Terre des hommes este în căutare de un/o Asistent/ă logistică în Moldova
Terre des hommes caută un/o Asistent/ă Logistică care să se alăture echipei din Chișinău, pentru a oferi suport în implementarea proiectelor sale. Dacă sunteți în căutarea unui loc de muncă care ar avea un impact de durată asupra vieții copiilor, vrem să vă cunoaștem.
Data începerii: cât mai curând posibil
Durata contractului: 1 an (cu posibilitate de prelungire)
Locație: Chișinău, Republica Moldova
Termenul limită de aplicare: 14 noiembrie 2023
Candidatul trebuie să fie eligibil din punct de vedere legal pentru a lucra în Republica Moldova.
Cine suntem noi
Terre des hommes este cea mai importantă organizație elvețiană de ajutorare a copiilor. Fondată în 1960, prin intermediul proiectelor sale organizația participă la eforturile internaționale pentru a ameliora calitatea vieții a milioane de copii vulnerabili și membrii familiilor acestora din 30 de țări.
Terre des hommes (Tdh) activează în Republica Moldova din 2004. Organizația întrunește o echipă de 50 de profesioniști din domeniul protecției copilului, traineri, manageri de proiecte, specialiști în comunicare, monitorizare și evaluare, drept, finanțe și administrare, asistenți sociali și psihologi.
Programele organizației sunt orientate spre asigurarea ca toți copiii din țară să beneficieze de un sistem care le poate garanta protecție, dezvoltare și implicare în procesele sociale, educaționale, culturale și de sănătate care îi afectează.
Tdh Moldova lucrează pentru :
- a reduce vulnerabilitatea copiilor afectați de migrație și a îmbunătăți protecția lor;
- a ameliora accesul copiilor și tinerilor la drepturile lor în sistemul justiției, promovând o abordare restaurativă;
- a fortifica capacitatea instituțiilor și profesioniștilor din domeniul protecției copilului, precum și a copiilor, familiilor și comunităților în general.
Din 2018 Tdh Moldova lucrează inclusiv cu tinerii, oferindu-le programe de abilitare și încurajându-le participarea, iar din 2022, odată cu războiul din Ucraina, organizația și-a extins activitatea și în domeniul umanitar, venind cu un răspuns promt și consistent la criza refugiaților.
Pentru a-și atinge obiectivele, Tdh Moldova realizează activități de instruire a profesioniștilor, care lucrează cu copiii și tinerii; activități de împuternicire și de a asigurare a participării copiilor și tinerilor; activități menite să susțină inițiativele comunitare prin programe de mini-granturi, etc.
Responsabilitățile de bază
1. Oferă suport Managerului de logistică în procesul de achiziție a bunurilor;
2. Identifică noi furnizori și colectează ofertele în funcție de necesitățile activităților;
3. Asigură recepția mărfurilor și materialelor;
4. Asigură respectarea procedurilor de achiziții ale Tdh pentru fiecare achiziție;
5. Asigură întreținerea echipamentului;
6. Monitorizează echipamentul suplimentar necesar și consultarea cu privire la achiziție;
7. Notifică în avans necesitatea achiziționării bunurilor și a materialelor;
8. Oferă suport privind distribuirea de bunuri către beneficiarii proiectelor (la necesitate);
9. Participă în procesul de inventariere și evidență a stocului de mărfuri.
Cerințe față de candidat
- Studii superioare finisate (tehnic/economic);
- Persoană onestă, motivată, responsabilă;
- Abilități de organizare, planificare, prioritizare și administrare;
- Abilități de a lucra în colaborare și productiv într-un mediu multidisciplinar și multicultural;
- Cunoașterea la nivel avansat a limbilor române, rusă și engleză;
- Cunoștințe de aplicații informatice relevante (Microsoft Office, inclusiv Excel etc.).
Oferim:
- Promovăm o cultură a diversității. Considerăm că lucrul cu persoane talentate, din medii și opinii diferite, reprezintă un avantaj strategic și o oportunitate.
- Diversitatea ne îmbogățește soluțiile creative și adaugă valoare beneficiarilor noștri.
- Valorile comune se află în centrul organizației încă de la înființarea ei: Acționând spre a atinge un scop, Grijă, Integritate, Echitate.
- Asigurarea medicală privată.
Procedura de aplicare:
1) CV-ul;
2) Scrisoare de motivare de maximum o pagină, în care să fie descriși experiența relevantă, precum și motivația de a ocupa această poziție.
Dosarele de concurs vor fi expediate la adresa de e-mail: mda.office@tdh.org până la data de 14 noiembrie 2023, cu mențiunea „Asistent logistică” + prenumele și numele dvs.
Politica de protecție a copiilor:
Angajament privind respectarea Politicilor Terre des hommes de gestionare a riscurilor, inclusiv: Politica de salvgardare a copiilor, Politica de siguranță și securitate și Politica antifraudă/corupție, Politica de avertizare.
*** Tdh oferă șanse egale persoanelor calificate, indiferent de vârstă, rasă, credință, culoare, religie, sex, stare civilă, afiliere politică. ***
Prin trimiterea dosarului de aplicare, sunteți de acord ca datele dumneavoastră personale să fie utilizate în procesul de recrutare. Toate documentele pe care le vom solicita în diferite etape ale procesului de recrutare vor fi folosite doar în acest scop. Tot personalul implicat în recrutare și selecție este conștient de faptul că se aplică regulile de protecție a datelor și că informațiile personale vor fi tratate în mod confidențial. Conform politicii noastre, vom păstra documentele de aplicare numai pentru perioada de recrutare.
Alte anunturi de angajare
- ICMPD is hiring a Project Management Assistant in Chisinau
- UNHCR is looking for a Senior Reporting Assistant
- Coordonator/oare proiect comun cu Crucea Roșie din Norvegia
- Keystone Moldova - Consilier/ă al/a Serviciului de asistență telefonică gratuită pentru persoanele cu dizabilități
- Termen extins: Fundația Terre des hommes Moldova anunță concurs de selectare a unui evaluator sau a unei evaluatoare pentru realizarea evaluării finale a proiectului MYCS.
- Monitoring, Evaluation and Learning Manager (USAID Moldova Future Technologies Activity)
- UNFPA Programme Analyst on Social Cohesion, NO-A (FTA), Chisinau, Moldova CO
- UNICEF Moldova: National Individual Consultant to support the MER in the review and development of the new National Curriculum documents for the section related to research-based approaches and strategies
- Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului anunță concurs pentru funcția de specialist principal, Direcția dezvoltare produse de creditare și garantare
- CRS Moldova is hiring Procurement and Administrative Manager