Devino coordonator local UPSHIFT și contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului social în țară!

UPSHIFT Moldova este în căutare de coordonatori locali în Ungheni și Cahul!

UPSHIFT este un program de inovare socială care susține implicarea tinerilor în domeniul economic prin intermediul antreprenoriatului social. În Moldova acest program este implementat de TEKEDU, partener UNICEF Moldova în cadrul proiectului EVA – promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.

În cadrul acestui proiect, TEKEDU va implementa inițiativa – Inovații sociale și abilitarea adolescenților și adolescentelor pentru combaterea tuturor formelor de violență în toate mediile. Proiectul este adresat adolescenților și adolescentelor din raioanele Cahul și Ungheni care îi va împuternici să acționeze ca agenți de schimbare socială pentru comunitățile lor.

Programul va oferi instruire participanților în domeniul antreprenoriatului social ca instrument de combatere a normelor negative din societate. Cel puțin 10 echipe vor fi selectate la final pentru finanțare și mentorat în implementarea proiectelor sociale în comunitățile locale.

Astfel, TEKEDU este în căutare a doi (2) Coordonatori Locali pentru programul UPSHIFT Moldova, unul dintre Coordonatori va avea spre în responsabilitate aria raionului Ungheni, Republica Moldova, iar cel de-al doilea - raionul Cahul, Republica Moldova.

Acoperire geografică

Municipiul Cahul și localitățile Cahul: Andrușul de Jos, comuna Larga Nouă, comuna Slobozia Mare, comuna Văleni și comuna Zîrnești

Municipiul Ungheni și localitățile: Pîrlița, Manoilești, Măcărești, Rădenii Vechi, Zagarancea.

Coordonatorii locali vor contribui la proiectarea, planificarea, gestionarea și monitorizarea activităților proiectului. Coordonatorii locali vor lucra sub supravegherea managerului de proiect pentru obținerea efectivă a rezultatelor, anticipând și contribuind la rezolvarea problemelor legate de proiect.

Perioada de angajare:  1 martie 2021 – 31 august 2021.

Program de lucru: full-time.  

Candidatul potrivit va întruni următoarele caracteristici.

Profilul candidatului:

  • Studii superioare în administrație publică, economie, drept, științele sociale sau  alte domenii conexe. Studiile de masterat vor constitui un avantaj; 
  • Experiență de minim un an în implementarea de proiecte și programe, organizare de evenimente și colaborare cu Grupurile de Acțiune Locală;
  • Dinamism, flexibilitate, capacitate decizionalăa, orientare către rezultate;
  • Abilități de comunicare, responsabilitate și lucru în echipă.

Este obligatoriu ca domiciliul sau reședința candidatului/candidatei să se situeze pe teritoriul zonei de referință pentru care candidează.

Competențe și abilități:

  • Cunoașterea fluentă, verbală și scrisă a limbii române, ruse. Cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
  • Abilități excelente de interacțiune și comunicare;
  • Onestitate, responsabilitate și tendință către dezvoltare;
  • Abilități de lucru în medii multiculturale, multietnice și diverse din punct de vedere socio-economic;
  • Interes pentru probleme sociale și domenii precum egalitatea de gen, combaterea violenței și educația non-formală.

Responsabilități:

  • Pregătirea planurilor de lucru săptămânale și lunare de implementare a proiectului (organizarea campaniei de outreach, definirea beneficiarilor direcți, instruire, vizibilitate etc.);
  • Punerea în aplicare a planului de lucru în conformitate cu indicatorii de performanță a proiectului;
  • Conducerea și coordonarea organizării de întâlniri, ateliere, instruiri și activități conexe;
  • Suport logistic și organizatoric pentru implementarea programelor de instruire pentru 100 de tineri din Ungheni și Cahul;
  • Asigurarea promovării fizice și online a proiectului în zona de referință;
  • Organizarea unor Forumuri regionale (pentru zona de referință), destinate planificării activităților, schimbului de experiență și promovarea abordării UPSHIFT Moldova în regiune;
  • Suport în selecția trainerilor locali;
  • Asigurarea comunicării dintre echipa de organizare și cluburile locale din Ungheni și Cahul;
  • Asigurarea livrării în timp util a rezultatelor și produselor realizate în cadrul proiectului;
  • Supravegherea implementării acțiunilor locale în strânsă cooperare cu echipa proiectului;Prezentarea Raportului narativ asupra rezultatelor obținute, conform Planului de lucru, după cum va fi solicitat (lunar/trimestrial);
  • Îndeplinirea, conform cerințelor, a oricăror alte sarcini direct legate de gestionarea activităților și resurselor.

Persoanele selectate vor beneficia de training de inducție, instruire și suport.

TEKEDU este o organizație cu zero nivel de toleranță față de abuzuri sub orice formă, în perioada selecției vom evalua profilul candidaților și lipsa antecedentelor penale.

Aplicare și informații suplimentare:

  • Expediază CV-ul și o scrisoare de motivație la: daniela.stresna@tekedu.org până la 21 februarie 2021.
  • Candidații/tele pre-selectați/e vor fi invitați/te la un interviu de angajare
  • Informații suplimentare disponibile la 068 25 25 16, persoană de contact – Daniela Streșnă.

Te încurajăm să aplici, vrem să te cunoaștem!


Distribuie prietenilor:



Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet

Logati-va cu una din retelele sociale pentru a crea un cont nou. Puteti modifica datele de acces si alege o parola dupa crearea contului.