Organizații vizate:
- Detalii
- Categorie: Achiziție bunuri, Contractare Servicii
CNPAC selectează un grup de patru formatori pentru livrarea unui program de instruire
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
I. CONTEXT
Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) este o organizație neguvernamentală, care activează începând cu 1997 și are drept misiune de a contribui la diminuarea incidenței și a consecințelor violenței față de copii prin activități de prevenire, pledoarie, dezvoltare de capacități și servicii specializate.
În perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2023, CNPAC, implementează proiectul intitulat Consolidarea Centrului regional de asistență integrată a copiilor victime și martori ai infracțiunilor Nord – Servicii sociale integrate „sub un singur acoperiș”, finanțat din resursele Uniunii Europene în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis”.
Scopul proiectului este de a facilita accesul copiilor victime/martori ai infracțiunilor din zona de Nord a țării la servicii regionale de asistență integrată în conformitate cu standardele europene și internaționale aplicabile prin asigurarea disponibilității și funcționalității primului Centru regional de tip Barnahus din zona de Nord.
În conformitate cu Standardele minime de calitate pentru serviciile de tip Barnahus, aprobate prin Hotărârea Guvernul nr. 708/2019, prestatorul de serviciu asigură intervenția multidisciplinară pe caz în cadrul Centrului și cooperarea cu echipele multidisciplinare din teritoriu (EMD), inclusiv de la locul de trai al copilului. În conformitate cu prevederile normative sus-menționate, aceștia sunt specialiștii responsabili de identificarea, referirea beneficiarilor la Centrul regional Nord și prestarea nemijlocită a serviciului în cadrul Centrului (judecătorii de instrucție, procurorii, avocații se vor deplasa la Bălți și vor participa la audierea în condiții speciale a copiilor victime/martori ai infracțiunilor; membrii EMD-urilor vor coopera cu echipa multidisciplinară din cadrul Centrului la evaluarea necesităților copilului, referirea lui către serviciile din comunitatea de la locul de trai, etc.). Pentru asigurarea eficienței acestui nou serviciu, care va fi lansat în scurt timp, informarea și instruirea acestor specialiști este crucială.
Prin urmare, în continuarea eforturilor de a dezvolta serviciul de tip Barnahus în Republica Moldova și a contribui la funcționalitatea acestuia, CNPAC și-a propus conceperea și livrarea unui program mixt (online și cu prezență fizică) de consolidare a capacităților specialiștilor relevanți din 11 raioane din zona de Nord a țării și municipiul Bălți privind asistența integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor.
Potrivit conceptului, beneficiari ai acestor instruiri vor fi membrii echipelor multidisciplinare teritoriale (inclusiv potențialii membri, reprezentanți din Direcțiile de Asistență Socială și Protecție a Familiei, specialiștii responsabili de raportarea cazurilor de violență, neglijare, exploatare și trafic, reprezentanți ai Direcțiilor educație, sănătate, ai instituțiilor de sănătate publică și Centrelor Comunitare de Sănătate Mintală, ai Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor, precum și ai Serviciilor de Asistență Psihopedagogică, polițiști și ofițeri de urmărire penală, etc.) și reprezentanți ai organelor de drept (procurori, judecători de instrucție, avocați care prestează asistența juridică garantată de stat).
Programul va avea 20 ore care vor fi divizate în 5 sesiuni a câte 4 ore pentru a permite specialiștilor implicați să-și continue activitățile cotidiene fără întreruperi relevante. Pentru a optimiza costurile de implementare, dar și pentru crea coeziunea de grup, a permite participanților din toate sectoarele, din domeniul social și juridic să se cunoască, inclusiv cu formatorii, prima sesiune va fi efectuată în teritoriu, cu întrunirea fizică a grupului, iar următoarele 4 sesiuni se vor realiza online, prin intermediul platformei Zoom.
În acest context, este necesară identificarea grupului de formatori care va pregăti și va livra programul de instruire potrivit conceptului descris mai sus. Astfel, vor fi selectați 4 (patru) formatori, care vor lucra în echipe a câte doi. Fiecare echipă de formatori va fi responsabilă de instruirea specialiștilor din 6 raioane.
I. Obiectiv
Obiectivul activității este contractarea a patru formatori care vor pregăti și vor livra programul de instruire către beneficiari.
II. Sarcinile și responsabilitățile formatorului
Activitatea presupune realizarea următoarele sarcini:
- Pregătirea suportului teoretic, în baza materialelor și curriculum-urilor puse la dispoziție de către CNPAC și dezvoltarea agendei pentru sesiunile din teritoriu, cât și cele online.
- Conlucrarea cu echipa de implementare a proiectului, în vederea coordonării și aranjării tuturor aspectelor organizatorice atât pentru sesiunile din teritoriu, cât și cele online.
- Livrarea instruirilor.
- Pregătirea unui raport final, care va conține concluzii privind fiecare grup instruit.
La realizarea sarcinilor atribuite, formatorul contractat va ține cont de următoarele responsabilități:
- Implicare - se va implica activ la realizarea tuturor sarcinilor stabilite în termenii de referință.
- Coordonare - va coordona toate aspectele conceptuale cu echipa de implementare.
- Acuratețe - va depune toată diligența pentru a transmite cu acuratețe informația agreată către participanții la instruiri.
- Respectarea termenilor - va respecta termenii de realizare a sarcinilor stabilite în termenii de referință și de prezentare a livrabilelor finale.
IV. Aranjamente instituționale, Termeni de realizare și produse finale
Tipul contractului: Prestări servicii
Durata prestării serviciilor: martie 2022 – decembrie 2022
Produs final (pentru echipa de formatori): program de instruire livrat către 12 echipe/grupuri de participanți, circa 300 beneficiari instruiți.
|
Nr. |
Sarcini |
Livrabile |
Zile de lucru |
Termen limită |
|
1 |
Definitivarea suportului teoretic și a agendei pentru sesiunile din teritoriu, cât și cele online |
Agendă, suport de curs, prezentări, fișe de lucru, chestionare |
10 zile |
01.04.2022 |
|
2 |
Livrarea instruirilor (pentru 6 grupuri): - Deplasare în teritoriu (o sesiune x 4 ore) - Sesiuni online (4 sesiuni x 4 ore) |
20 ore per echipă |
18 zile |
01.11.2022 |
|
3 |
Raport final, care va conține concluzii privind fiecare grup instruit și recomandări |
Raport |
2 zile |
11.11.2022 |
V. Cerințe față de formatori
Studii:
Studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă într-un domeniu de referință (drept, psihopedagogie, etc.). Studiile postuniversitare vor constitui un avantaj.
Experiență profesională și abilități:
- Experiență în calitate de formator/trainer în organizarea atelierelor practice și participative orientate spre dezvoltarea abilităților în ultimii 5 ani;
- Abilități demonstrate de comunicare eficientă și relaționare, lucru în echipă, cunoștințe și abilități de utilizare a calculatorului (Excel, Word, Power Point);
- Minim 5 ani experiență de lucru cu organizațiile non-guvernamentale, publice sau organizații internaționale în domeniul protecției copiilor, prevenirii și combaterii violenței față de copii sau domenii inter conexe;
- Cunoașterea legislației în domeniul protecției copiilor, prevenirii și combaterii violenței față de copii; a Instrucțiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistență şi monitorizarea copiilor victime şi potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării şi traficului (aprobate prin HG nr. 270/2014); a principiilor acordării asistenței integrate copiilor victime și martori ai infracțiunilor în cadrul Centrelor regionale de tip Barnahus (Regulament cadru și standarde minime de calitate aprobate prin HG nr. 708/2019);
- Abilități de analiză și planificare, angajament personal, eficiență, flexibilitate, focusare pe rezultate, respect pentru diversitate, gândire creativă;
- Abilități excelente empatice, de comunicare și observare, responsabilitate, corectitudine, și punctualitate;
- Abilități de comunicare scrisă și verbală în limba română. Cunoașterea limbii ruse va constitui un avantaj.
VI. Criterii de evaluare
- Prezentarea dosarului complet;
- Experiența relevantă în domeniul solicitat;
- Oferta cea mai avantajoasă respectând coraportul preț/calitate.
VII. Modalitatea de depunere a dosarului
Dosarul va fi depus prin e-mail la adresa electronică office@cnpac.md, cu mențiunea „Concurs formatori” și va conține următoarele documente:
- CV-ul în care se va menționa expres experiența relevantă de livrare a instruirilor la tematica activității și se vor autoaprecia abilitățile solicitate;
- Oferta financiară per zi de muncă în lei. În cazul persoanelor juridice, oferta financiară va fi prezentată în lei, la cota TVA zero.
Termenul limită pentru depunerea dosarului este 09 martie 2022, ora 12.00. Dosarele depuse peste termen nu vor fi examinate. Doar candidații selectați vor fi notificați.
Persoană de contact: Carolina Bagrin, 078805031
Sunt încurajați în mod special să aplice femeile, persoanele cu dizabilități, romii și alte minorități etnice sau religioase, persoanele care trăiesc cu HIV, precum și refugiații și alte persoane cu drept de muncă în Republica Moldova.
- Concurs prelungit pentru selectarea consultantului local tematic în vederea implementării Reformei 4.6.17–18 „Îmbunătățirea calității prestării serviciilor de sănătate la nivel național”
- Repetat: AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei ”AVE Copiii” angajează Specialist în protecția copilului
- Project specialist to support the MoER, Project Management Team and universities with the implementation and monitoring of internationalization-related activities under MHEP
- AO Moștenitorii angajeaza expert/analist pe piața muncii
- Data Analyst/eSocial Platform, Short-Term (NPSA-8), Digital Transformation - UNDP Moldova
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md








