INVENTO este în căutarea unui/ unei Coach în Activism Civic

Distribuie prietenilor:


dezvolt 03

INVENTO este o organizație non-guvernamentală, creată în 2011, care are misiunea de a contribui la realizarea justiției sociale pentru tinerii din Republica Moldova. Acest mandat este realizat prin inovație, educație, în domenii precum justiție, antreprenoriat și democrație.

Din luna septembrie 2020, INVENTO implementează proiectul „Guvernare locală cu tineri”, proiect finanțat de Uniunea Europeană, realizat cu suportul Fundației Konrad Adenauer Stiftung.

Proiectul „Guvernare locală cu tineri” intervine cu scopul de a crește nivelul de participare a tinerilor în guvernarea locală, prin capacitarea a 30 de tineri lideri în domeniul procesului decizional la nivel local (funcții, procese, bugetul public local, drepturile cetățenilor, advocacy, ș.a.) și împuternicirea acestora în evaluarea necesităților semenilor în min. 20 de localități. În acest context va fi inițiat dialogul cu APL (I) din min. 20 de localități, tinerii fiind raportorii problemelor locale ce îi privesc, așa încât în dialog, să se identifice unele perspective de soluționare a acestora, în consens cu autoritățile locale.

În acest sens, în vederea realizării obiectivelor de proiect și pentru a asigura vizibilitatea și realiza planul de comunicare, INVENTO este în căutarea unui/ unei Coach în Activism Civic.



RESPONSABILITĂȚI

Persoana contractată va presta servicii de coaching pentru 30 de tineri, în regim online (sau offline), cu privire la dezvoltarea abilităților de activismul civic în rândul tinerilor.

SARCINI SPECIFICE

  1. Dezvoltarea conceptului unui program de mentorat pentru tineri cu privire la activism civic;
  2. Oferirea suportului informațional în privința identificării necesităților locale la nivel comunitar pentru cca 30 de tineri;
  3. Susținere și mentorat pentru cca 30 de tineri tineri în planificarea/design-ul/implementarea proiectelor de activism civic;
  4. Asistarea în implementarea a minim 15 proiecte comunitare inițiate de tinerii din 20 de localități din țară;
  5. Dezvoltarea și adaptarea instrumentelor pentru sesiuni de coaching/mentorat.

COMPETENȚE ȘI ABILITĂȚI

  1.        Capacitatea de a scrie și de a comunica verbal cu acuratețe și profesionalism, inclusiv în limbaj prietenos tinerilor.
  2.        Capacitatea de a implementa viziunea strategică și obiectivele programatice, astfel cum sunt prevăzute în documentul de proiect.
  3.        Capacitatea de a se adapta flexibil la situații în schimbare, de a depăși obstacole și provocări.
  4.        Abilitatea de a se concentra pe rezultat și de a reacționa la feedback.
  5.        Capacitatea de a obține rezultate și de a respecta termenele stricte într-o manieră eficientă, menținând un standard de înaltă calitate pe tot parcursul.
  6.        Capacitatea de a colabora eficient; spirit de echipă.
  7.        Spirit de inițiativă și abilitatea de a lucra independent.

CERINȚE FAȚĂ DE CANDIDAȚI

  1.  Cunoașterea limbilor română și engleză (scris și oral) la nivel avansat. 
  2.   Punctualitate și responsabilitate.
  3.   Abilități organizatorice și de comunicare instituțională.
  4.   Abilități analitice.
  5.   Spirit de inițiativă.
  6.   Experiență anterioară de activism civic, activitate în OSC și participarea tinerilor.
  7.   Experiență în dezvoltarea a materialelor și uneltelor pentru instruiri în format online.
  8.   Experiența de muncă în poziții similare constituie un avantaj.

MODALITATEA DE ÎNSCRIERE ŞI SELECTARE

Persoanele interesate trebuie să transmită un dosar, care să conțină:

  • ·         CV-ul actualizat;
  • ·         Scrisoare de motivare.

Tipul contractului: Prestări servicii

Durata contractului: Contractul este pentru o perioadă determinată, pentru detalii, accesați Termenii de referință.

Locul de muncă: Organizația INVENTO, Chișinău.

Persoanele interesate, sunt încurajate să facă cunoștință cu activitatea organizației pe site-ul www.invento.md. Organizația își rezervă dreptul să solicite suplimentar copii ale documentelor de studii și activitate de muncă, să respingă dosarele incomplete.

Notă: Sunt eligibile ofertele persoanelor fizice și juridice.

Pentru detalii adiționale, vă invităm să consultați: Termenii de referințăhttp://invento.md/index.php?id=292

Dosarul va fi expediat, prin e-mail, la ao.invento@gmail.com, cu subiectul e-mailului „Consultant(-ă) în activism civic”, până la data de 20 ianuarie 2021, inclusiv.

INVENTO promovează egalitatea de șanse, nu permite și nu tolerează discriminarea pe criteriu de naționalitate, rasă, origine etnică, religie sau convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, apartenență politică, statut social sau orice alt criteriu similar.

Pentru mai multe informații, persoana de contact este Irina Buzu, Manager de Proiect, care poate fi contactată la adresa de email: irina.buzu@gmail.com  


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet