Organizații vizate:
- Detalii
- Categorie: Achiziție bunuri, Contractare Servicii
Cerere de ofertă pentru achiziția materialelor de vizibilitate și informare
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Asociația Obștească Centrul de Asistență Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED”, în parteneriat cu AO „Pro Cooperare Regională”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), anunță concurs de selectare a ofertelor pentru achiziția de materiale de vizibilitate și informare.
Necesitatea
Conform contractului de finanțare în cadrul acestui proiect, este prevăzută realizarea de materiale de vizibilitate și de informare pentru a fi distribuite beneficiarilor de granturi, partenerilor, participanților la diverse evenimente, precum seminare, ședințe, forumuri, organizate în perioada de desfășurare a proiectului.
Obiective
Prezenta cerere de ofertă vizează achiziția de materiale de vizibilitate și de informare.
Vă rugăm să ne transmiteți ofertele de preț per produs cu lista de prețuri in lei moldovenești, la cota TVA de 0%, pentru produsele de mai jos:
|
Nr. crt. |
Denumire produs |
Cantitate |
Specificații solicitate |
|
1. |
Memory stick eco: |
100 bucăți |
|
|
2. |
Bloc notes: |
650 bucăți |
|
|
3. |
Rucsac |
200 |
|
|
4. |
Pix eco: |
650 bucăți |
|
|
5. |
Power Bank: |
60 bucăți |
|
|
6. |
Calendare |
100 bucati |
|
|
7. |
Cana termos |
60 bucati |
|
|
8. |
Tricouri: |
900 bucăți |
|
|
9. |
Umbrele pliabile: |
150 bucăți |
|
Limba de redactare a ofertei: limba română.
Termenul limită de prezentare a ofertelor– 20 ianuarie 2021, ora 17.00.
Perioada de valabilitate a ofertelor: până la 01.02.2021, inclusiv.
Oferta financiară și tehnică semnată şi ştampilată se va transmite prin e-mail la adresa casmed.eusuport@gmail.com până la data limită, ofertele transmise după data și ora limită nu vor fi luate în considerare.
Atribuirea contractului se va face prin aplicarea criteriului cel mai bun raport calitate-preț”, cu respectarea cerinţelor tehnice.
Livrarea se va face în termen de maxim 4 zile de la data transmiterii comenzii ferme către furnizor, la sediul AO „CASMED”, str. Mircea cel Bătrîn 81, of.51, mun. Bălți, între orele 9.00 -17.00.
Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul, în perioada de evaluare a ofertelor, de a solicita o mostră din produsele ofertate, în vederea verificării caracteristicilor tehnice minime din prezenta invitaţie, precum şi a aspectului, fără nici o implicaţie financiară din partea autorităţii. Mostrele vor fi puse la dispoziţie în termen de maxim 24 de ore de la solicitarea în scris a autorităţii contractante. În cazul în care mostrele nu sunt conforme produselor solicitate, oferta depusă va fi descalificată.
Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la telefon: 0 69 560 259, sau la adresa de e-mail: casmed.eusuport@gmail.com, persoana de contact Natalia Postolachi.
- Digital Product Analyst (multiple post), Short-Term (NPSA-8), Digital Transformation Project - UNDP Moldova
- A.O. ”Cimișlienii de pretutindeni” anunță selectarea unui/unei expert/e în domeniul social
- Caritas Moldova is hiring a Human Resources Officer
- Programme Finance Associate (NPSA-7), Just Energy Transition Programme - UNDP Moldova
- BNM angajează expert/ă principal/ă responsabil/ă de reglementarea domeniului operațiunilor cu numerar
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md








