Acest articol e dedicat prietenei mele Ginger. Imi pare rau ca am uitat de tine. A trecut ~15ani de când nu ne-am vorbit. Nici nu ştiu cum arăţi, ţin minte doar că erai roşcată. Erai atât de faină, discutam pe teme diferite , deseori chiar ne sfădeam, dar nu puteam să nu ne împăcăm. Erai micuţă de înălţime, dar veselă şi îţi plăcea galbenul. Nu am păstrat nicio scrisoare de la tine, niciun desen, le-am aruncat crezându-le neimportante. Îmi făcusem prieteni, am crescut mare şi te-am ignorat. Nici nu am observat cum ai dispărut. Între timp ai murit. Îmi pare rău.. Dar a fost vesel cât am fost împreună

Acest articol e dedicat prietenei mele imaginare Ginger. Azi mi-am amintit de ea. Am urât că a trebuit să ne mutăm în casă nouă, căci nu cunoşteam pe nimeni aici. Dar astfel apăruse ea. Îi vorbeam exclusiv in scris. O desenam pe ea şi ne scriam replicile pe hârtie. Apoi am cunoscut copii din blocul nou şi am uitat-o… Acum şi eu sunt roşcată acum. Faină coincidenţă! 

Acest articol e dedicat afecţiunii umane. Dragi părinţi, fiţi gingaşi cu copii voştri. Nu îi lăsaţi singuri. Nu toate durerile şi singurătăţile  se văd. Valabil şi pentru adulţi. Fiţi empatici. De altfel, ca consecinţă, lumea nu s-ar împotrivi eutanasiei maidanezilor, căci aceste animale sunt uneori singurele care sunt alături când ne este rău…

pic