frule

Selectarea unui Trainer/Formator în domeniul participării civice și bugetării participative

Context

Asociația Obștească Dezvoltare prin Implicare implementează proiectul „Cetățeni Activi, Comunități Prospere”, finanțat din sursele oferite de Suedia, având drept scop consolidarea capacităților de mobilizare comunitară și bugetare participativă în localitățile rurale din raionul Cimișlia. În acest context, organizația contractantă își propune să selecteze un formator/trainer care să faciliteze instruirea Grupurilor de Inițiativă Locală (GIL) și a reprezentanților Autorităților Publice Locale (APL).

Obiectivele Activităților

Formatorul va organiza și facilita 2 sesiuni de instruire (durata de 6-8 ore fiecare) care vor aborda subiecte precum:

  • Drepturile omului;
  • Participarea civică;
  • Bugetarea participativă.

În urma instruirilor, 20 de participanți, inclusiv din grupuri subreprezentate, vor dobândi cunoștințe și competențe practice în mobilizare comunitară și bugetare participativă.

Responsabilitățile Formatorului

Formatorul va fi responsabil de:

  1. Elaborarea conceptului și a agendei instruirilor, integrând aspecte teoretice și practice, pentru a răspunde nevoilor grupurilor țintă.
  2. Structurarea activităților, astfel încât să stimuleze interacțiunea și implicarea activă a participanților 
  3. Aplicarea metodelor interactive de învățare, precum:
    • Exerciții practice;
    • Jocuri de rol;
    • Studii de caz.
  4. Coordonarea și facilitarea sesiunilor de instruire, conform unui calendar care va fi stabilit în perioada decembrie 2024 - ianuarie 2025.
  5. Asigurarea includerii cel puțin unei activități practice în program, pentru ca participanții să poată aplica cunoștințele acumulate.
  6. Monitorizarea participării și oferirea de feedback individualizat pentru consolidarea învățării.

Indicatori de Performanță

  • Două sesiuni de instruire organizate în localitățile partenere.
  • 20 de participanți instruiți, inclusiv din grupuri subreprezentate.
  • Consolidarea capacităților participanților în domeniile mobilizării comunitare și bugetării participative.

Perioada de Implementare

Activitățile de instruire vor fi desfășurate în perioada decembrie 2024 - ianuarie 2025, în două localități partenere ale proiectului.

Dosarul de Aplicare

Persoanele interesate sunt invitate să trimită un dosar de aplicare care să includă:

  1. CV-ul detaliat, cu evidențierea experienței relevante.
  2. Oferta financiară, pentru 4 zile de lucru (2 pentru pregătire, 2 pentru sesiunile de instruire),  elaborată la cota 0 TVA, incluzând toate impozitele și contribuțiile legale.
  3. Conceptul instruirilor, care să includă:
    • Subiectele propuse;
    • Metodologia de lucru;
    • Activitățile planificate pentru fiecare sesiune.

Criterii de evaluare

Selecția formatorului se va face pe baza următoarelor criterii:

Criteriu

Punctaj

Descriere

Experiență pe domeniul de intervenție

20

Evaluarea va fi realizată pe baza experienței dovedite în lucrului cu tinerii, ghidării în carieră, educației non-formale și alte domenii relevante

Calitatea metodologiei propuse

30

Se va evalua calitatea și coerența conceptului de instruire propus, în special abordarea interactivă și aplicabilitatea practică.

Oferta financiară

50

Evaluarea va lua în considerare oferta financiară, punctajul maxim fiind acordat pentru oferte competitive și echitabile raportate la calitatea serviciilor oferite.

Procedura de aplicare

Companiile și persoanele interesate sunt invitate să trimită dosarul complet la adresa: dezvoltare.implicare@gmail.com , cu subiectul mesajului: 1142_Servicii de instruire

Termenul limită pentru prezentarea ofertelor: 26 noiembrie, ora 12.00. Dosarele trimise după acest termen nu vor fi acceptate.

Limba în care se prezintă ofertele: Limba română.

Contact

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactați: A.O. Dezvoltare prin Implicare
email: dezvoltare.implicare@gmail.com 

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola