Termen extins: Concurs pentru suplinirea postului vacant de “Coordonator/coordonatoare comunicare și PR”

Termen extins: Concurs pentru suplinirea postului vacant de “Coordonator/coordonatoare comunicare și PR”

CNPAC este o organizație nonguvernamentală din Republica Moldova, cu 25 de experiență în domeniul protecției copilului. Mai multe vezi aici: www.cnpac.md și aici www.12plus.md. 

Misiunea CNPAC este de a contribui la diminuarea incidenţei și a consecinţelor violenţei faţă de copii prin activităţi de prevenire, pledoarie, dezvoltare de capacităţi și servicii specializate.

Scopul postului:

Coordonatorul/Coordonatoarea Comunicare va coordona procesul de comunicare internă/externă şi va asigura vizibilitatea activităţilor desfăşurate de organizaţie.

Condiții de angajare:

– program de muncă complet (40 ore pe săptămână), posibilitatea de a avea un orar flexibil;

– salariu motivant ce poate fi ajustat în timp pe măsura rezultatelor;

– contract individual de muncă pe durată determinată cu posibilitate de prelungire

Ce oferim?

– oportunități de dezvoltare personală și profesională;

– colaborarea cu experți naționali și internaționali în domenii ca advocacy, comunicare, drepturile omului, drepturile copilului;

– oportunitatea de a te afirma și de a dezvolta propriile abilități și idei în cadrul organizației.

Perioada de angajare: Februarie – Decembrie 2024, cu posibilitate de prelungire.

Responsabilități:

• Participă la elaborarea strategiei/ planului de comunicare al organizaţiei;

• Participă la elaborare și coordonează planurile de comunicare ale proiectelor în desfășurare ale CNPAC;

• Realizează managementul echipei din cadrul departamentului de comunicare al CNPAC 

• Stabileşte parteneriate şi menţine comunicarea cu mass-media/ alte ONG-uri din domeniu;

• Organizează evenimente publice. Coordonează suportul logistic pentru a asigura o vizibilitate corespunzatoare la evenimente, instruiri, întâlniri (bannere, logo-uri, autocolante, puncte de discuție etc.);

• Participă la elaborarea materialelor de comunicare ale organizației, coordonează procesul de editare ale acestora;

• Monitorizează activitatea media a organizației și elaborează rapoarte trimestriale/anuale privind impactul activităților organizației atât în mediul online, cât și offline;

• Alte sarcini relevante postului.

Cerinţe faţă de candidat:

1. Licență sau Masterat în Jurnalism, Științe ale Comunicării, Media, Relații Publice sau alte domenii relevante comunicării;;

2. Experienţă de lucru într-o poziţie similară (cel puţin 2 ani). Va fi apreciată experienţa profesională în cadrul ONG-urilor naţionale şi internaţionale din domeniul protecţiei drepturilor omului/copilului;

3. Abilități foarte bune de comunicare, organizare și coordonare;

4. Capacitate dovedită de a gestiona eficient relațiile cu reprezentanții mass-media, de a organiza evenimente publice și de a scrie materiale de comunicare clare și concise;

5. Nivel avansat de comunicare scrisă şi verbală în limba română, rusă și engleză. Cunoașterea altor limbi de circulație internațională constituie un avantaj;

6. Cunoștințe de bază despre instrumente de editare video, proiectare și aspect (ex. Photoshop, Canva, Adobe Rush etc)

7. Experiență în managementul proiectelor;

8. Abilități excelente de planificare a timpului şi organizare a activităților, cu atitudine pro-activă în realizarea acestora și respectarea termenelor limită;

9. Abilități de lucru în echipă și individual, într-o manieră deschisă, responsabilă, empatică si flexibilă, inclusiv abilități de multitasking.

Modalitatea de lucru: oficiul CNPAC (or. Chișinău, str. Tricolorului, 37b)

Dosarul candidatului va include:

• CV-ul candidatului;

• Scrisoarea de intenție;

• Două materiale de comunicare (ex: plan de comunicare, anunț de presă, articol, proiect de comunicare (link), pagină de facebook administrată etc.);

• Indicarea a două referințe și datele de contact ale acestora;

• Declarație pe propria răspundere privind faptul că nu a fost condamnat în trecut pentru un comportament incompatibil cu prestarea serviciilor pentru copii, precum și că nu a fost supus(ă) unor măsuri de investigație pentru acțiuni criminale sau încălcarea a conduitei, care să pună în primejdie integritatea fizică sau psihică a copiilor.

Procesul de recrutare:

Depunerea dosarelor se va face prin email la adresa concurs@cnpac.md cu specificarea „Aplicație coordonator/coordonatoare comunicare și PR”.

Pentru informații adiționale, nu ezitați să ne scrieți la adresa office@cnpac.md.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 04 martie 2024

La interviu vor fi contactate prin email și telefonic doar persoanele selectate în baza dosarelor.

Notă: CNPAC prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Prin expedierea dosarului, dvs. sunteți de acord că datele dvs. personale vor fi utilizate în procesul de recrutare. Documentele ce conțin date cu caracter personal se vor păstra doar pentru perioada de recrutare.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola