Selectarea consultanți pentru un studiu calitativ in domeniul Educației Adulților

Context: DVV International este Institutul de Cooperare Internațională al Asociației Germane pentru Educația Adulților (DVVDeutscher Volkshochschul-Verband e.V.). DVV reprezintă interesele a peste 900 de centre germane de educație a adulților (Volkshochschule-VHS) și asociațiile acestora. VHS sunt instituții de top de educație pentru adulți din Germania, iar  DVV International, ca organizație profesionistă de top în domeniul educației adulților și a cooperării pentru dezvoltare, susține învățarea pe tot parcursul vieții în diverse țări de mai bine de 50 de ani. DVV International oferă sprijin la nivel mondial pentru înființarea și dezvoltarea structurilor durabile pentru învățarea și educația adulților (IEA) finanțate în principal de BMZ (Ministerul Federal pentru Cooperare și Dezvoltare Economică din Germania).

DVV International desfășoară activități pe trei niveluri: nivelul macro - rezidă în contribuția la dezvoltarea politicilor, strategiilor, standardelor, regulamentelor etc.; nivelul mezo – constă în consolidarea capacităților instituționale ale Centrelor de Învățare și Educație pentru Adulți (CIEA) și consolidarea abilităților specialiștilor în educația adulților și; nivelul micro – oferă sprijin pentru programe de formare inovatoare pentru diferite grupuri țintă din comunități cu diseminarea experienței la nivel național, regional și internațional.

DVV International Moldova (www.dvv-international.md) este biroul de țară din Republica Moldova din 2010. Obiectivul său principal este de a sprijini crearea și dezvoltarea structurilor durabile pentru sistemul IEA. În acest sens, DVV International Moldova colaborează cu organizații partenere - ONG-uri locale și instituții publice active în furnizarea de servicii de educație pentru a dezvolta Centrelor de Învățare și Educație pentru Adulți (CIEA). CIEA aspiră să devină spații prietenoase pentru formarea adulților, dezvoltarea comunității și consolidarea dialogului.

DVV International sprijină elaborarea documentelor de politici bazate pe dovezi în domeniul IEA. În multe țări-partenere DVV, există o lipsă totală sau parțială de date statistice și de materiale analitice privind situația IEA. Pentru a elimina această deficiență și a îmbunătăți eficacitatea planificării propriilor activități, precum și pentru a elabora recomandări pentru organizațiile partenere, pentru comunitatea de experți și guvernele naționale, DVV International susține cercetarea și analiza aplicată. Pentru a obține date pertinente în domeniu pe segmentul formal și cel non-formal și pentru a îmbunătăți eficiența dezvoltării strategiei pentru perioada 2022-2024, Reprezentanța DVV International Moldova invită echipe de consultanță să depună oferte pentru elaborarea unui studiu analitic cu subiectul  „Învățarea și educația adulților din Republica Moldova: cadru legal, financiar și guvernanță”.

Obiectivele sarcinii: Consultanții echipei vor oferi răspunsuri la următoarele întrebări:

  • Care sunt actualele mecanisme legislative, de politici și financiare care susțin învățarea și educația formală și non-formală a adulților în Republica Moldova?
  • În ce măsură legislația și reglementările actuale ale Republicii Moldova susțin autoritățile locale pentru a extinde gama de programe educaționale pentru adulți și pentru a spori accesibilitatea populației la astfel de servicii?
  • Ce instituții publice, private, non-profit în domeniul IEA există în Moldova și în ce măsură este asigurată durabilitatea oferirii educației adulților din aceste sectoare?
  • Ce prevederi din legislația Republicii Moldova / practici stabilite pot fi utilizate pentru dezvoltarea structurilor IEA la nivel local? Care sunt cele mai semnificative bariere în acest sens și ce se poate face pentru a le elimina?
  • Ce instrumente de planificare (strategice și financiare) pot fi utilizate de către autoritățile locale și de către partenerii acestora pentru a dezvolta IEA?

Metodologia: Studiul calitativ va utiliza o varietate de metode de colectare și analiză a datelor, inclusiv, dar fără a se limita la, următoarele:

  • Analiza mecanismelor legislative, financiare și de guvernanță.
  • Revizuirea resurselor relevante care includ documente analitice și de evaluare, rapoarte și publicații ale instituțiilor de stat, agențiilor internaționale și organizațiilor societății civile.
  • Realizarea interviurilor cu principalii actori din domeniu, inclusiv agenții guvernamentale relevante, ministere, universități, centre de cercetare, instituții, colegii, centre comunitare de formare, furnizori de IEA.

Livrabilele principale:  Rezultatul studiului va constitui un raport analitic în limba română sau engleză (în formă electronică). Documentul final va avea următoarea structură:

  • Scopul și obiectivele studiului, metodologia utilizată;
  • Reglementări legislative în domeniul IEA: imagine de ansamblu asupra instituțiilor și furnizorilor de educație pentru adulți și cadrul de reglementare al acestora: structuri din domeniul privat (universități, companii, instituții comerciale, școli de limbi străine etc); domeniul public (școli, universități, instituții culturale, centre / consilii de tineret, biblioteci, muzee, Centre de învățare și educație a adulților), domeniul non-profit (ONG-uri și rețele, sindicate, camere de comerț, organizații profesionale, fundații, organizații religioase);
  • Guvernanță în domeniul IEA în Republica Moldova:
    • competențe ale diferitelor niveluri ale administrației publice;
    • oportunități de utilizare a potențialului autorităților locale în învățarea și educația adulților,
    • bariere și recomandări pentru minimizarea acestora;
  • Finanțarea domeniul IEA în Moldova - principii de finanțare de la bugetul de stat, oportunități / obstacole pentru finanțarea de la bugetele locale, finanțare extrabugetară, propuneri / recomandări);
    • Programe reglementate și/sau susținute financiar din bani publici (e.g. alfabetizare, alfabetizare funcțională, formare vocațională sau profesională, domenii de formare non-profesională (e.g. educație civică, culturală etc.) – mecanisme, condiții, practici, posibilități și riscuri;
  • Concluzii și recomandări pentru dezvoltarea învățării și educației adulților în Republica Moldova.

Structura finală a raportului va fi aprobată de către DVV International Moldova. Volumul estimat: 30-40 pagini A4 (cu excepția anexelor). Este încurajată utilizarea graficelor.

 Etapele de lucru și termeni-limită:

  1. Prezentarea ofertelor din partea grupului de consultanți: 25 ianuarie, 2021
  2. Selectarea grupului de consultanți și semnarea contractului: 29 ianuarie, 2021;
  3. Primul raport proiect (draft):  până la 5 martie, 2021 
  4. Raportul final:  până la 20 martie, 2021 

DVV International Moldova va selecta grupul de consultanți în baza ofertelor depuse în scris. Dacă va fi cazul, va cere clarificări suplimentare, va anunța ofertanții cu privire la rezultate. Performanța contractantului va fi evaluată în raport cu calificările grupului de consultanți, calitatea și propunerea financiară a produsului, încadrarea în timp.

 Cerințe față de ofertanți:

Grupul de consultanți care au cunoștințe în domeniul legislativ din domeniul învățării și educației adulților din Republica Moldova, precum și în reglementările administrației publice sunt invitați să participe la această licitație. Solicitanții vor face dovada:

  • Experienței în efectuarea analizei documentelor de politici publice și în elaborarea rapoartelor analitice;
  • Cunoașterii solidă a metodelor și instrumentelor de cercetare calitativă
  • Disponibilității de identificare a unor abordări comune în utilizarea terminologiei în domeniu;
  • Disponibilitate pentru colaborare cu DVV International Moldova privind structura finală a raportului și prezentarea publică a acestuia;
  • Executarea lucrărilor la timp și conform termenilor de referință;
  • Respectarea structurii și transmiterea raportului final într-o formă adecvată pentru publicare pe internet.

 Modalitatea de participare la licitație:

  • Conceptul propunerii de ofertă cu metodologia și planul de cercetare.  
  • Propunerea financiara detailată cu costuri pe tipuri de lucrări.
  • CV-urile grupului de experți și CV-ul organizației, dacă e cazul.

Ofertele sunt așteptate la info@dvv-international.md până la 25 ianuarie, 2021, 14:00. Vă rugăm să indicați în linia de subiect: „Studiul calitativ al IEA din Moldova”


Distribuie prietenilor:



Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet

Logati-va cu una din retelele sociale pentru a crea un cont nou. Puteti modifica datele de acces si alege o parola dupa crearea contului.