frule

Elevii clasei a III – a „E”, de la Școala Primară Florești în acțiune!

Una dintre științele considerate ca fiind cele mai vechi care există și, de asemenea, considerată ca una dintre ramurile din cadrul biologiei este ecologia. De când ființa umană a început să observe natura pentru a căuta plante de lac pentru a hrăni, vâna sau găsi locuri unde să se așeze și care aveau resursele necesare, ecologia a început să existe. Mai târziu, odată cu dezvoltarea tehnologiei și nevoia de a descoperi și de a afla mai multe despre planeta noastră, a devenit o știință.

Fiecare organism trăiește într-un anumit mediu natural. Pe parcursul multor milioane de ani de dezvoltare a planetei strămoșii lui s-au adaptat  la o anumită ambianță de climă, sol, temperatură și umiditate a aerului, salinitate a apei, plante, animale. Ei și-au format modul de nutriție caracteristice, sisteme de protecție contra condițiilor nefavorabile ș.a.

Elevii clasei a III – a „E” de la Școala Primară Florești au dat dovadă de mult interes întru studierea mediului înconjurător, dar și implicarea nemijlocită a acestora în acțiuni ce au ca scop promovarea valorilor ecologice, atât la nivel local, cât și la nivel national.

Un exemplu pertinent în acest sens ar fi proiectul ,,Hai Florești, spre o generație prosperă – Generația ECO” care fost implementat în rezultatul depistării câtorva probleme cu care se confruntă comunitatea raionului Florești. Câteva probleme pertinente în acest sens ar fi: Nivel scăzut de cunoștințe a elevilor, tinerilor cu privire la modul de protecție a mediului înconjurător, număr redus de tineri, părinți, profesori care se implică activ în promovarea comportamentului eco-responsabil, infrastructura școlară ecologică se află preponderent într-o stare deplorabilă.

Elevii clasei a III-a „E” de la Școala Primară Florești, învățătoarea și managerul de proiect Smoleac Ludmila în colaborare cu alte 8 instituții de învățământ din raionul Florești au organizat o serie de activități care au ca scop promovarea valorilor ecologice: Inițierea campaniei de promovare a proiectului și a obiectivelor acestuia; Inițierea campaniei de sensibilizare a populației vizavi de problemele de mediu ; Stabilirea responabilităților în cadrul echipelor din instituțiile de învățământ. Crearea în cele 8 localități a unui club ecofrandly – Fiecare instituție de învățământ, a delegat un profesor care a monitoriza în instituție derularea proiectului și a ajuta grupul de voluntari în activitățile propuse. Totodată, în fiecare instituție s-a  format un grup de voluntari responsabil de activitățile proiectului; A fost anexat un Panou informativ- “Voluntari in sprijinul naturii”; A fost derulată campania ,,Plantează un copac- Plantează o viață!” Acțiunea de salubrizare în localități. În cadrul acestei campanii, toți tinerii implicați în proiect, din toate localitățile, au plantat în aceiași zi 160 de copaci și arbuști. Acest act a avut ca scop promovarea îngrijirii și răspândirii  spațiilor verzi, prin intermediul implicării fiecărui individ. Administrațiile instituțiilor de învățământ și-au asumat responsabilitatea să îngrijească de acești copaci/arbuști; Concurs de postere - “Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!” Concurs ,,Câștigăm când reciclăm”;QUIZ ,,Moldova ecologică’’; Lansarea clipului promo ,,Ce înseamnă eco-frendly?’’; Săptămana de EcoVoluntariat; Elaboarea unui mini-plan de continuitate a proiectului.

Proiectul sus-menționat a trezit un interes sporit pentru elevi, iar orele de științe au căpătat culoare fiindcă, la organizarea acestora au fost folosite tehnici de educație non-formală prin intermediul cărora au fost puse în valoare competențele și abilitățile individuale ale elevilor.

Ne-am bucurat să vedem că odată cu finalizarea proiectului, elevi, părinții necontenit vin cu initiative și propuneri de evenimente ecologice: campanii de plantare, concursuri generice, seminare, etc. Astfel, dincolo de faptul că proiectul s-a finalizat cu success, elevii, părinții, învățătorii și administrația instituției asigură durabilitatea acestei initiative.

Proiectul a avut un impact semnificativ asupra cetățenilor raionului Florești, dar și asupra cetățenilor din întreaga țară. Peste 2500 elevi, părinți, profesori sau implicat în activități ecologice și au înțeles necesitatea promovării unui comportament eco-responsabil. Mai mult beneficiarii proiectului au acționat concret prin propriul model și au motivat implicarea altor persoane în acțiunile planificate și organizate de către aceștia.

În cadrul proiectului sa implicat activ și Direcția Generală Educație Florești, Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului Raional Florești. Aceste două direcții au acordat suport metodologic profesorilor și elevilor din instituții cu privire la promovarea valorilor ecologice.

Învățătoarea clasei a III – a „E”,

de la Școala Primară Florești,

Smoleac Ludmilapoza 1



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola