Săptămâna asta  (de studiu) s-a terminat foarte frumos, am dat ultimul examen, aşa că am ieşit în mod conştiincios din sesiune, am respirat adânc şi am intrat în vacanţă cu inima uşuoară. Seara s-a pregatit a fi frumoasă deoarece am ieşit cu prietenii să sărbătorim sfârşitul sesiunii. La un moment dat, un băiat din cei prezenţi îmi spune ca la chişinău, cunoaşte o tipă cu care semănăm ca doua picături de apă.

Eu: poate sunt eu,pentru că sunt originară din chisinau.

El:Nu,  e o tipa care invata la aceeasi facultate cu mine, da e anul I.

Aici mi-a spulberat toate argumentele pregătite.Daca aş spune că m-a mirat această afirmaţie, aş minţi, de existenţa acestui omulean bănuiam deja  de 3 ani, timp în care în mod constant când îmi plimbam existenţa prin chişinau, oameni abslout străini pentru mine, începeau să-mi vorbească într-un mod cât mai familiar, şi să arate destul de miraţi  când le dezvăluiam că nu ne cunoaştem. Timp de 3 ani mă măcina acest mister. Ieri, am găsit soluţia, cărarea ce mă poate duce spre acea domnişoară care mă oglindeşte, cel putin fizic. Gândul acesta îmi aduce fiori. Saptamâna viitoare mă aşteaptă “confruntarea cu mine însumi”. Aştept…