Devino susținător al portalului
Become a Patron!

TERMENI DE REFERINȚĂ pentru achiziționarea de servicii de promovare




Asociaţia „MOTIVAŢIE” din Moldova este o Asociaţie Obştească, apolitică și nonguvernamentală, înregistrată la Ministerul Justiției la 22 ianuarie 2002. Asociația activează în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi, crează şi dezvoltă servicii în vederea îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu dizabilități de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Oportunitățile de angajare pe care le au beneficiarii asociației depind de accesul acestora la educație atât formală cât și nonformală. Deseori costul pentru instruiri este mult prea înalt raportat la veniturile persoanelor dizabilități. Pentru a contribui la creșterea abilităților beneficiarilor săi “MOTIVAȚIE” susține financiar, în limita fondurilor disponibile, participarea acestora la instruiri / cursuri profesionale.  

Reieșind din contextul tendințelor actuale pe piața muncii, și scimbărilor legislative, care reglementează lucrul la distanță, asociația își propune să ofere mai multe oportunități de instruire în domeniile cu potențial de angajare, cum ar fi industriile creative și TIC, prin intermediul fondurilor colectate din donații.

În acest scop, asociația anunță concurs deschis pentru selectarea unei companii/consultant individual care va oferi servicii de marketing și consultanță relevantă pentru realizarea obiectivelor propuse, descrise in continuare.

Obiectiv:

Sporirea vizibilității și consolidarea capacităților organizaționale pentru colectare de fonduri a asociației „MOTIVAȚIEI” din Moldova cu scopul de a susține persoanele cu dizabilități de a urma cursuri profesionale/instruiri și a se angaja în câmpul muncii.

Rezultate așteptate:

  • Dezvoltarea strategiei de promovare a asociației orientată spre colectare de fonduri;
  • Optimizarea procesului de colectare de fonduri prin dezvoltarea unor instrumente online de colectare a donațiilor (ex. Patreon);
  • Creșterea resurselor financiare ale Asociației pentru facilitarea accesului la studii relevante pentru persoanele cu dizabilități;
  • Creșterea vizibilității Asociației în vederea sustenabilității obiectivelor strategice.

Responsabilitățile prestatorului:

  • Elaborarea strategiei şi a planului de promovare offline și on-line (evenimente, campanii, mesaje, publicaţii etc);
  • Instruirea personalului asociației privind eleborarea, adaptarea și implementarea strategiei de promovare;
  • Implementarea strategiei/ planului de colectare de fonduri în vederea atingerii rezultatelor planificate;
  • Crearea instrumentelor de colecatre online de plată/ donație;
  • Crearea conținutului pentru promovare a istoriilor de succes a persoanelor cu dizabilități care au beneficiat de cursuri urmare a campaniei de colectare de fonduri;
  • Asigurarea vizibilității Asociației și a campaniei on-line de promovare.

Aspecte organizaționale și termenii de prestare a serviciilor:

Serviciile vor fi prestate în perioada octombrie  2021 – august 2022. Activitățile menționate vor fi coordonate cu echipa de implementare a proiectului.

Candidați eligibili:

În cadrul concursului pot să participe companii, asociații obștești, studiouri și ateliere (persoane fizice și juridice), care dispun de experiență relevantă în domeniu.

Criteriile de evaluare a ofertanților:

  • Oferta tehnică – 50%
  • Oferta financiară – 50%;

Procedura de aplicare:

Cei interesați sunt rugați să transmită un dosar de aplicare care va conține următoarele:

  • Oferta tehnică și termenele de executare. Oferta tehnică va include descrierea experienței ofertantului în realizarea activităților similare sau tangențiale cu cele descrise mai sus, descrierea metodelor și procesului de generare a livrabilelor sus-menționate; planul de lucru cu indicarea a rezultatelor așteptate la fiecare etapă și a persoanei responsabile pentru supervizarea activității, precum și a CV-urilor persoanelor cheie implicate.
  • Oferta financiară. În ofertă se vor include: adresa, telefonul și rechizitele bancare ale ofertantului, data, semnătura conducătorului și amprenta ștampilei. Prețul ofertei, prezentat în MDL, nu poate fi modificat din momentul recepționării ofertei și pe întreaga perioadă de realizare a contractului. Oferta prezentată cu lipsa preţului se consideră nulă şi se respinge. Serviciile prevăzute în acest anunț sunt scutite de TVA, cu drept de deducere, conform prevederilor art. 104, lit.c, Cod Fiscal.
  • CV-ul aplicantului sau al organizației/companiei aplicante.

Persoanele fizice și juridice interesate sunt încurajate să trimită dosarele la adresa: ana.costin@motivation-md.org cu mențiunea „Campanie de promovare” până la data de 19 septembrie 2021, ora 17.00.

Cererile de informații despre acest concurs vor fi solicitate la adresa de email: ana.costin@motivation-md.org, persoana de contact Costin Ana, coordonatoare de proiect.

Notă. În cazul în care oferta prezentată nu va întruni condiţiile concursului, nu se va conforma exigenţelor prevăzute de prezenta solicitare sau/şi nu va fi depusă în termenul limită indicat, oferta va fi respinsă fără a fi examinată.

În cazul în care se va recepționa o singură ofertă, MOTIVAȚIE va verifica dacă oferta este conformă din punct de vedere administrativ și tehnic cu cerințele stabilite în prezentul anunț și dacă oferta financiară se încadrează în bugetul disponibil. Dacă oferta nu este conformă, nu va fi luată în considerare.

Pe parcursul evaluării ofertelor, MOTIVAȚIE are dreptul de a solicita oricărui ofertant și alte documente sau informații suplimentare, cu scopul de a verifica și certifica veridicitatea informațiilor din cadrul ofertei depuse. În acest fel, MOTIVAȚIE încearcă să se asigure că informațiile din cadrul fiecărei oferte sunt reale.

Informații cu accesibilitate limitată

Operator de date cu caracter personal înregistrat cu nr. 0002733


Distribuie prietenilor:


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.
Become a Patron!

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Susținătorii Portalului:

Ada Dulman  | Marina Grosu | AO Principii Sanatoase | Vasile Vasiliev | Liliana Samcov | Elena Spinu | Anastasia Vrancean | Olga Melnic | Maria Barbalat | Georgiana Finaru | Irina Cojocaru | Aliona Turcan | Mihai Grosu | Oxana Iutes | Ina Puga | Sergiu Gurau | Mihaela Rimbu | Vladimir Tiltu | Otilia Sirbu |  Ana Gherciu | Daniela Munca