Centrul Republican de Asistenta Psihopedagogica anunta concurs pentru selectarea unui grup de experti psihologi



Termeni de referință

pentru selectarea unui grup de experți psihologi

 

Context general

În contextul crizei umanitare provocată de către fluxul crescut al refugiaților din Ucraina din  cauza războiului, gradul de vulnerabilitate al copiilor și tinerilor care s-au refugiat împreună cu părinții săi în Republica Moldova este unul sporit, dat fiind faptul că aceștia, sunt derivați de drepturile sale de a avea o casă, a trăi în siguranță, de a avea acces la educație, ș.a. Acestea la rândul său  au impact negativ asupra stării de bine al copiilor și tinerilor, iar evenimentelor traumatice ale războiului, la care fiecare din aceștia a fost expus duce la intensificarea stărilor de frică, instabilitate emoțională, anxietate sporită, depresii și alte stări  psihologice disfuncționale.

În situația create este deosebit de importantă o intervenție promptă și sigură pentru atragerea copiilor, adolescenților și tinerilor în sistemul de educație de toate nivelurile, care poate servi un mediu de dezvoltare, învățare, creștere și siguranță socială.

Proiectul „Asistență psihologică și orientare în carieră pentru refugiați”, implementat de către Centrul republican de Asistență Psihopedagogică, finanțat de German Development Cooperation GIZ Office Moldova se va concentra pe cei mai vulnerabili băieți și fete, inclusiv adolescenți, tineri băieți și fete refugiați din Ucraina care sunt școlarizat și pe cei cu risc de abandon școlar pentru a facilita și sprijini accesul la servicii de asistență psihologică și de orientare în carieră de calitate, pentru a le crește rezistența și, ulterior, o integrare mai rapidă în sistemul (dual) VET și pe piața muncii a Republicii Moldova.

Descrierea domeniul de serviciu prestat

Asistență psihologică copiilor și tinerilor, părinților refugiați. /Coordonarea/supervizarea regională a psihologilor.

Responsabilități:

    • Oferirea suportului psihologic beneficiarilor;
    • Desfășurarea evaluării psihologice a beneficiarilor prin aplicarea instrumentelor specifice;
    • Organizarea activităţii de consiliere psihologică individuală sau de grup la necesitate;
    • Asigurarea că în timpul tuturor activităților se acordă o atenție corespunzătoare nevoilor emoționale și fizice specifice ale participanților;
    • Monitorizarea progresului beneficiarilor în timpul activităților de sprijin psiho-social;
    • Crearea condițiilor de incluziune educațională pentru copiii și tineri;
    • Acordarea suportului instituțiilor de învățământ în procesul de incluziune educațională;
  • Oferirea de servicii de orientare în carieră pentru tineri prin aplicarea testelor psihometrice și sprijinirea acestora în identificarea, accesarea instituțiilor de învățământ.

Condiții de prestare a serviciului

  • Perioada de angajare – august-decembrie 2022/ 30 zile.
  • Serviciile vor fi prestate în baza necesităților proiectului, cu un orar de muncă flexibil, orientat spre atingerea obiectivelor. (Achitarea se va face în baza actului de primire-predare a serviciilor.)

Cerinţe faţă de experți:

  • Educație: studii superioare în psihologie;
  • Experiență de muncă: minimum trei ani de experiență în domeniul psihologiei;
  • Experiență de lucru în structurile de asistență psihopedagogică și instituții de învățământ va constitui un avantaj;
  • Abilități excelente empatice, de comunicare și observare, responsabilitate, corectitudine, punctualitate și flexibilitate;
  • Cunoștințe în materie de programare psiho-socială în context umanitar;
  • Abilități de organizare a activității profesionale
  • Abilităţi de comunicare şi interacţiune cu diferite categorii de persoane; responsabilitate și punctualitate; abilităţi de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși, integritate și discreţie profesională;
  • Cunoașterea fluentă a limbilor române și rusă.

Condiții de depunere a dosarului

  • Scrisoarea de intenţie cu indicarea în titlu a numelui, prenumelui candidatului și denumirea domeniului de activitate pentru care aplică –fişier PDF.
  • CV-ul –fişier PDF.
  • Portofoliul elaborărilor relevante realizate pentru realizarea consultanței preconizate –fişier PDF.

Termen limita se prezentare a dosarelor: 25 august 2022

Dosarul va fi expediat pe adresa de e-mail craprm@gmail.com

La rubrica Subiect a scrisorii electronice se va indica „Concurs – expert psiholog”.

Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu. Dosarele incomplete sau cele depuse după expirarea termenului limită indicat nu vor fi examinate.

Persoană de referință:  Elena Nastas

Tel.: 022719322