BNM anunță concurs pentru postul vacant de director/oare al/a Departamentului stabilitate financiară

BNM anunță concurs pentru postul vacant de director/oare al/a Departamentului stabilitate financiară

Obiectivele postului:

Conduce în mod eficient activitatea departamentului pe domeniile stabilite în responsabilitatea acestuia, astfel încât să fie asigurată realizarea obiectivului BNM de urmărire a asigurării stabilității și viabilității sistemului bancar.

Atribuțiile:

1. Stabilirea obiectivelor Departamentului pornind de la obiectivele strategice ale BNM;

2. Înaintarea propunerilor către Comitetul executiv al BNM privind stabilirea instrumentelor macroprudențiale;

3. Organizarea elaborării unor studii și analize noi întru asigurarea monitorizării stabilității financiare;

4. Coordonarea activităților ce țin de ajustarea legislației în domeniul politicii macroprudențiale la legislația Uniunii Europene și bunele practici;

5. Exercitarea funcției de membru al Comitetului Național de Stabilitate Financiară (format extins).

Cerințe obligatorii:

  1. Studii post-universitare în domeniul economic sau superioare de lungă durată (echivalente cu ciclul II, de master), sau studii superioare, de master, ciclul II, în cazul experienței în domeniu de peste 10 ani. Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țară și/sau instituțiile de învățământ respective;
  2. Experiență de muncă în domeniul economic, financiar, bancar sau statistic de cel puțin 8 ani, dintre care 5 ani de experiență managerială;
  3. Cunoștințe aferente actelor normative și legislative ale Republicii Moldova ce țin de activitatea băncilor, actelor normative ale BNM de care se va conduce în activitatea sa, inclusiv în domeniul politicii macroprudențiale;
  4. Cunoștințe aprofundate în domeniile: macroeconomie, politică macroprudențială, analiză riscuri;
  5. Cunoașterea fluentă a limbii române și cunoașterea limbii engleze la nivel avansat;
  6. Competențe digitale avansate în special a aplicațiilor MS Office;
  7. Competențe: profesionalism, imparțialitate, integritate, responsabilitate, spirit de inițiativă, disponibilitate la schimbare, diplomație, creativitate, planificare și organizare, capacitatea de a lua decizii, exigența față de sine și de subalterni, comunicare eficientă.
  8. Abilități organizatorice, de planificare, gândire conceptuală, tact și pricepere în muncă cu oamenii, capacitatea de expunere clară și concisă.

Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:

  1. Cunoașterea cadrului macroprudențial internațional.

Beneficiile oferite de BNM:

·         Experiență profesională într-o bancă centrală

·         Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală

·         Mediu de muncă modern și prietenos

·         Flexibilitate în programul de muncă

·         Pachet salarial competitiv

·         Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști 

Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 25 ianuarie 2024.

! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158 sau 022- 822-245.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie:

  1. Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, nr. 548/1995;
  2. Legea cu privire la activitatea băncilor, nr. 202/2017;
  3. Legea cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară, nr. 209/2018;
  4. Regulamentul cu privire la amortizoarele de capital ale băncilor, aprobat prin HCE a BNM nr.110/2018;
  5. Regulament privind creditarea responsabilă a consumatorilor de către bănci, aprobat prin HCE a BNM nr.101/2022;
  6. Regulament privind cerințele de creditare responsabilă aplicate organizațiilor de creditare nebancară, aprobat prin Hotărârea CNPF nr.20/5/2022;
  7. Raportul asupra stabilității financiare al BNM;
  8. Banca Centrală Europeană „Un ghid rapid privind politicile macroprudențiale”;
  9. Publicațiile Comitetului European de Risc Sistemic aferente politicilor macroprudențiale naționale și recomandările de rigoare;
  10. Manuale de teorie economică, macroeconomie, statistică.

Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos

https://www.bnm.md/ro/content/recrutare-0


Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola