Fundația de Binefacere Caritas Moldova solicită oferte pentru achiziționarea două automobile noi pentru nevoile Fundației



Fundația de Binefacere Caritas Moldova solicită oferte pentru achiziționarea două automobile noi pentru nevoile Fundației, inclusiv deplasări ale personalului și echipelor mobile de proiect în diferite localități ale țării, în toate anotimpurile și în locații cu drumuri deteriorate.

Achiziția se realizează în cadrul proiectului: “R.I.S.E UCRAINA: RISPOSTA INTEGRATA A SOSTEGNO DELL’EMERGENZA IN UCRAINA”.

Criterii de calificare pentru ofertanți:

  • este companie de vânzări auto înregistrată în Republica Moldova;
  • activează în Republica Moldova de nu mai puțin de 3 ani în domeniul vânzărilor auto și dispune de centru de deservire în Moldova.

Pregătirea dosarului:

Dosarul de aplicare va cuprinde următoarele documente:

Ofertele se depun în conformitate cu cerințele și procedura prevăzută în acești termeni de referință, la secțiunea: „Cum și unde se depune dosarul”. La pregătirea dosarului, solicitanții vor examina în detaliu cererea de ofertă. Lipsa anumitor informații, esențiale pentru executarea contractului, solicitate în cererea de ofertă, pot duce la respingerea propunerii. Toate costurile legate de pregătirea și/sau depunerea dosarului de aplicare vor fi suportate de către ofertanți, indiferent dacă propunerea lor a fost selectată sau nu. Ofertele, precum și toată corespondența cu ofertantul va fi în limba română.

Oferta tehnică va include, dar nu se va limita la următoarele:

  • formularul de participare completat (A1, A2 ) și Declarație pe proprie răspundere cu privire la statutul ofertantului (A3. Modelul este in Anexa 1 a Termenilor de Referință);
  • copia celui mai recent extras din Registrul de stat al persoanelor juridice;
  • copia licenței de activitate;
  • documente care demonstrează corespunderea specificațiilor oferite cu specificațiile tehnice solicitate pentru produsul oferit;
  • certificatul privind lipsa datoriilor la bugetul național eliberat de Inspectoratul Fiscal.

Oferta financiară:

 Ofertantul va utiliza Formularul B. Oferta financiară (disponibil pentru descărcare ca fișier separat). Oferta urmează a fi datată, semnată și ștampilată de către ofertant, ulterior scanată și expediată.

  • Preţurile vor include toate costurile si taxele. Oferta financiară va include costul total cu TVA.
  • Preţurile pot fi indicate în EUR sau/si in MDL.
  • În cazul în care există o discrepanță între sumele în cifre și în cuvinte, suma în cuvinte va fi considerată corectă.
  • În cazul în care există erori aritmetice nesemnificative, acestea vor fi corectate de către Fundația de Binefacere Caritas Moldova.
  • În cazul în care un Furnizor refuză să accepte corecția, oferta va fi respinsă.

Evaluarea dosarelor

Evaluarea dosarelor va fi realizată în două etape:

1) Analiza companiilor în raport cu criteriile de pre-calificare enunțate și analiza ofertelor tehnice conform specificațiilor solicitate, inclusiv verificarea conformității cu cererea de oferte.

2) Comisia de evaluare va verifica oferta tehnică (OT) prezentată de fiecare ofertant la următoarele aspecte:

  • Cele mai bune specificatii tehnice oferite;
  • Termenul de livrare oferit;
  • Pretul ofertei;

În cazul în care Fundația de Binefacere Caritas Moldova va avea neclarități minore la documentele recepționate ca parte a ofertei tehnice, Fundația de Binefacere Caritas Moldova va informa ofertantul și va solicita ca neclaritățile identificate să fieclarificate

Stabilirea ofertei câștigătoare: Raport calitate-preț.

Necomunicarea tuturor informațiilor legate de articolul oferit sau neprezentarea documentației solicitate de către Fundația de Binefacere Caritas Moldova poate duce la respingerea ofertei.

Notă: Fundația de Binefacere Caritas Moldova își rezervă dreptul de a respinge toate ofertele și de a renunța la achiziționarea de bunuri, lucrări sau servicii pentru a prioritiza interesul major al organizației.

Caracteristici minime de considerat pentru oferte:

  • Automobil SUV, 5 uși - 2 unități

1) Motor

Tip – benzină, motorină, hibrid

Tip combustibil – benzină fără plumb cu cifră octanică de 95 sau mai mare, motorină, hibrid

Normă de poluare – minim EURO 4

2) Transmisie

Tip – manuală/automată

Tracțiune – 4x4

3) Volum

     Volum portbagaj:

      Volum max: >1100 L

      Volum portbagaj banchetă pliantă: > 600 L

      Volum portbagaj banchetă ridicată: >350 L  

4) Consum combustibil (l/100km)

Urban – max. 8,7

Extra-urban – max. 7,0

Mixt – max. 8,0

4) Culoare caroserie

Alb, gri metalizat(culori preferabile)

5) Altele

Servodirecție

Aer condiționat

Sistem antifurt

Închidere centralizată

Faruri anticeaţă (minim față)

Geamuri electrice (minim față)

Oglinzi retrovizoare cu reglare din interior

Cinci uși

Suspensii față/spate independente

Airbag-uri frontale și laterale pentru șofer și pasageri

Sensori de parcare față/ spate, sau asistent de parcare cu cameră spate

Roată de rezervă de dimensiune completă

Sistem audio

Garanție: Minim 3 ani/ 100 mii km. Garanția va acoperi deservirea tehnică la reprezentanțe oficiale ale producătorului auto, în Republica Moldova.

Anul de fabricație – 2022-2024.

Cum și unde se depune dosarul:

Dosarul de aplicare va fi transmis electronic, prin e-mail, la următoarea adresă: procurement@caritas.md. Termen limită de depunere: 21 MARTIE 2024.

Fundația de Binefacere Caritas Moldova nu va lua în considerare dosarele depuse după termenul limită. Ofertele care nu vor corespunde acestor cerințelor descrise in acesti termeni de referință, vor fi respinse.

După expedierea dosarului, vă rugăm să vă asigurați că acesta a fost recepționat de Fundația de Binefacere Caritas Moldova sub forma unui e-mail de confirmare. Fundația de Binefacere Caritas Moldova este responsabilă numai pentru dosarele confirmate. Un ofertant poate retrage, înlocui sau modifica oferta după ce a fost depusă în orice moment înainte de termenul limită pentru depunere, prin trimiterea unei notificări scrise către Fundația de Binefacere Caritas Moldova. Oferta înlocuită sau modificată trebuie depusă odată cu notificarea. Toate notificările trebuie trimise respectând procedura depunerii ofertelor, marcându-le clar prin adăugarea cuvintelor „RETRAGERE” „SUBSTITUIRE” sau „MODIFICARE” la subiectul e-mailului.

Notă: Ofertele vor fi valabile 45 zile din momentul termenului limită de depunere a ofertei.

Încheierea contractului și plata

Oferta cu cele mai avantajoase opțiuni tehnice și cel mai avantajos preţ evaluat va fi desemnată câștigătoare.

Contractul de vânzare-cumpărare cu compania câștigătoare va fi semnate de către Fundația de Binefacere Caritas Moldova în calitate de Cumpărător și compania selectată – Vânzător. Prețul stabilit în contract va rămâne fix pe toată perioada de implementare a contractului. Plata va fi efectuată, prin transfer bancar, pe contul de decontare a furnizorului, în lei moldovenești.