Am trecut prin Glodeni, un orăşel cu statut de raion din nord-vestul RM. Aici trăiesc circa 60 de mii de oameni. Librăria din centrul Glodeniului mi s-a părut mai mult decât lamentabilă. Printre puţinele exemplare de cărţi care se vând aici, am văzut foarte multe jucării, rechizite şi haine. Cât despre cărţi, acestea sunt, în mare, pentru şcolari. Literatura didactică este cumpărată, se ştie, de elevi şi de profesori. În rest – beznă…

În URSS se promova cartea sovietică şi se tăiau viile. Astăzi, chiar şi după ce eternii noştri aşa-zişi comunişti au dat-o mai moale, s-a lăsat deoparte propăşirea intelectuală a sătenilor, promovându-se, în schimb, cultul stacanului prin toate soiurile de alimentare şi baruri, altădată Luminiţe (librării sovietice – n.r.). 

Încetul cu încetul, librăriile din provincia basarabeană, atât câte sunt şi cum sunt, se transformă în magazine de haine şi jucării. Aşa se face că omul nostru de la ţară s-a pomenit în situaţia de a arde o sută de grame acolo unde se vindeau şi se mai vând, cu chiu, cu vai, cărţi.

Atunci, prin anii ’80, nu-mi dădeam seama că o carte de poezii semnată de Cruceniuc sau de Lupan e proletcultistă, dar eram fericit pentru că mi se cumpărau cărţi. Iar preţul acestora era foarte accesibil.

Amurgul intelectual dintre Nistru şi Prut este motivat azi şi prin faptul că nu numai Luminiţele s-au stins, dar şi majoritatea locuitorilor din provincie nu-şi permit să cumpere cărţi bune.

Promovează „Timpul de dimineaţă” al lui Constantin Tănase o campanie de culturalizare a maselor, dar parcă tot mai lipseşte ceva. Ceva mult. După aproape 20 de ani, în provincie s-au stins Luminiţele, iar odată cu ele dragostea şi interesul pentru carte…

HN