Transparența vis-a-vis de securitate națională.
Nu am vorbit despre Republica Moldova. Ca de obicei, invitații sunt mai mult teoreticieni sau practicieni care, însă, nu știu nimica despre situația reală din (anume) Republica Moldova. Deci, idea care m-a pus pe gînduri a fost: trebuie oare Moldova să fie atît de opened cum tinde să fie, să colaboreze cu toată lumea, să ceară susținere consultativă a persoanelor care se infiltrează pînă la rădăcinile rădăcinilor? Ar trebui oare Moldova să furnizeze orice gen de informație întregii lumi despre decizii, detalii, structură a cheltuielilor, a veniturilor?
Eu conștientizez că, așa cum a spus și domnul Lazăr la ședința din 27 februarie a CDE, noi nu avem un produs original, care să ne înainteze pe plan extern prin competitivitate. Lipsa, probabil, a acestui ”produs” este și cheia către ”votul veto” a Republicii Moldova pe plan regional, global (de ce nu?). Adică, (reformulez întrebarea retorică) din considerentul că nu avem nimica cu ce să ”cucerim” vecinii și întreaga lume ar fi corect ”să ne lăsăm în mîinile lor”?
Transparența completă înseamnă, fără dubii, slăbirea securității naționale. Nu din punct de vedere militar, evident. Ci din punct de vedere a capacității acesteia de a planifica anumite tactici și strategii de dezvoltare fără a ”suferi” de intervenții, manipulări, influențări. Lucru care este inevitabil în anumite condiții. Adică anume în condițiile în care este țara noastră. Dependența de ”extern” e accentuată, cel puțin de cuantumul remitențelor venite de peste hotare care hrănesc consumul moldovenilor. Dar asta e altceva.
Transparența, în condiții de vulnerabilitate politică, este un instrument extrem de complicat și extrem de periculos. Cu cît ești mai transparent (sincer), cu atît mai ușor de dus de nas și influențat. Or, astfel, a fi transparent înseamnă a-ți deschide punctele slabe (nu doar cele puternice, care, dacă există, pot fi numărate pe degete). Iar instrumentele astea de politică pot foarte ”frumos” să influențeze și viața economică, socială, fără îndoială.
Merg mai departe. Adică, dacă tindem spre Europa Unită și spre nivelul european de viață, trebuie să acceptăm anumite standarde, care, la anumite momente devin indiscutabile (nu găsesc vreo țară care ar avea interes cu Moldova să discute întrebări de importanță strategică, nu văd). Aceste standarde de care spuneam, presupun și o majorare a implicării din extern, dat fiind că acceptînd aderarea, acceptăm să ne ”oferim” potențialul, informația etc.
Nu știu.
Arena UE o văd ca un teatru în care fiecare marionetă își are destinația. Evident că se atrage atenție vocației, talentului (dacă există), preferințelor (poate), perspectivelor. Dar în momentul în care ai primit rolul, cel care îți spune ce trebuie să vorbești, ce trebuie să mănînci este regizorul, care, de altfel, este în drept să mai și schimbe scenariul. Și am eu impresia că în tot teatrul ăsta Moldova niciodată nu va avea un rol decisiv, un rol care să conteze.
Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:
