BNM anunță concurs pentru postul vacant de expert principal control și evaluare riscuri
Obiectivele postului:
Identificarea și evaluarea dacă banca are un sistem corespunzător de evaluare a riscurilor, care include politici prudente, procese și acțiuni de identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control al acestora.
Cerințe minime obligatorii:
1) Studii şi experiență:
- Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); În cazul unei note de studii generale mai mici de 8, condiția se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experiență de minim 5 ani în domeniul bancar. Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţămînt respective;
· Experienţă profesională de cel puțin 3 ani în domeniul financiar – bancar.· Cunoaşterea principiilor unei supravegheri bancare eficiente;
· Cunoştinţe generale cu privire la efectuarea controlului la băncile licențiate;
· Cunoaşterea limbii engleze, la nivel, cel puţin, intermediar (citit/scris/vorbit);
· Competente digitale MS Office.
2) Competente comportamentale:
- Gândire ordonată, tact şi pricepere în munca cu oamenii, perseverenţă, rezistenţă la efort şi stres, adaptabilitate la situaţii noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună;
- Capacitate de management a echipei;
Principalele atribuții ale postului:
1. De regulă, este șef de control în cadrul băncilor mari și medii, sau responsabil de un compartiment aferent unui risc;
2. Generalizează rezultatele evaluării băncii, stabilește nivelurile de risc şi efectul lor asupra solidității băncii;
3. Contribuie/participă la examinarea aspectelor care necesită expertiză aferent riscurilor;
4. Acordă suport celorlalți angajați, precum și asigură instruirea (transferul cunoștințelor) noilor angajați responsabili de evaluarea riscurilor.
Beneficiile oferite de BNM:
- Experiență profesională într-o bancă centrală
· Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală
· Mediu de muncă modern și prietenos
· Flexibilitate în programul de muncă
· Pachet salarial competitiv
· Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști
Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 21 august 2023.
! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158 sau 022- 822-245.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
BIBLIOGRAFIA
- Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995;
· Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017;
· Regulamentul privind cadrul de administrare a activității băncii aprobat prin HCE al BNM nr.146 din 7 iunie 2017;
· Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale, aprobat prin HCA al BNM nr.231 din 27.10.2011;
· Ghidul privind procedurile și metodologiile comune pentru procesul de supraveghere și evaluare (SREP).
Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos