CRJM extinde concursul pentru selectarea unei companii sociologice în vederea realizării unui sondaj

Distribuie prietenilor:


indexTermen extins:

pentru solicitare de oferte pentru selectarea unei companii sociologice în vederea realizării unui sondaj

Termen-limită: 20 septembrie 2020

Companiile sociologice care au depus ofertele în prima rundă rămân în concurs și nu trebuie să depună ofertele în mod repetat. 

_______________________________________________________________________

I. Prezentare generală:

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, fondată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.

II. Obiectul achiziției:

CRJM (în continuare - Beneficiar) solicită oferte de la companii sociologice din Republica Moldova pentru realizarea unui sondaj sociologic în rândul judecătorilor, procurorilor și avocaților cu privire la reforma în sectorul justiției și lupta împotriva corupției. În cadrul sondajului vor fi formulate întrebări care vor viza implementarea politicilor publice sau inițiativelor în domenii de interes strategic, principalele provocări pentru adecvata înțelegere a acțiunilor adoptate și respectiv a măsurilor care pot fi adoptate pentru îmbunătățirea acestora.

Activitatea este organizată în cadrul proiectului „Susținerea eforturilor de integritate și anticorupție prin monitorizare activă de către societatea civilă în Moldova”, implementat de către CRJM cu sprijinul financiar al Departamentului de Stat al SUA prin intermediul Biroului Internațional pentru Justiție Penală și Aplicarea Legii al Ambasadei SUA în Republica Moldova.

III. Sarcinile Prestatorului:

Compania sociologică (în continuare - Prestator) urmează să efectueze un sondaj sociologic la nivel național în rândul judecătorilor, procurorilor și avocaților.

Sondajul urmează să fie efectuat prin interviu direct sau chestionare electronică[1], în cazul persistării situației epidemiologice, de către operator cu judecători (din cadrul judecătoriilor, curților de apel și Curtea Supremă de Justiție)[2], procurori (din cadrul procuraturilor teritoriale, specializate și Procuraturii Generale)[3], precum și avocați (din cadrul barourilor) [4]. La moment sunt circa 480 de judecători și 690 de procurori în funcție (inclusiv detașați și suspendați)[5]. Prestatorul va propune metodologia pentru un eșantion stratificat reprezentativ de cel puțin 30% din judecători și procurori. Pentru avocați, Prestatorul va propune metodologia de colectare a datelor pentru un eșantion stratificat reprezentativ de minim 10% din avocați. CRJM va întreprinde măsurile necesare pentru facilitarea accesului operatorilor în instanțele de judecată și procuraturi.

Prestatorul va realiza sondajul sociologic, este autorul sondajului și interpretării datelor. Prestatorul va prezenta împreună cu CRJM rezultatele sondajului, în cadrul unui eveniment public. Toate chestionarele completate vor fi codate, stocate, sistematizate și analizate de către prestator și predate beneficiarului pe suport electronic și, după caz, pe suport de hârtie. Toate datele vor fi dezagregate după nivelul instanțelor, procuraturilor și, respectiv, barourilor, precum și vechimea în muncă a persoanelor chestionate.

Compania sociologică selectată va presta serviciile contractate în cadrul prezentului concurs în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți, pentru perioada septembrie – decembrie 2020. Sondajul și analiza datelor urmează a fi efectuate conform următorului plan calendaristic:

  • CRJM elaborează proiectul chestionarelor în limba română și le prezintă Prestatorului pentru comentarii (în termen de 5 zile de la data confirmării învingătorului concursului, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2020);
  • Prestatorul prezintă propuneri pentru îmbunătățirea proiectului de chestionar (în termen de 5 zile de la data primirii chestionarelor de la CRJM, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2020);
  • Prestatorul prezintă, iar CRJM confirmă eșantionul, metodologia și calendarul pentru efectuarea și analiza sondajului (30 septembrie 2020);
  • Definitivarea traducerii în limba rusă a chestionarului de către Beneficiar;
  • Imprimarea chestionarelor de către Prestator în limba română și rusă (5 octombrie 2020);
  • Instruirea operatorilor de către Prestator (5 octombrie 2020);
  • Culegerea datelor prin administrarea chestionarului direct sau electronic judecătorilor, procurorilor din cadrul instanțelor din țară și a avocaților în baza metodologiei elaborate de către Prestator și aprobate de către Beneficiar (5 – 19 octombrie 2020);
  • Procesarea chestionarelor de către Prestator prin elaborarea unei baze de date electronice;
  • Elaborarea analizei în baza sondajului, în coordonare cu CRJM (până la 30 octombrie 2020). Datele vor fi prezentate pentru fiecare categorie de intervievați în mod separat (judecători, procurori și avocați);
  • Elaborarea raportului de către Prestator în limba română și prezentarea către Beneficiar într-o formă publicabilă a raportului sondajului (grafice, analize statistice, interpretări și explicații ale semnificației datelor prezentate) care va include, de fiecare dată, specificațiile metodologice complete: detalii complete privind eșantionarea, analiza datelor. Raportul va conține obligatoriu secțiuni consistente de prezentare a concluziilor cercetării;
  • Prezentarea rezultatelor în cadrul unui eveniment public de maxim 3 ore, alături de reprezentanții CRJM (tentativ la sfârșitul lunii noiembrie 2020).

Termenele pot fi revizuite de către Beneficiar și Prestator în funcție de evoluția implementării activităților.

IV. Livrabile și angajamente:

  1. Chestionarul final, în limba română și rusă;
  2. Chestionare completate de cel puțin 30% de procurori și judecători din toate instanțele judecătorești și procuraturi, precum și de cel puțin 10% de avocați;
  3. Metodologia;
  4. Informații privind desfășurarea sondajului, inclusiv informații despre perioada și instituția unde a avut loc întocmirea sondajului, încercările eșuate de a completa răspunsul (chestionare goale și incomplete), rata de drop-out (chestionare începute, dar neterminate);
  5. Predarea chestionarelor completate și codate, stocate și sistematizate de către Prestator (pe suport electronic și, după caz, pe suport de hârtie);
  6. Baza de date a studiului în document Excel, corectată, etichetată, cuprinzând toți itemii din chestionar, după încheierea culegerii datelor. Întrebările deschise vor fi prezentate împreună cu variante codificate;
  7. Raportul de analiză a datelor întocmit în limba română, însoțit de metodologia completă a cercetării (detalii complete privind eșantionarea, analiza datelor), reprezentarea grafică a răspunsurilor la întrebările din chestionar, distribuirea frecvențelor, tabele de contingență, analize statistice, interpretări și explicații ale semnificației datelor prezentate. Raportul va conține obligatoriu secțiuni consistente de prezentare a concluziilor cercetării;
  8. Participarea în cadrul evenimentului de prezentare a rezultatelor sondajului;

V. Criteriile de selecție:

  • Să fie o entitate înregistrată în conformitate cu legislația Republicii Moldova, independentă și echidistantă. Prestatorul va respecta prevederile Legii nr. 133 privind datele cu caracter personal din 8 iulie 2011;
  • Metodologia de eșantionare;
  • Experiență dovedită în domeniul cercetărilor sociologice și în realizarea de evaluări, sondaje de opinie, realizarea şi operarea chestionarelor, realizarea interviurilor, organizarea focus grupurilor, colectarea şi prelucrarea datelor, munca analitică şi de raportare (minim trei ani);
  • Să asigure propria rețea de operatori, care cunosc bine limbile română și rusă;
  • Oferta financiară;
  • Experiența în efectuarea cercetărilor sociologice în domeniul justiției constituie un avantaj.

VI. Indicatori de performanță:

  • Numărul și calitatea chestionarelor completate;
  • Respectarea termenelor-limită stabilite;
  • Demonstrarea unei bune colaborări cu membrii echipei CRJM.

VII. Oferta

Oferta trebuie să fie datată și semnată de către compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, Chișinău) până la data de 20 septembrie 2020, ora 23.59

Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:

  1. Copia certificatului de înregistrare/ extrasul din registrul de stat și anexarea CV-urilor experţilor care vor fi implicaţi în elaborarea chestionarului, monitorizarea procesului de cercetare şi analiza datelor colectate;
  2. Descrierea serviciilor necesare pentru buna desfășurarea a sondajului;
  3. Metodologia de eşantionare elaborată, inclusiv descrierea metodelor de colectare și procesare a datelor, separat pentru sondajul realizat în persoană și electronic;
  4. Ofertantul/ Ofertanții vor trebui să facă dovada capacității tehnice de realizare a sondajului. În acest sens, ofertantul/ofertanții vor depune o declarație pe propria răspundere privind capacitatea de realizare a sondajului, cu descrierea reţelei de operatori şi a modulului utilizat pentru instruirea lor;
  5. Exemple de cercetări sociologice efectuate de ofertant în ultimii 3 ani (relevante prezentului anunț) și portofoliul de clienți;
  6. Două persoane de referință, inclusiv adresa, email și numărul de telefon;
  7. Oferta financiară (bugetul detaliat), care va include două sume pentru:
  1. efectuarea sondajului în persoană;
  2. efectuarea chestionării electronice.

Prețurile vor fi indicate în USD, cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite în USD la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.

       8. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu conducerea Asociației (președintele și Consiliul de administrare), compania se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.

Toate companiile, care vor depune ofertele, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a acestora.

Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: application@crjm.org.

CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.

_______________________________________________________________________

[1] Conform Uniunii Avocaților, în Republica Moldova sunt circa 2,000 de avocați cu licența activă. Informația este disponibilă pe http://uam.md/index.php?pag=news&id=918&l=ro.

[2] Numărul exact al judecătorilor și procurorilor chestionați va fi stabilit cu prestatorul la data încheierii contractului de prestări servicii.

[3] NOTĂ: în legătură cu situația epidemiologică din țară și evoluția acesteia până la realizarea sondajului, Beneficiarul, de comun acord cu Prestatorul, va decide forma sondajului – în persoană sau chestionarea electronică.

[4] În țară sunt 20 instanțe judecătorești (15 judecătorii amplasate în 42 de sedii, patru curți de apel și Curtea Supremă de Justiție). Pentru informații suplimentare a se vedea: https://www.csm.md/ro/sistem-judiciar/lista-judecatorilor/judecatori-in-functie.html sau www.instantejustice.md.

[5] În Republica Moldova există 45 de procuraturi (32 de procuraturi raionale, trei procuraturi municipale (Bălţi, Bender şi Chişinău, ultima având și 5 oficii), trei procuraturi de circumscripție (Chișinău, Bălți, Cahul), Procuratura UTA Găgăuzia (în Comrat și trei oficii în Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești), Procuratura Anticorupție, Procuratura Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale și Procuratura Generală, a se vedea la http://procuratura.md/md/adr/). Lista și numărul nominală a procurorilor sunt disponibile la http://www.procuratura.md/md/secpers/.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet