Promo-LEX recomandă Guvernului RM să sesizeze Curtea de la Haga
Autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova urmează să se adreseze la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, în condiţiile în care drepturile locuitorilor (cetăţeni ai numeroase state) sunt imposibil de a fi aparate şi protejate eficient şi în termen rezonabil, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele organizaţiei Ion Manole.
Potrivit lui, „Asociaţia Promo-LEX este ingrijorată de situaţia drepturilor omului în regiunea transnistreana a Republicii Moldova şi constată cu regret faptul că toate eforturile autorităţilor constituţionale şi ale unor actori internaţionali de a contribui la instaurarea supremaţiei legii pe teritoriul transnistrean, precum şi faptul că eforturile constante pe parcursul celor 18 ani nu au contribuit la determinarea administraţiei autoproclamate de la Tiraspol să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în acest spaţiu".
Ion Manole afirmă că Guvernul Moldovei ar putea sau chiar ar fi timpul deja să depună o cerere interstatală la Curtea Internaţionala de Justiţie de la Haga. Această instanţă este principalul organ judiciar al Naţiunilor Unite fiind numită drept Curtea Mondială. Curtea respectivă decide în baza dreptului internaţional public asupra disputelor de natură juridică intre State şi adoptă opinii pe chestiuni juridice la solicitarea organelor Naţiunilor Unite sau a agenţiilor specializate autorizate să facă o astfel de solicitare.
Preşedintele Asociaţiei spune că Promo-LEX poate pune la dispoziţia Guvernului Republicii Moldova experţi în dreptul internaţional public pentru a examina oportunitatea adresării către Curtea de la Haga şi pregatirea documentelor juridice necesare pentru ca această instanţă să se expună asupra responsabilităţii ţi obligaţiilor pozitive ale Moldovei şi ale Rusiei în ceea ce priveşte teritoriul transnistrean.
Ion Manole spune că locuitorii din partea stângă a Nistrului aşteapta eforturi eficiente si urgente din partea Guvernului. „Ei merită să se bucure de drepturi şi libertăţi, în egală măsură cu ceilalţi cetaţeni şi locuitori ai ţării. Din aceasta cauză, ne exprimăm deschiderea pentru a sprijini Guvernul Moldovei în această iniţitivă în lumina experienţei unice de care dispun experţii Promo-LEX în domeniul dreptului internaţional public şi instanţe internaţionale".
Notă Info-Prim Neo: Principalele funcţii ale Curţii Internaţionale de Justitie sunt legate de soluţionarea litigiilor prezentate de către statele membre şi de avize legale cu privire la solicitări adresate de către organele internaţionale autorizate în mod corespunzător agenţiilor şi a Adunării Generale a ONU.
© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al IPN.