suportului de curs adaptat specificului unei redacții de presă;
- Predarea propriu-zisă a cursului.
- CV-ul
Calificări
- Studii în domeniul economiei, administrarea afacerilor, finanțe sau domenii similare;
- Experiență în domeniul planificării de afaceri;
- Abilități excelente de comunicare și capacitatea de a transmite concepte complexe într-o manieră clară și atractivă;
- Experiență de instruire a adulților va constitui un avantaj.
Depunerea ofertelor
Persoanele interesate vor transmite până pe 5 septembrie 2024, ora 18:00, la emailul info@scoaladejurnalism.md, cu titlul „Curs Planficarea Afacerilor” următoarele:
- Notă conceptuală privind dezvoltarea cursului conform solicitărilor;
- Descrierea calificărilor și experiențelor relevante (CV);
- Bugetul solicitat detaliat.
Pentru precizări sau detalii, ne puteți suna la: +373 67207485
Școala de Jurnalism din Moldova este o organizație non-profit din Republica Moldova și este orientată spre instruiri în domeniul mass-media. ȘJM a fost înregistrată ca entitate juridică pe 28 iunie 2021 și este succesoarea proiectului „Școala de Studii Avansate în Jurnalism din Chișinău”, lansat în 2006 ca proiect-pilot al Centrului pentru Jurnalism Independent din Republica Moldova.
In procesul de selecție, Școala de Jurnalism din Moldova nu discriminează direct sau indirect candidatul/candidata pe criterii de sex, vârstă, apartenență națională, rasă, etnie, religie, viziuni politice, orientare sexuală, origine/statut social, etc. Se va ține cont doar de competențele profesionale ale candidatului/candidatei. Școala de Jurnalism din Moldova oferă șanse egale tuturor, dosarele fiind analizate obiectiv și cu asigurarea confidențialității.
Alte anunturi de angajare
- People in Need is hiring a MEAL Assistant/Officer
- Specialist Operațiuni Bancare (fără experiență)
- Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct anunță concurs de angajare a unui specialist în lobby și advocacy.
- #lucruChișinău - Partnerships & Grants Manager/ă I Dreamups
- UNWFP Moldova: Emergency Preparedness and Response Officer - SC9 based in Chisinau
- HelpAge Moldova selectează un expert/ o expertă sau o echipă de experți pentru prestarea serviciilor de instruire și consultanță în advocacy
- Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) anunță concurs pentru suplinirea postului vacant de asistent social/consilier
- #DreamupsAngajează expert/ă în Design Thinking
- Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului anunță concurs pentru funcția de specialist principal/specialistă principală, Unitatea de Impementare Programe, Direcția Relații Beneficiari Programe
- UCIPE angajează Coordonator/Coordonatoare de Proiect