Un istoric al clipei – aceasta este identitatea conferită de Albert Camus jurnalistului. Un câine de pază al societății – aceasta este identitatea pe care și-a asumat-o jurnalistul odată decis să investigheze clipa, istoria căreia o scrie.
În misiunia sa de a minimaliza efectele distructive și dezintegratoare ale comportamentului imoral și ilegal al individului, al business-ului și al agenților guvernamentali, care afectează interesul public și buna funcționare a organismului societății, jurnalistul-investigator se expune deseori riscului de a traversa linia de demarcare dintre corectitudinea morală și obiectivitatea investigației jurnalistice, ajungând în ambuteiajuldilemelor etice.
Iar în cadrul etic primele care apar sunt întrebările. Ele vin ca datoriile: toate și deodată. Propria conștiință, conștiința colegilor de breaslă, conștiința publică – toate aceste conștiințe îl aduc pe jurnalist în conștiința de sine, de a înțelege dacă este și când îi este justificat comportamentul profesional în multitudinea sa de ipostaze și manifestări.
Iar răspunsurile ar fi preferabil să vină înainte de a se transforma în consecințe, care trag după sine responsabilități, iar acestea, asumate find, invocă o răspundere ulterioară, pentru fapte. Pentru a ieși din acest cerc vicios – de la răspuns la răspundere și invers – trebuie să memorizăm că „în jurnalism, ca și în știință, în general în acele activități legate de obținerea, selectarea, prelucrarea și livrarea informației, legătură dintre cerințele etice și cerințele de adevăr este fundamentală. (…) Deși ignorată, legătura dintre corectitudinea morală și obiectivitatea investigației jurnalistice este vitală pentru o presă liberă într-un stat de drept.”[1]
Anume instituțiile care protejează statul de drept de multe ori sunt primele care aduc acuzații dure acestei ignoranțe. „Mass-media care, fiind prin definiţie dulăi de pază ai societăţii se transformă uneori în câini turbaţi care devin periculoşi pentru societate prin minciunile pe care le răspândesc”[2], a remarcat Ion Muruianu, președintele Curții Supreme de Justiție, care a fost destituit ulterior din funcție. În această etichetare, ex-președintele, Vladimir Vornin a întrevăzut și o logică aforistică: „Câinii devin agresivi de la viaţa de câine”[3] – o constatare tragi-comică, demnă de a fi asociată cu eleganța bancului:
Într-un dialog dintre doi câini, unul din ei se dă cu părerea: – Să ne mutăm în București. – Ce să căutăm acolo? intervine al doilea. – Am înțeles că acolo se duce o adevărată viață de câine.
Reglementarea dilemelor etice ale acestei vieți este și scopul prezentului studiu de caz.
Urmărește CIVIC.MD în Google
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.
