Solicitare de oferte pentru achiziția produselor igienice



Solicitare de oferte pentru achiziția produselor igienice

Asociația Obștească  „DEMOS” solicită oferta de prețuri în cadrul proiectului „Programul de Sprijin și Iernare a Refugiaților Ucraineni în Republica Moldova” („Ukrainian Refugee Support and Winterization Program in the Republic of Moldova, 2209131”), cu asistența financiară oferită de Caritas Austria din sursele ADA și NiN. 

 

Scopul acestei solicitări este semnarea unui contract care va avea drept obiect livrarea bunurilor, în limita condițiilor prevăzute în Solicitarea de oferte (a se descărca) și Anexa nr.1 al acesteia, necesare pentru realizarea activităților aferente proiectului sus-menționat (distribuirea pachetelor igienice familiilor refugiate din Ukraina în 4 raioane din regiunea de nord: Edineț, Briceni, Ocnița, Dondușeni).

Cerințe față de candidații eligibili: persoane juridice înregistrate în Republica Moldova, licențiate în vânzarea bunurilor prevăzute în această cerere de ofertă.

Cerințe față de condițiile financiare, de plată: Bunurile vor fi livrate o dată la 2 luni, în perioada aprilie – noiembrie 2023, în cantități egale (câte 250 unități de fiecare articol la o livrare), iar plata pentru bunuri va fi efectuată după recepția bunurilor, timp de 3 zile lucrătoare de la semnarea Actului de predare-primire.

Cerințe față de oferta comercială. Oferta comercială va fi perfectată integral în limba română și va conține următoarele informații:

  1. Informații despre ofertant (denumirea companiei: numele, adresa poștală, numele persoanei responsabile, telefonul de contact și adresa electronică a persoanei responsabile);
  2. Condiții financiare, de plată: (se vor indica condițiile de plată propuse de ofertant).
  • Condiții de livrare a bunurilor: str. Alexandru cel Bun, 18 „B”, mun. Edineț, sediul Asociației Obștești „DEMOS”.
  1. Lista bunurilor oferite, descrierea și condițiile aferente, inclusiv:
  • Specificații ale bunurilor oferite pentru fiecare articol în parte (denumire, greutate/volum);
  • Țara de origine pentru fiecare articol în parte;
  • Cantitate pentru fiecare articol în parte;
  • Prețul pentru fiecare articol în parte, per unitate și total (cu indicarea sumei cu TVA inclus);
  • Prețul total al bunurilor specificate;

V. Condiții privind termenul de valabilitate a bunurilor: nu mai mic decât anul 2024.

VI. Valabilitatea ofertei comerciale: Oferta comercială va fi valabilă timp de 15 zile de la data limită pentru depunerea ofertelor.

VII. Conţinutul obligatoriu al dosarului:

  • Oferta financiară;
  • Copia celui mai recent extras de înregistare;
  • Autorizare de privire la activitatea de comercializare a produselor indicate în ofertă.

Perioada pentru informații și clarificări: până la 12 martie 2023

Data limită pentru depunerea ofertei este:  17 martie 2023, ora 17:00.

Oferta va fi perfectată conform Anexei 1 a Solicitării de oferte, semnată de persoana abilitată, scanată și expediată la adresa de e-mail: liliana.demos@gmail.com, cu mențiunea: Denumire ofertant_Oferta_produse igienice.

 Pentru informaţii suplimentare:

Persoană de contact: Liliana Samcov

Telefon: 069015176

Email: liliana.demos@gmail>