Mă uit uneori la comentariile de pe diverse forumuri şi mă întreb câtă nesiguranţă, frustrare şi auto-mutilare a provocat cutare comentariu? Şi când oamenii nu-şi refulează răutatea pe un blog (personal sau al altuia), ce fac cu veninul? De ce sub o formă sau alta, de la licean la politician, suntem mereu gata să părem mai înalţi, mai duri, mai tari? Mereu cineva vrea să creadă că este atotputernic, sau că un alt om este „nimeni”. Creăm aparenţe şi încercăm să le respectăm. Ne creăm idoli ca să-i detronăm sau să le inventăm adversari, şi ca să-i nimicim pe presupuşii potrivnici. Iar viaţa merge senină sau tristă mai departe. „Câinii latră, vântul bate”, iar politicienii rămân (?) mereu altfel decât şi-au dorit

Am chef de-o glumă bună, colegi zâmbitori, o oră de poveşti cu picii şi mama mea şi să mă bucur că Dumnezeu mi-a dat să pot iubi senin Mă duc să caut gluma!

Poză preluată de pe 9GAG.