frule

HelpAge International solicită oferte de prețuri pentru achiziționarea echipamentului apicol

HelpAge International lucrează împreună cu parteneri și cu o rețea globală diversă din care fac parte peste 150 de organizații din 85 de țări, acordând suport pentru milioane de persoane în vârstă să  trăiască în siguranță, demn, activ și sănătos.

În prezent HelpAge International implementează proiectul „Prevenirea violenței și asistență incluzivă  pentru femeile în etate din Moldova”, ce are ca scop prevenirea violenței împotriva femeilor în vârstă  supraviețuitoare sau a celor expuse riscului din Moldova.

Proiectul este implementat de HelpAge International în perioada Septembrie 2022 - August 2025, cu suportul financiar al Fondului de Sprijin al Națiunilor Unite pentru Eliminarea Violenței față de Femei (UN Trust Fund). Una dintre activitățile proiectului dat vizează instruirea și susținerea a 30 de femei în etate pentru a dezvolta activități, cu ajutorul cărora să poată obține venituri adiționale și să le asigure un grad mai înalt de independență financiară.

Pentru a susține dezvoltarea activităților generatoare de venit, HelpAge va furniza echipament tehnic femeilor în etate, beneficiare ale proiectului. În acest context, HelpAge International solicită oferte de prețuri pentru echipament apicol, conform specificațiilor tehnice mai jos:

Denumirea

Cantitatea

Specificații tehnice

Preț

Livrare pe teritoriul țării

Sublimator oxalic

1

-     Tensiune de alimentare – 12V

-     Putere – 160W

-     Termostat automat

   

Centrifugă 4 casete

1

-     Material: oțel inox

-     Diamentrul = 1000 mm

-     Tip ramă: Dadant 1/1

-     Putere reductor: minim 0.5 kW

-     Alimentare rețea electrică cu tensiunea: 220V

   

Stup vertical 10 rame

1

-     Material: Lemn / Polistiren

-     Capac – înalt cu aerisire – 1 buc.

-     Corp 1/1 – 1 buc

-     Corp ½ - 2 buc

-     Fund cu plasă – 1 buc

-     Podișor cu aerisire – 1 buc

-     Dimensiuni orientative:

     Lungime – 57 cm

     Lățime – 47 cm

     Înălțime – 89 cm

   

Stup vertical 12 rame

1

-     Material: Lemn / Polistiren

-     Capac – înalt cu aerisire – 1 buc.

-     Corp 1/1 – 1 buc

-     Corp ½ - 2 buc

-     Fund cu plasă – 1 buc

-     Podișor cu aerisire – 1 buc

-     Dimensiuni orientative:

     Lungime – 57 cm

     Lățime – 47 cm

        Înălțime – 89 cm

   

Familii albine

1

     

Ramă asamblată

 

1

-     Material: Pin, tei

-     Dimenisuni: 470 x 145 mm

                         470 x 300 mm

   

În cazul în care există, mai multe alternative pentru echipamentele specificate (ex: brand, model mai nou), vă rugăm să le indicați. O companie poate expedia oferta pentru o poziție, câteva sau toate pozițiile.

Oferta de aplicare va include:

  • Oferta comercială care va conține prețul unitar inclusiv cu TVA, caracteristicile tehnice ale echipamentului propus (poate fi indicat și un link cu imaginea produsului oferit și alte detalii), termenul de livrare, termenul de garanție;
  • Copia Extrasului din Registrul de Stat al persoanelor juridice (cu informații despre administrator, adresa juridică);
  • Copie din prezentarea tehnică, extras din catalog sau alte materiale informaționale ce atestă corespunderea echipamentului apicol cu specificațiile solicitate;
  • Certificatul de garanție a produselor care conține informația despre centrul de deservire a echipamentului apicol inclus în ofertă de furnizor;
  • Prezentarea experienței ofertantului: prezenţa pe piaţă, clienţi fideli / referințe;
  • Numele persoanei de contact și datele de contact ale ofertantului.

Valabilitatea ofertei comercială propuse va fi de minim 45 (patruzeci și cinci) zile calendaristice de la data limita de depunere a ofertelor. Oferta va fi semnată și ștampilată de către persoana autorizată. Ofertele incomplete nu vor fi examinate.

Livrare: Livrarea va fi efectuată pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în una sau mai multe comunități partenere ale proiectului. În situația în care livrarea pe întreg teritoriul Republicii Moldova implică costuri suplimentare, acestea vor fi clar specificate în oferta comercială.

Contractul va fi acordat companiei care prezintă oferta de preț pentru produsele care îndeplinesc integral specificațiile tehnice solicitate și oferă cel mai accesibil preț.

Companiile interesate vor expedia ofertele de aplicare la adresa de e-mail: officehelpage@gmail.com , cu mențiunea „Oferte echipament apicol”, până la data de 03 martie 2024, inclusiv, în format electronic sau pe suport de hârtie prin poștă sau fizic la adresa: Moldova, mun. Chișinău, MD-2005, Str. Bănulescu-Bodoni 57/1, of. 431, HelpAge International.

Informații suplimentare puteți afla la numărul de telefon : 022 225098, 060767218, persoană de contact Mihaela Filipp.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola