Urmărește CIVIC.MD în Google
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.
Opt organizaţii neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului au anunţat că vor picheta mâine 26 ianuarie 2010, între orele 08.40 – 09.40 sediul Consiliului Superior al Magistraturii (mun. Chişinău str. Mihail Kogălniceanu nr. 70) pentru demararea unei anchete pe marginea plângerii depuse de către Oxana şi Liudmila Radu, precum şi autosesizarea CSM cu referire la implicarea judecătorilor în examinarea altor cauze din aprilie 2009.
La fel, se va face apel către alte instituţiile abilitate care deţin în gestiune examinarea plângerilor depuse de către victimele torturii şi reprezentanţii acestora referitor la aplicarea torturii şi relelor tratamente comise de colaboratorii de poliţie.
Protestul vor fi organizat de Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM); Asociaţia “Promo-Lex”; Centrul pentru Reabilitarea Victimelor Torturii “MEMORIA”; CReDO; Organizaţia Obştească “Juriştii pentru Drepturile Omului”, Centrul Naţional al Romilor, Amnesty International Moldova şi Asociaţia Civică "Hyde Park".
-------
Guzun Ion
Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova
Coordonator de proiecte
tel: /+373 22/ 838 408
fax: /+373 22/ 244 911
mobile: /+373/ 682 72 666
web: www.idom.md
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.
În contextul examinării de către Colegiul disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii a procedurii disciplinare împotriva judecătorului Dorin POPOVICI, în scopul examinării procedurii sub toate aspectele, chemăm Colegiul disciplinar să examineze, în general, următoarele chestiuni de interes public: (1) În ce temei judecătorul Dorin POPOVICI a examinat la 9 aprilie 2009 dosare în incinta Comisariatului General de Poliţie al municipiului Chişinău, la fel, temeiurile şi legalitatea acestor acţiuni? (2) Din ce motiv aceste cauze NU au fost judecate în sediul judecătoriei, deşi alţi judecători de la Judecătoria Buiucani au făcut acest lucru în sediul judecătoriei? (3) La ce oră judecătorul în cauză a apărut la comisariat, precum şi la ce oră acesta a părăsit comisariatul? (4) Câte cauze a examinat la 9 aprilie 2009 şi care au fost sancţiunile aplicate de el? Chemăm Colegiul să clarifice în special pe marginea cauzelor Ludmilei şi Oxanei RADU: (1) Cum au ajuns aceste dosare pe masa judecătorului Dorin POPOVICI şi dacă a fost respectat principiul distribuirii aleatorii a dosarelor? (2) În ce birou a avut loc examinarea cauzelor? (3) A fost informaţia respectivă afişată pentru a fi accesibilă publicului larg? (4) Le-a fost asigurat dreptul la apărare prin acces la un avocat ales sau numit din oficiu? (5) A fost asistat judecătorul de un grefier? (6) A fost întocmit procesul-verbal al şedinţelor de judecată? (7) În cazul în care a fost întocmit procesul verbal, a fost respectată procedura de deschidere a şedinţei de judecată? (8) Au fost verificate informaţia de identificare a contravenientelor? (9) Le-au fost explicate drepturile şi obligaţiile contravenientelor? (10) Au fost asigurate condiţiile pentru ca Ludmila şi Oxana Radu să facă cunoştinţă cu materialele administrative înainte de examinarea cauzei? (11)Au fost sau nu consemnate explicaţiile referitoare la contravenţie? (12) Există consemnări în materialele dosarului care ar proba faptul înmânării copiilor deciziilor administrative? (13) Cât a durat examinarea acestor cauze? (14) La şedinţe, au avut acces şi terţe persoane? De asemenea, solicităm să precizaţi de la judecătorul Dorin POPOVICI: (1) Cum acesta a stabilit, în baza materialelor dosarelor administrative, locul în care se pretindea că au fost comise contravenţiile administrative de către Ludmila şi Oxana RADU? (2) Locul şi ora la care acestea au fost reţinute; (3) Dacă concluzia judecătorului cu privire la vinovăţia Ludmilei şi Oxanei RADU s-a bazat pe probe suficiente; (4) A motivat judecătorul respingerea argumentelor Ludmilei şi Oxanei RADU în susţinerea nevinovăţiei lor? (5) Care au fost argumentele, de fapt excepţionale, care au dus la aplicarea faţă de Ludmila RADU a sancţiunii administrative sub formă de arest? (6) De ce a fost aplicat arestul administrativ faţă de Oxana Radu, deşi ultima este mama unui copil de 10 ani, fapt menţionat chiar în procesul verbal de reţinere? Avem convingerea că circumstanţele de mai sus nu vor putea fi elucidate până la sfârşit fără audierea Ludmilei şi Oxanei RADU şi chemăm Colegiul disciplinar să facă acest lucru. Adiţional, ţinem să precizăm că circumstanţele expuse mai sus să fie luate în considerare şi în privinţa altor judecători care au examinat cauzele administrative şi penale contrar prevederilor procesuale şi prevederilor Codului deontologic al judecătorului. Semnatari: - Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova - Biroul Asociat de Avocaţi “Avocaţii Publici” - Centrul Naţional al Romilor - Asociaţia “Promo-Lex” - Centrul pentru Reabilitare a Victimelor Torturii MEMORIA” - Centrul de Resurse al Organizatiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului (CReDO) - Asociaţia Civică “Hyde Park” - Amnesty International Moldova Persoane de contact: 1. Guzun Ion, Coordonator de proiecte, IDOM, tel. 838 408 sau e-mail: ion.guzun@idom.md; 2. Victor Panţiru, avocat, e-mail: victor.pantiru@gmail.com.