Obiectivele postului sunt:
Participarea în cadrul controalelor pe teren asupra activităţii băncilor, precum și asupra respectării de către acestea a cerinţelor legislaţiei în vigoare; în special în ceea ce privește evaluarea bunurilor mobile și imobile depuse în gaj de debitorii băncilor comerciale, elaborarea propunerilor urmare a constatărilor și neajunsurilor depistate în cadrul controalelor efectuate asupra activității băncilor, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Cerințe minime obligatorii:
1) Studii și experiență:
Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țara și/sau instituțiile de învățămînt respective; În cazul unui calificativ mai mic de nota 8, condiția se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experiență în domeniul solicitat de minim 5 ani.
- Deținerea certificatului de calificare/competență în domeniul evaluării bunurilor va constitui un avantaj.
2) Competențe comportamentale:
Principalele atribuții funcționale:
1) Evaluează bunurile mobile și imobile depuse în gaj de debitorii băncilor comerciale în cadrul controalelor pe teren;
2) Participa la efectuarea controalelor complexe şi tematice a activității băncilor legate cu supravegherea bancară.
3) Identifică bunurile gajate (imobile/mobile) a căror evaluare efectuată nu este obiectivă, respectiv informează despre aceasta șeful echipei de control în vederea luării măsurilor la aceasta;
Beneficiile oferite de BNM:
Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 20 noiembrie 2023.
! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158 sau 022- 822-245.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condițiile concursului.
Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
TEMATICA
BIBLIOGRAFIA
Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos