ALDA angajează Asistent de Proiect



ALDA – Asociația Europeană pentru Democrație Locală, activează în domeniul democrației locale și al cooperării dintre autoritățile locale și societatea  civilă. A fost înființată în 1999, la inițiativa Consiliului Europei, pentru a coordona și sprijini rețeaua de agenții pentru democrație locală care acționează ca promotori ai bunei guvernări și ai autonomiei locale. 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul nostru: www.alda-europe.eu

Obiectivul postului:

Asistentul de proiect va sprijini activitatea din perspectiva de comunicare și logistică, sub supravegherea Coordonatorului Parteneriatului estic ALDA, în realizarea obiectivelor strategice și proiectelor regionale în curs de desfășurare. El/ea va fi responsabil/ă pentru asistența în administrarea proiectului, componenta de comunicare, coordonarea evenimentelor și activităților proiectului, achiziții, și alte sarcini la cerere.

Sarcinile și responsabilitățile vor include:

  • Gestionarea  imaginii publice ALDA în mass-media și pe rețelele sociale; 
  • Promovarea proiectelor implementate de către organizație prin activități de comunicare și vizibilitate;
  • Elaborarea și redactarea documentelor de proiect, inclusiv, Termeni de Referință, scrisori oficiale, rapoarte, contracte;
  • Coordonarea logistică a evenimentelor publice, activităților legate de proiectele implementate și buna funcționare a oficiului; evidența și raportarea documentelor financiare aferente evenimentelor;
  • Planificarea și lansarea procedurilor de achiziții, identificarea furnizorilor de servicii, negocierea contractelor de achiziție în sprijinul implementării programului, în conformitate cu regulamentul organizației.

Candidatul de succes va fi capabil să lucreze fără supraveghere directă, să acorde atenție detaliilor și va da dovadă de angajament personal,  eficiență, respect pentru diversitate, gândire creativă și orientare spre rezultat.

Competențe necesare:

  • Flexibilitate, abordare pro-activă, dorința de a învăța rapid;
  • Abilități de comunicare și negociere;
  • Abilitatea de a lucra în echipă și autonom, cu un comportament plăcut și respectuos;
  • Precizie și atenție la detalii.

Educație și cunoștințe:

  • Diplomă universitară într-un domeniu relevant;
  • Experiența în poziții similare reprezintă un avanaj, dar sunt încurajați și absolvenții cu experiență de voluntariat, activitate în ONG-uri sau implicare în proiecte pe parcursul anilor de studii;
  • Abilități excelente de comunicare (scris și vorbit), inclusiv capacitatea de a explica și prezenta informații complexe și de a pregăti documente/ texte scrise într-un stil clar și concis;
  • Abilități de planificare și organizare;
  • Cunoașterea perfectă a limbii române, la nivel intermediar a limbii engleză și rusă (suficiente pentru a purta o discuție sau a înțelege un text).  Posedarea altor limbi reprezintă un avantaj; 
  • Utilizarea competentă a Microsoft Office, internet, e-mail, rețele sociale; cunoștințe de bază ale programelor de editare foto/video.

Cum se lucrează în ALDA?

Viitorul angajat va face parte dintr-o echipă internațională motivată care se dezvoltă în ritm rapid. În interacțiune constantă cu colegii, precum și cu o rețea largă de membri și parteneri din aproape 40 de țări, acesta va urmări misiunea Asociației  până la îndeplinirea rezultatelor.

ALDA oferă oportunități unice de învățare și creștere, precum și o abordare umană și flexibilă a lucrului; în schimb cerem aceeași flexibilitate de la colegii noștri, împreună cu dorința de a învăța și de a atinge obiectivele setate. 

Sugestiile și ideile din partea întregului personal sunt mereu binevenite, fiind încurajată capacitatea de a interacționa într-un mod profesionist și constructiv cu toate părțile implicate.

Termeni contractuali

Specialistul/a va lucra în echipa ALDA East cu sediul în Moldova, care implementează în prezent mai multe proiecte în țările Parteneriatului Estic și Asia Centrală, dar își va coordona activitatea și cu departamentul de comunicare al organizației (aflat în Italia).

Aceasta este o poziție full-time, cu 40 ore de muncă pe săptămână. Contractul se încheie pentru 12 luni, fiind reînnoit anual în funcție de rezultate și dorința părților. Contractul  va începe cu un termen de probă de 3 luni, în octombrie 2022.  Locație: Chișinău.

Salariul oferit se va baza pe experiența și calificările candidatului reieșind din grila de salarizare a ALDA.

Cum se aplică:

Candidații interesați vor depune CV-ul și Scrisoarea de Motivare în limba română sau engleză până la data de 15 octombrie 2022 (ora 23.59) la adresa viorica.tudos@aldaintranet.org cu următorul subiect: "Asistent de proiect - Chișinău".

Vă informăm că vor fi contactați pentru interviu doar candidații selectați.