Campania "Cere socoteală pentru banii publici" continuă şi se extinde

2743de42Campania de presă „Cere socoteală pentru banii publici”, lansată de Asociaţia Presei Independente (API) din Moldova, continuă la nivel naţional într-o a doua etapă. De data aceasta, pe parcursul anului 2010, vor fi monitorizate achiziţiile publice în opt oraşe din ţară, inclusiv în mun. Chişinău.

Campania a fost lansată vineri, 29 ianuarie, la o conferinţă de presă la Agenţia „Info-Prim Neo.

Startul acestei campanii a fost dat în 2009, implementată fiind de API în parteneriat cu patru ziare independente şi organizaţii neguvernamentale din oraşele Ungheni, Soroca, Rezina şi Cimişlia. Atunci campania a fost orientată spre implicarea mass-media şi a cetăţenilor în asigurarea transparenţei operaţiunilor bugetare la nivel local.

Petru Macovei, directorul executiv al API, a declarat că la cea de-a doua etapă, pe lângă cele patru oraşe, în procesul de monitorizare au fost incluse municipiile Bălţi şi Chişinău şi oraşele Cahul şi Orhei. Astfel, monitorizarea va fie efectuată de ziarele din opt localităţi - „Unghiul” din Ungheni, Observatorul de Nord” din Soroca, „Cuvântul din Rezina”, „Business info” din Cimişlia şi „Ziarul de Gardă” din Chişinău, „SP” din Bălţi şi „Cahul Expres” din Cahul.

„Ziarele vor urmări cum este asigurată transparenţa achiziţiilor publice, corectitudinea selectării operatorilor economici, calitatea bunurilor şi lucrărilor executate”, a spus Petru Macovei, menţionând că la final vor fi elaborate nişte recomandări pentru administraţiile publice locale şi centrale, pentru ca ulterior procesul de achiziţii publice să devină şi mai transparent.

Directorul ziarului „Cuvântul” din Rezina, Tudor Iaşcenco, a declarat că pe parcursul primei etape a campaniei în care a fost implicat ziarul, s-a reuşit schimbarea mentalităţii autorităţilor locale, însă cetăţenii deocamdată nu au interes despre cheltuirea banilor publici. „Acest proiect a spart gheaţa dintre „Cuvântul” şi primăria Rezina. Ne-a reuşit să informăm cetăţenii cum se formează bugetul localităţii şi cum sunt cheltuiţi banii publici. Chiar dacă este mult de lucru, am descoperit foarte multe subiecte de investigaţie jurnalistică”, a declarat la conferinţă Tudor Iaşcenco.

Referindu-se la experienţa primei etape a campaniei „Cere socoteală pentru banii publici!”, Galina Colun, şefa direcţiei finanţe a raionului Orhei, asistent în cadrul proiectului, a spus că cele mai multe probleme depistate pe parcurs ţin de repartizarea neeficientă a bugetului în raioane, atunci când este vorba despre acelaşi produs, dar costuri diferite. O altă problemă menţionată este şi lipsa descrierii cheltuielilor pentru un anumit serviciu sau produs.

„Ziarul de Gardă” se va concentra pe achiziţiile publice din domeniul educaţiei. Alina Radu, directorul publicaţiei, a menţionat că cititorii, elevii şi părinţii acestora, trebuie să cunoască despre investiţiile statului în reparaţia şcolilor, alimentarea copiilor sau procurarea manualelor. „Avem aşteptări mari, pentru că sperăm să fie schimbat modul de acces la informaţie pentru jurnalişti. Este nevoie de o schimbare la nivelul sistemului de transparenţă, pentru că până acum mai mult eram descurajaţi când solicitam vreo informaţie”, a spus Alina Radu. Directorul „ZdG” a mai propus ca pe site-ul Agenţiei Achiziţii Publice să fie un sistem electronic eficient în care să fie plasată informaţia necesară.

Campania „Cere socoteală pentru banii publici!” este susţinută financiar de Fundaţia Soros-Moldova. Bugetul campaniei este de circa 45 mii dolari. 

Info-Prim Neo

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola